Din 10 iunie, cartea electronică de identitate poate fi solicitată și la Serviciul Evidența Persoanelor Bistrița

Cartea electronică de identitate poate fi solicitată și la Serviciul Evidența Persoanelor Bistrița începând de marți, 10 iunie 2025, a anunțat primarul Gabriel Lazany, în cadrul unei conferințe de presă.

Depunerea actelor se face NUMAI pe baza unei programări prealabile, pe site-ul: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/create?judet=BN. Cetățenii care accesează hub-ul guvernamental pentru programare vor primi un email pentru confirmarea programării. În cazul în care nu este confirmată în maximum 30 de minute, programarea nu este validă. Noile proceduri de preluare a cererilor nu permit înregistrarea de cereri incomplete, astfel încât în situația în care solicitantul nu prezintă actele necesare, cererea sa nu va putea fi preluată și va avea nevoie de o nouă programare pentru depunerea cererii. Prima carte electronică de identitate este gratuită, cu excepția celor solicitate pentru minorii cu vârsta până la 14 ani – situație în care se achită o taxa 65 lei.

Cartea electronică de identitate (CEI) este un act de identitate de mărimea unui card bancar (format ID1), având caracteristici avansate de securitate și anti-contrafacere, care permite titularului să facă dovada identității, fizic și în mediul digital, și să acceseze serviciile digitale oferite de autoritățile publice și entitățile private.

Cartea electronică de identitate respectă standardele de securitate europene și internaționale privitoare la documentele de călătorie și poate fi utilizată în acest scop pentru deplasarea în statele membre UE și în Spațiul Schengen.

Cartea de identitate (formatul vechi) va fi emisă în continuare. Programările pentru acest tip de act de identitate, pentru cărțile provizorii de identitate și pentru vizele de reședință se fac, ca și până acum, pe pagina de internet a Primăriei municipiului Bistrița (https://www.e-bistrita.ro/programari/public/).

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5