,,Dialog întreTeodor Petcu şi Matei Gall” (Ed. Karuna, Bistriţa, 2oo9)

Cu subtitlul: ”Mărturii despre lagărele morţii”, acest volum de confesiuni al românului-evreu Matei Gall rememorează universul concentraţionar al lagărelor morţii, din Transnistria cu deosebire. Mărturisesc a fi avut de mult tmp curiozitatea de a afla informaţii pertinente despre asasinatele (holocaust după mulţi) care au avut loc în Transnistria. Crimele abominabile de acolo au fost puse în seama românilor, în vreme ce Matei Gall, deţinut în aceste lagăre, succesiv trecând prin Vapniarka, Grossulovo, Tiraspol, Râbniţa dovedeşte că autorii lor au fost detaşamentele de calmâci, aflaţi în slujba trupelor “ Waffen SS” (Armata de asalt). Acestea au comis asainatele contra evreilor, comuniştilor, partizanilor, pe întregul teritoriu al Uniunii Sovietice. Se documentează atitudinea extrem de omenoasă a jandarmilor români, ce au ajuns să apere deţinuţii evrei şi comunişti sau partizani ai locului, împotriva escadroanelor morţii care “curăţau” spatele frontului de cei care au mai rămas martori ai fărădelegilor şi crimelor.

Cartea, excelent prefaţată de omniprezentul publicist bistriţean Menuţ Maximinian, proiectează un destin uman prins în vâltoarea anilor 1930-1945, cu un rezumeu al anilor postbelici, finalizaţi cu emigrarea personajului în Israel şi apoi în RFG. Vieţuim azi într-un regim democratic, încă insuficient consolidat şi pentru care eticheta “comunist” este suficientă spre a exprima o culpă axiomatică. Poate însă cineva învinui pe Matei Gall că a greşit dorind o lume mai dreaptă, fără discrepanţele constatate încă în copilărie între bogăţia trufaşă şi sărăcia lucie a omului de rând. Idealul de dreptate şi echitate socială, “…ca să trăim ca fraţi” (cum spunea Eminescu), nu va dispărea vreodată-cred- numai că stindardul a fost preluat de forţe care refuzau pe Dumnezeu şi implicit, dragostea de oameni. Tudor Petcu, masterand în filosofie la Universitatea din Bucureşti punctează interogativ, inteligent şi secvenţial curgerea dramatică a confesiunii

Matei Gall era fiul unor comercianţi din Deva, trudind din noapte-n noapte în micul lor magazin de porţelanuri, viitor pe care personajul nostru nu şi-l doreşte cu niciun preţ. Devine muncitor la Lugoj şi intră printr-un amic P. în relaţii cu comuniştii. Începând războiul antisovietic, comuniştii din ţară sunt adunaţi (câtevasute în total) şi incarceraţi în cele din urmă la Caransebeş. Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş, Chivu Stoica, Nicolae Ceauşescu, Lazăr Grunberg - cu o vorbă toată foştimea se afla acolo. Condiţiile detenţiei au fost excepţionale: hrana bună, “curîţenia uimitoare” albul imaculat al pereţilor, ordinea acceptată de comunişti s-au terminat într-o bună zi, când s-a primit ordinul ca evreii comunişti să plece-n Transnistria. La închisoarea din Caransebeş au ţinut cursuri, aveau cretă şi tablă, munceau la grădina de zarzavat…Însuşi comandantul închisorii – Dumitrescu- le aduce la gară coşuri cu zarzavaturi ca supliment de hrană şi le urează părinteşte la plecare “Drum bun”, invocând emoţionat, să-i ocrotească Dumnezeu şi să se întoarcă sănătoşi.

Transnistria a însemnat un alt regim, mai sever, dar şi acolo, spiritul de ordine i-a ferit de nenorociri. A fost posibilă chiar o grevă a foamei, refuzând categoric mazărea furajeră în exces, care ducea la paralizia picioarelor (prin acumularea excesivă de acid uric-n.n.).Bănuind că deţinuţii vor fi asasinaţi, comandantul Motorola ”acest Schindler român” şi jandarmii români duc deţinuţii -600 de suflete- în marş forţat spre a-i scăpa de asasini. Apropierea frontului aduce însă momente teribile, când detaşamentele de calmuci (din Stepa Calmucă a Asiei), asasini profesionişti în slujba SS-Waffen-ului german, intră în celule la Râbniţa şi ucid deţinuţii cu focuri de revolver. “Doream să trăiesc- se confesează Matei Gall- abia trecusem de 24 de ani, din care patru în închisoare….Mi-am adus aminte că în orele nopţii când am îngenuncheat ca să fiu ucis m-am rugat nu ştiu cui, spunându-mi că tare aş mai fi vrut sătrăiesc”. Dumnezeul necunoscut de Gall se milostiveşte de tânărul evreu şi face o minune. Gloanţele nu-l ating şi rămâne între cadavre, el şi alţi cinci din alte celule, absolut miraculos. Când va ajunge-n ţară sănătos, după un adevărat periplu al groazei, tovarăşii comunişti îl vor lua la rost spre a se justifica în ce fel a scăpat? Vorba lui Esenin: ”Atunci a văzut (viţelul) ce fel de animale sunt porcii.”

Stilul alert, terifiant în a doua parte lasă impresia de călătoriie prin bolgiile infernului. Autorul încearcă a elucida cauzele socio-politice ale antisemitismului uitând (ateu pare-se) crima iudaismului împotriva lui HRISTOS, Fiul lui Dumnezeu şi autoblestemul lor (“Sângele Lui asupra noastră şi a copiilor noştri!” Sărman popor care a respins şi ucis pe Împăratul Universului! Volumul ilustreaz un destin prins în halucinantul vifor dinspre mijloculsecolului alXX-lea, secol strălucitor şi crud cum n-a mai fost altul în istorie.

Invităm călduros cititorii la o lectură antrenantă şi folositoare, căci nimic nu este mai util decât marile experienţe ale semenilor noştri, martori supravieţuitori ai tragediilor umanităţii.