Din judeţ
|
O sală modernă de nunţi, patru săli de grădiniță, opt birouri, garderobe, garaje pentru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgenţă, aceasta este configuraţia noului Complex Cultural-Comercial din... |
În comuna Negrileşti, în aceste zile de toamnă, sătenii se află în câmp. Culesul porumbului este principala lucrare de sezon. Cu atelajele şi cu utilajele mecanice, porumbul ajunge în spaţiile... |
|
Fonduri guvernamentale, de la bugetul judeţean şi cel local sau finanţări europene, toate acestea fac posibile investiţii de amploare în infrastructura rutieră din comuna Şieu Odorhei.
... |
Doi bărbaţi au murit, marţi, în localitatea Tureac din Bistriţa-Năsăud, după ce mai mulţi buşteni s-au desprins din încărcătura unui camion care circula pe DN 17 şi s-au prăbuşit peste oamenii care... |
|
Primăria şi Consiliul Local Budacu de Jos au consimţit că pentru şcolarizarea copiilor din localitate şi asigurarea viitorului acestora nicio sumă nu este prea mare. Astfel, autorităţile locale au... |
Omul care se ocupă de destinele comunei Matei, primarul Vasile Encian, ne-a precizat câteva dintre acţiunile care se desfăşoară în comună în această perioadă şi la care este ancorat, împreună cu cei... |
|
Comuna Maieru îmbracă straie de sărbătoare la aniversarea centanarului celui care a fost ziarist, jurist, lingvist şi politician român Emil Boşca-Mălin, cetăţean de onoare al acestor plaiuri.... |
Marţi, la ora 15.35, dispeceratul integrat I.S.U. – S.A.J. a fost informat despre izbucnirea unui incendiu la biblioteca Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa. |
|
Cu 14 kilometri de asfalt pe străzile comunei, două cămine culturale modernizate la Beudiu şi în localitatea de centru, un after-school la instituţia de învăţământ din Nuşeni, Măsura 322 aflată în... |
La Târgul de toamnă al Chiochişului, formaţia de dansuri populare a Şcolii Gimnaziale din Bozieş a deschis porţile unei mari manifestaţii câmpeneşti aşteptată de sute de localnici şi oameni veniţi... |
|
Primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian, susţine că în mandatul trecut a reuşit să aloce fonduri pentru restaurarea a trei monumente istorice de pe raza comunei, iar dacă alte trei unităţi de cult... |
În perioada 30 septembrie- 6 octombrie 2013, Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud organizează cea de a opta ediţie a Campaniei de prevenire “Săptămâna prevenirii criminalităţii” în Bistrița-... |
|
Vineri, în localitatea Dumitra a avut loc recepţia finală a modernizării drumurilor agricole pe o lungime de 15 km, lucrare care a costat peste 1 milion euro (3.926.481,39lei, fără TVA), pe... |
Două proiecte cu finanţare europeană se află, la Spermezu, în proceduri de licitaţie, după ce o parte din contracte au fost semnate şi aprobate anul trecut. Este vorba, pe de o parte, despre Măsura... |
|
Proiectul Comenius multilateral „Combining Europe with a Cultural Rope: let us make a musical” (EU-ROPE) - „Unim Europa printr-un fir muzical”, parteneriat realizat între şase ţări europene: Germania... |
Comuna Matei se înscrie pe traiectoria devenirii unei localităţi moderne, europene, cu oameni harnici şi doritori de frumos, care sprijină, trup şi suflet, pe alesul lor, primarul Vasile Encian, omul... |
|
Jandarmii bistriţeni au adus un zâmbet pe faţa copiilor ale căror familii au avut de suferit în urma inundaţiilor din judeţul Galaţi.
Spiritul de solidaritate i-a făcut pe jandarmii... |
Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa, alături de Grădiniţa nr. 6, a marcat Ziua Internaţională a ONU pentru Pace prin plantarea de puieţi ( paltin, brad şi molid ) în parcul Grădiniţei nr. 6. |
|
LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL BISTRITA organizează o zi specială pe 19 Septembrie 2013, ora 15.30 la GRADINITA Nr. 6 , str. Şieului (langa SPITALUL DE ONCOLOGIE SI BOLI INFECTIOASE ). |
La Liceul din Teaca a avut loc deschiderea festivă a noului an şcolar 2013-2014, la care au participat elevi, părinţi, cadre didactice, reprezentanţi ai autorităţilor locale. Anul şcolar 2013-2014... |
|
Razele soarelui au încălzit astăzi atmosfera de la festivitatea de deschidere a noului an şcolar în Sînmihaiu de Cîmpie.
Emoţiile au reînceput pentru elevii Şcolii Gimnaziale Sînmihaiu de Cîmpie,care... |
Nu mai puţin de opt firme s-au bătut în oferte pentru a obţine contractul de modernizare a DJ 172, km 6+100- 10+636, Agrişu de Sus –DN 17. Preţul cel mai scăzut a fost propus de Îndemânarea Prodcom... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 12:30
Îndemânarea Construct angajează ȘEF FABRICĀ PREFABRICATE, MECANIC CAMIOANE, MECANIC UTILAJE Vin, 12:15
„DINCOLO DE TIPARE (Gândire, Emoție, Acțiune)”, în fiecare miercuri, la Biblioteca Județeană Vin, 10:53
Geam termopan pentru baie: ce opțiuni ai și cum alegi varianta care se potrivește cel mai bine Vin, 09:57
Victor Știr: Fie plătit... Cultura
„Rădăcina e amară, dar roadele sunt dulci”, se spune în popor, după ce omul a studiat natura și a...
Comentarii
Elena M. Cîmpan: Începe școala
Rus Augustin -
Joi, 21:17
Pentru fiecare dintre noi, anii de școală capătă semnificații deosebite de care ne amintim toată...
"Brânza frământată de Teaca” – devine al 18-lea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european
Raducea Octavian -
Joi, 19:40
De unde se poate cumpăra?
Deputatul Robert Sighiartău: Pentru prima dată după mulți ani, un Guvern reduce aparatul de stat, în loc să-l umfle
Ionel Fernic -
Mie, 23:45
Ce dume, ce smecherii ne spun liberalii! Ce prosti ne cred!
Maica Domnului, purtătoarea rugăciunilor noastre spre Fiul ei
prof. Vasile Găurean -
Mie, 13:52
Foarte folositoare pt. oricine vrea o bună informare
Cartea unei biserici
Maxim Morariu -
Mar, 04:45
Vă mulțumim din suflet pentru cuvintele frumoase, distinsă doamnă profesor Elena M. Cîmpan! Ne...
Aniversări
Este o zi specială pentru domnul Nelu Cucură - interpret de muzică populară al plaiurilor bistrițene, staroste al nunților tradiționale - care...
Cu ocazia aniversării zilei de naştere, adresăm sincere urări aniversare jurnalistului și scriitorului ZORIN DIACONESCU.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Emanuel Sălăjan, preot paroh la Sita.
In Memoriam
Sunt vești pe care le primești și, pentru câteva clipe, refuzi să le așezi în ordinea firească a lucrurilor, iar moartea unui coleg este una dintre...









































