DIN NOU DESPRE CANICULĂ

Clima planetei suferă mari transformări, verile nu mai sunt ce au fost odată,trăim efectiv niște zile de foc. Zilnic vedem la știri zeci de oameni căzuți în stradă, răpuși de căldura sufocantă. Cu această ocazie va reamintim încă odată câteva informații și sfaturi cu privire la aceste zile călduroase.
Insolația se datorează contactului prelungit cu razele soarelui, care degaja căldură, ce se transmite oaselor capului și creierului. Apare atunci când se stă mult timp în soare, cu capul descoperit. Poate însă apărea și insolația pielii asociată cu arsură. Insolația se manifestă prin cefalee difuză, grețuri, vărsături, stări de leșin, toate fiind urmare a instalării edemului cerebral. Primul lucru care se face: bolnavul va fi transportat la umbră și i se pun comprese reci în regiunea cervicală (ceafă).
Din cauza căldurii excesive, organismul transpiră mult și, în acest fel, au loc pierderi mari de apa, 3-4 l, săruri minerale și microelemente că: Mg, Na, K, Că etc. Persoanele prezintă astenie fizică marcată, stări de leșin, inapetență, somnolență. Este obligatoriu consultul unui medic, urmările insolațiilor putând fi, uneori grave. Până atunci, că tratament, se recomanda consum mare de apa minerală, sucuri de fructe și fructe în cantități mari, pentru compensarea dezechilibrului apei și al sărurilor minerale și administrarea de antitermice, în special aspirina.
Persoanele cu risc ridicat la expunerea la căldură(sugarii și copiii de până la patru ani, femeile gravide, vârstnicii,supraponderalii,cei cu diverse boli și în special cardiacii) vor face (sau vom face dacă ne sunt în îngrijire) tot posibilul pentru a limită expunerile la căldură și de aici riscurile care decurg din această.
Trebuie să mai adăugăm că alcoolul sub orice formă,chiar și ademenitor de rece sub formă unei beri apetisante de exemplu, este total contraindicat în această perioadă.
Gheorghe Puica
D.S.P Compartimentul de Promovare a Sanatatii

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5