ETOSUL RELAȚIEI LUI ALBERT PORKOLAB CU FAMILIILE FRIEDRICH GOLDSCHMIDT - LEON POPP

Parteneriatul  familial: arhitect Johann Goldschmidt - maior Leon Popp; întemeiere, evoluție și realizări multilaterale                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           

         Pentru bărbații Țării Năsăudului, înființarea Graniței militare habsburgice la 1762 a declanșat o serie de transformări majore atât în planul ocupațional cât și al  contactelor interumane, în primul rând prin evenimentele militare la care au fost implicați de-a lungul și de-a latul Europei. Deși doar „opid” (~ târgușor), Năsăudul a devenit între 1777-1851  centru de comandă militară și district economico-administrativ, atrăgând specialiști din variate domenii.

        A urmat o letargie de 11 ani, orașul jucând un rol minimal de reședință de plasă, în care aproape întreg patrimoniul fostului District militar era blocat, iar fondurile bănești înghețate de Fiscul vienez. Între aprilie 1851 și 1861, Autoritățile locale au fost nevoite să procedeze la scoaterea la licitație a unor bunuri imobiliare, (aflate în posesie comunitară înainte de 1762) achiziționate în mare parte de Johann Goldschmidt.

        Perioada Districtului grăniceresc (1861-1876) a readus  Năsăudului rolul de localitate importantă: sediu de Căpitanat districtual și cetate culturală cu „școli mai înalte”, când administrația și puterea judecătorească deserveau întreaga Vale a Someșului Mare Superior, învățământul a prosperat, iar activitățile economice private au fost stimulate și au evoluat ascendent.

* * * * *

             Despre unul dintre năsăudenii importanți ai perioadei de mijloc a secolului al XIX-lea, revista budapestană „Hungaria”, relata în numărul său din 11 iunie 1885: „Apreciatul Johann Goldschmidt s-a născut în orașul Făgăraș, în anul 1801. După terminarea studiilor teoretice la Făgăraș, pleacă la Sibiu, unde se specializează în domeniul arhitecturii. În această calitate construiește poduri, șosele și edificii.…La 27 de ani este numit ca arhitect la Năsăud unde construiește 10 poduri de lemn peste Someș, mai multe șosele, între care este de remarcat șoseaua Bistrița-Năsăud, pe un teren deosebit de dificil…Maiestatea sa răsplătește în 1885 cu „Crucea de merit - în aur” strădania sa și puterea de a-și pune în continuare forța sa în slujba țării”.

          Contractul lui Johann Goldschmidt de arhitect al Regimentului II de graniță s-a reziliat de la sine la 1 aprilie 1851, odată cu desființarea Instituției Graniței militare imperiale. La cei 50 de ani, Johann Goldschmidt poseda deja o avere însemnată, rezultat al unei strategii de investiții extrem de rentabile: cumpărase deja din 1843, fabrica de alcool, și apoi, prin licitații și tranzacții cu privați, o moară de apă și un joagăr, peste 500 ha de pământ și pădure de-a lungul malului stâng al Someșului, între pârâul năsăudean Botoaia și până la marginea estică a satului Nimigea de Sus. Îi implică în afaceri și administrare și pe cei trei fii ai săi: Friedrich, Carl și Fritz.

         Dintre aceștia, Friedrich a jucat începând cu 1850 un rol esențial, după ce se  dovedise a fi unul dintre cei mai apreciați elevi ai Școlii normale capitale locale.  Paginile documentului școlar  „Ehrenbuch fur Premiänten / Cartea de aur - 1828-1850”, al acestei înfloritoare școli ne dezvăluie că a fost coleg de generație cu Leonidas Popp (viitorul general locotenent și aghiotant imperial, devenit în 1881 Baron von Popp), fiul maiorului de Regiment Leon Popp.

          Prin căsătoria lui Friedrich Goldschmidt cu Ida - sora lui Leonidas Popp, înregistrată în 1858, s-a produs o împletire atipică și benefică, a acestor două familii atât de diferite prin: etnicitate (sași / români), apartenență confesională (protestanți evanghelici / greco-catolici), și ocupațional (agenți economici și de servicii năsăudeni, cei mai bogați ai momentului / militari notorii, dar cu resurse modeste). Evenimentul matrimonial reflecta valențele de toleranță, permisivitate și cooperare  specifice spiritului grăniceresc local.     

          Friederich și Ida Goldschmidt, deși nu au avut urmaș de spiță bărbătească, au devenit între 1860-1871 părinți a cinci fete, care au adus în timp, prin căsătorii oficiate între 1890 și 1998, noi dimensiuni de tip pedagogic și cultural familiei lor lărgite: profesorii Gavril Scridon cu Leontina (Tini) și Virgil Șotropa cu Rosa, ofițerul și arheologul Iulian Marțian cu Ida, inginerul Josef Ulrich cu Aurora (Dora) și nobilul de origine ceho - germană, Ernest von Kronenfeldt cu Fredericke (Frida).

          Generația imediat următoarea a înregistrat 8 nepoți, dintre care șase fete: trei ale familiei Scridon, și câte una în familiile Ulrich, von Kronenfeldt și Șotropa, ceea ce l-a determinat pe generalul Leonidas von Popp să noteze cu amărăciune: „…se pare că aerul de la Năsăud nu priește dezvoltării semințelor bărbătești”. Doar Ida Marțian a dat naștere la doi băieți - Leon și Iulian - ambii născuți cu grave probleme de sănătate, care au decedat la începutul deceniului IV, la 33, respectiv 23 de ani).  Dintre fete, doar patru s-au căsătorit, declanșându-se astfel o nouă  extensie năsăudeană a binomului Goldschmidt - Popp, mai restrânsă numeric de această dată, dar semnificativă calitativ: Maria Scridon se căsătorea cu medicul Teofil Tanco - fiul directorului gimnazial Dr. Paul Tanco - iar Lidia Șotropa cu inginerul silvic Vasile Șuteu - inginer silvic de perspectivă, ținând seama și de importantul patrimoniu forestier al familiei.

          Acestui complex de tip asociativ al familiilor Goldschmidt - Leon Popp - Scridon - von Kronenfeldt - Ulrich - Șotropa - Marțian - Tanco - Șuteu - Payer, i-a revenit dificila sarcină de a administra și conserva, în vârtejul evenimentelor  și amenințărilor conjuncturale din prima jumătate de secol  XX, patrimoniul creat prin hărnicie, iscusință, inițiativă antreprenorială și eficiență economică, de Johann Goldschmidt (decedat în 1889).

         Menționăm, ca un prim moment de criză, nevoia de gestionare a patrimoniului declanșată prin decesul din 1903 al lui Friedrich Goldschmidt. Partajul imobiliar și al terenurilor agricole și forestiere, prin amplitudinea lor nu ar fi creat probleme deosebite, însă activitățile industriale i-au obligat pe moștenitori să continue administrarea sub forma unui composesorat de familii conexe.

        S-au mobilizat mai întâi ginerii domiciliați în Năsăud: maiorul Marțian a depus în 1904, cerere de trecere în retragere și s-a pensionat, urmat de  iar cei doi profesori Scridon - pensionat mai întâi medical în 1905 și Șotropa - cu autosuspendare din activitatea didactică doar pentru anul școlar  1904/1905. Conducerea efectivă i-a revenit lui Iulian Marțian, până la decesul său din 1937, iar în perioada imediat următoare, medicului veterinar Franz Payer (ginerele Fridei Goldschmidt - von Kronenfeldt). Activitățile a intrat în diminuare severă  sub dictatura hortystă, pentru ca până în 1948, aproape întreaga avere să fie expropriată în timpul guvernării „democrat-populare” a primului ministru Dr. Petru Groza.

* * * * *

          Este cu totul remarcabilă contribuția adusă de acest grup complex de familii în evoluția Năsăudului de la statutul de târg (din1827) la cel de oraș (începând cu 1925); cu deosebite prin performanțele cultural-științifice:

-          2 membri de onoare ai Academiei Române: Iulian Marțian și Virgil Șotropa;

-          2 profesori universitari doctori: Rodica Narcisa Tanco - Petrescu, Alexandru Șuteu;

-          alți 3 doctori în științe: Paul Tanco - filozofie, Ștefan Purcelean - silvicultură și Franz Payer - Junior,  medicină;

-          2 profesori - directori ai Gimnaziului/Liceului „George Coșbuc”: Paul Tanco și Adriana Maria Lupoaie, iar ca profesori ai acestei elitiste unități de învățământ: Teofil Tanco - Senior la igienă școlară, Gavril Scridon la limba română și maghiară și Dr. Alexandru Șuteu la fizică-chimie;

-          2 medici umani: Teofil Tanco - Senior,  și Franz Payer - Junior, și 1 medic veterinar - Franz Payer - Senior;

-          2 juriști: Teofil Tanco - Junior și Dr. Rodica Narcisa Tanco - Petrescu;

-          1 general imperial habsburg, Baron Leonidas von Popp (aghiotant al Împăratului Franz Joseph și Șef al Cancelariei Sale Militare) și 2 ofițeri superiori: maiorii Iulian Marțian și Leon Popp.

       Acestei din urmă categorii i se poate adăuga - așa cum va reieși în continuare, din chiar documentele sale epistolare donate pe profesoara Adriana Lupoaie și păstrate la Muzeul Grăniceresc din Năsăud, și locotenent-colonelul Albert Porkolab.

3.2. Manifestări ale unei atente griji părintești, însoțite de expresii ale recunoștinței

După decesul mamei lui Albert Porkolab (1892), educația și susținerea acestuia s-a derulat prin instituția tutoratului, asumată plenar, ca un model de recunoștință și fidelitate și în numele tatălui său, dar și noblețea sufletească a lui Friedrich Goldschmidt. Sprijinul nașilor Ida și Friedrich încercase să aline durerea copilului, și a mamei sale, încă de la decesul din 1883 al lui Carol Porkolab.

Li s-a oferit posibilitatea de a se muta din fosta locuință, (probabil închiriată din momentul căsătoriei lui Carol Porkolab cu Suzana Steinbach, din 1868), situată pe strada Principală, nr. 90 (azi, strada George Coșbuc, nr. 33), în locația de pe strada Morii din Sus la nr. 351, (azi, în zona Gării, pe atunci în perimetrul proprietății familiei Goldschmidt), la 200 m de locuințele lui Johann, respectiv Friedrich, situate în zona Punții de la Lușca.

·                    În iunie 1895, a fost pusă la punct strategia de transfer al elevului Porkolab (după împlinirea vârstei de 15 ani și cu trei ani înaintea examenului de maturitate), la Școala de cadeți de infanterie din Budapesta, începând cu luna septembrie.

·                    În 1899, după absolvirea școlii și ridicarea la gradul de sublocotenent a acestuia, Goldschmidt acționează pentru readucerea tânărului ofițer cât mai aproape de Năsăud prin angajarea la Regimentul k.u.k. (cezaro-crăiesc - n.n.) nr. 63, „Paul Alexandrovici, Mare Principe al Rusiei”, din Bistrița. După numai un an, în titulatura regimentului, numele principelui rus a fost substituit cu cel al generalului habsburg „Freiherr (Baron) de Pietrich”; tot atunci Albert Porkolab a fost ridicat la gradul de locotenent.

·                    Următorul pas decisiv în carieră s-a materializat în anii 1901-1902, prin completarea pregătirii sale militare în Școala de echitație de infanterie de la Cluj.

Pe parcursul celor 7 ani de studii militare relația lui Albert cu familia Goldschmidt s-a derulat firesc și decent, în special prin vizite în timpul vacanțelor și ale primelor permisii. Dar între 1903-1906 Regimentul 63 a fost trimis să desfășoare misiuni  în Ungaria și Bosnia-Herțegovina. În aceste noi condiții, legătura lui Porkolab cu binefăcătorii săi din Năsăud a devenit mai dificilă, îmbrăcând calea epistolară - în special prin cărți poștale ilustrate, majoritar personalizate cu poze semnificative și momente deosebite ale carierei sale de ofițer în ascensiune - și mai rar, cea telegrafică.

Atenția lui Albert era mereu conectată la evenimentele familiei Goldschmidt, așa cum rezultă din mesajele transmise pe parcursul anilor, rând pe rând, personajelor feminine de care s-a simțit mai îndatorat:

·                    16 septembrie 1903: Porkolab se adresa nominal Doamnei Ida Goldschmidt, bunica Helenei și mama nașului său Friedrich; industriașul, s-a îmbolnăvit grav, decedând la 27 octombrie 1903:

„Vestea că dragul meu tutore zace bolnav m-a tulburat foarte puternic. Sper că iubitul nostru Dumnezeu îi va reda în curând sănătatea. Vă rog să-i transmiteți sărutarea mea de mână, împreună cu cea mai lăuntrică dorință a mea pentru graba lui însănătoșire; de asemenea cele mai cordiale salutări ale mele către grațioasa lui soție (Ida Popp - Goldschmidt). Cu sărutări de mână rămân al Dumneavoastră dator cu recunoștință, Albert”. 

·                    În 1906 anunța promovarea sa în gradul de  locotenent major; în 1909 fiind în excursie în Austria și trimitea Domnișoarei Ida Scridon - (sora  mijlocie a Helenei), o carte poștală ilustrată cu  defilarea Gărzii populare sârbe din Kotoru.

·                    În 1911 o informa din Bistrița pe Ida Goldschmidt - Marțian, mama Helenei: „Cu data de 1 nov. am fost numit Adjutant al Regimentului”, iar în 1914 adresa o felicitare onomastică de  pe frontul rusesc din regiunea Brest-Bielorusia pentru mătușa Matilde Popp (sora mai mare a Idei și a lui Leonidas Popp).

În plin război mondial, anul 1916 aducea evenimente deosebite: Albert Porkolab fu promovat în gradul de căpitan și i se acorda o primă decorație: Crucea de Fier, clasa a II-a. Cu ocazia concediului anual, între 6-25 aprilie ofițerul Porkolab petrecea sărbătorile pascale în sânul familiei Goldschmidt, așa cum reflectă și poza de grup realizată în 1917.

            Au fost prezenți (de jos în sus, pe rânduri, de la stânga la dreapta): Helene Scridon (31 ani), Albert Porkolab (37), Olga von Kronenfeldt-Payer (15) / Maria Tanco-Scridon (Mițiluca - pictorița, 8), Iulian Marțian-Junior (Cuki, 8), Teofil Tanco-Junior (7) / Ida Goldschmidt - Marțian (57), Ida Scridon (32), Roza Goldschmidt-Șotropa (57), Maria Scridon-Tanco (29) / Leontina (Tini) Goldschmidt-Scridon (55), Rosa Molnar (40), Aurora (Dora) Goldschmidt-Ulrich (52), Leon Marțian (Leo, 19) / Mathilde Popp (89), Ida Popp-Goldschmidt (78) / Virgil Șotropa (50) și Gavril Scridon (66). Lipsesc din fotografie: Lidia Șotropa-Șuteu (12), Teofil Tanco-Senior (35)  și  cel de-al treilea ginere în viață al lui Friedrich Goldschmidt - Iulian  Marțian (52 de ani; probabil, de cealaltă parte a aparatului foto). Acest tablou amplu nu genera o imagine completă a trăitorilor familiei Goldschmidt de după 1900: ceilalți doi gineri decedaseră cu un deceniu în urmă: Josef Ulrich în 1905, iar Ernest von Kronenfeldt în 1907, urmat în 1909 de soția sa Frieda.

Albert Porkolab a fost înconjurat cu toată atenția, cu deosebire de domnișoarele Olga von Kronenfeldt,  Kitty Ulrich, și, tot mai apropiată, Helene Scridon.

ALBERT PORKOLAB ȘI HELENA SCRIDON - proiect matrimonial spulberat de sechelele războiului

Din perioada următoare concediului petrecut la Năsăud de Albert Porkolab (1880-1920), cu prilejul  Rusaliilor anului 1908, s-au păstrat unele documente epistolare relevante privind simpatia declarată (și împărtășită, de altfel) față de Helene Scridon (1886-1979), fostă prietenă de joacă în copilărie și fiica nașilor săi: „Salutul meu pentru draga ta carte poștală. Salută din partea mea pe dragii tăi părinți, apoi pe Miți și Ida…Rusalii fericite și cele mai bune salutări de la Albert”; (4 iunie 1908).

După doi ani căldura tonului crește „Te salută din inimă al tău supus Alberty”; (21 octombrie 1911 - în acel moment Albert avea 31 de ani, iar Helena 25).

De Crăciunul anului 1915 adresează o ilustrată poștală personalizată pentru Helena Scridon de pe frontal rusesc la Buczacz - Galicia: „Dragă Helen. Îți prezint prin aceasta o piesă cu noua noastră colonie pe care am denumit-o Năsăudul - Nou. Eu sunt pe podul Entradamer. Salutări din inimă pentru cei de acasă. Pe tine te salut de asemenea. La mulți ani! (19 dec.1915).

Răspunsurile păstrate de la Helena Scridon emană deopotrivă sentimente de grijă cenzurată îmbinată cu optimism reținut. „Deci voi veți interveni în criza italiană. Cel de Sus să binevoiască să vă ajute și să vă ia în protecție”; (7 iunie 1916); „La voi sunt și mai multe lupte mari, cum am citit în ziare, dar italienii vor fi bătuți…, întotdeauna se va întâmpla ceea ce este drept”; (14 iunie). „Eu mă bucur că îți merge bine și că italienii au primit semnalele potrivite”; (27 iunie).

La debutul lui 1917 starea de sănătate a tatălui Helenei, profesorul Gavril Scridon (care se pensionase medical încă din 1905) se deteriora cu repeziciune, ceea ce o făcea pe Helena să creadă că binecuvântarea paternă pentru logodna cu Porkolab este tot mai aproape. În paralel însă, regimentului lui Porkolab înfrunta pe frontal italian tot mai multe pericole; grijile creșteau, și, în ciuda cenzurii, corespondența se intensifica. Helena trimitea încurajări repetate în: 13 ianuarie, 4 februarie, 7 martie și 18 martie, cea mai frecventă fiind „ Domnul cu tine, sărutat de a ta Helen”.

În ziua de 30 mai 1917, profesorul Scridon trecea în lumea umbrelor, în timp ce Albert Porkolab înfrunta cele mai grele vremuri de război. Răbdarea și temerile Helenei atingeau valori extreme.

„Dragă Albert, cum îți merge ție? Vezi aici eu tot slăbesc, Doamne, nu încetează niciodată. Însă ar trebui să fie bine de tot: în mod sigur tu vei veni în octombrie nu doar pentru câteva zile ci pentru o perioadă mai lungă. Și aceasta ar fi foarte puțin pentru tine după greutățile prin care ai trecut acolo, ar trebui să fie cel puțin patru săptămâni, Albert, dar să fie sigur, te rog, te rog. Domnul să te păzească și să fii salutat din inimă și sărutat de a ta Helen”; (29 august 1917). „Slavă Domnului, ești sănătos, asta e cel mai important. Bietul de tine, dragă Albert, trebuie să fi avut acolo zile înspăimântătoare dacă părul tău a devenit cărunt. Doamne, când se vor termina toate astea? Domnul cu tine și de asemenea salutări și sărutări de la a ta Helen”; (31 august 1917).

„Dragă Albert! Aici toți sunt sănătoși voioși, cum îți mai merge, sper bine, dragă Albert. Îți urez de Rusalii și de ziua ta de naștere care vine, toate cele bune, să se împlinească toate dorințele tale. Domnul cu tine, să fi salutat și sărutat de a ta Helen”; (14 mai 1918).

În decembrie războiul se încheia și printre cei care au supraviețuit se întoarce în Ardeal și Albert Porkolab, spre bucuria prietenilor săi, cu deosebire Helena și familia Goldschmidt. Ca fost maior austriac a reușit să treacă un complicat obstacol instituțional, înainte de a fi acceptat în Armata română, care l-a onorat cu ridicarea la gradul de locotenent-colonel.

Avea să fie ultimul său succes! Un dușman invizibil și perfid avea să se dovedească mai periculos decât sutele de gloanțe adverse care l-au amenințat.                                                                                           

Vulnerabilitatea pulmonară a ofițerului, pe fondul genetic care i-a secerat părinții și frații, exacerbată  de suferințele fizice și psihice generate de mizeria tranșeelor și gerurile rusești, i-au                     alterat mai întâi vorbirea (nemaiputând comanda trupa și subalternii), iar apoi și imunitatea.

Locotenent-colonelul Albert Porkolab a decedat într-un spital din Cluj și a fost înmormântat în cimitirul romano-catolic din Năsăud, alături de părinții săi.

Helena Scridon i-a supraviețuit aproape șase decenii, fără a se căsători vreodată; încă un argument exemplar, dacă mai era nevoie, că forța trăirilor umane, izvorâte din afecțiune și sinceritate, este capabilă să domine primplanul bătăliilor cu păinjenișurile uitării.