Dincolo de cărți, oameni cu ”electricitatea” umorului

Unul din cei mai de seamă critici și istorici literari de azi, autor al unei impresionante ,,Istoria literaturii române contemporane-1941-2000” și  altor 17 volume de critică literară, cu peste 5000 de articole - Alex Ștefănescu- rememorează adesea, oral sau in scris, momente amuzante din propria existență sau din relația cu alți intelectuali.

    Dincolo de munca de creație, de cercetare perseverentă, de încordare și neliniște, există și bucuria comuniunii, prieteniei, socializării. Din oceanul  situațional, am ales astăzi câteva momente ilustrative. Din verva lor scânteietoare, rezultă nu doar umorul situațional, ci și inteligența nativă, arta narațiunii și chiar o latură utilitar-informațională.

   Problema celebrității

   După ce a scris un număr impresionant de lucrări, articole, ca omul obișnuit, Alex Ștefănescu și-a pus întrebarea: când se poate spune despre o persoană că e celebră? I-a venit ideea să-l întrebe pe Adrian Păunescu, alt spirit vivace, cult și inteligent. Acesta a zis: ,,Când ți se trimite din străinătate o scrisoare și pe plic nu scrie decât Țara și Numele tău. Dac-o primești, înseamnă că ești celebru. Eu am primit așa ceva.”

   Cu poetul Mircea Dinescu   

 Într-o zi, bun șahist, Alex Ștefănescu l-a tachinat provocator pe Mircea Dinescu, afirmând că din 100 de partide de șah jucate împreună, nu ar câștiga niciuna. S-au jucat 98 de partide și se vedea că rezultatul final va fi cel pronosticat.  Deoarece Alex Șt. a cam lăsat  garda jos chiar înainte de finiș, Dinescu a câștigat partida cu numărul 98 și de atunci, le spunea triumfător oricui îl asculta: ,,L-am bătut la șah pe Alex Ștefănescu”.

      Cu elevii din nordul Moldovei

      După ce a terminat Literele la Universitatea din București, a fost repartizat profesor la o Școală Generală din nordul Moldovei, la Cașvana. Voia să le inculce dragostea de literatură, de lucruri înalte, dar părinții deranjau deseori acest efort și activitățile cu câte-o chemare: ,,Vasilică, fiule, vină acasă să jumulim gâsca”. Mergeam la domiciliul elevului? Te întâmpinau cu toporul. Erau mulți ceangăi.”

     Cu Nichita Stănescu

     Nicolae Manolescu, căruia i-a scris implorator să îl salveze din cariera didactică îi face rost tânărului Alex Ștefănescu de un post în redacția revistei literare TOMIS, la Constanța. În una din zile, șefii l-au trimis la București pe proaspătul redactor, cu misiunea de a obține de la celebrul poet zece creații inedite (poet căruia și Ceaușescu i-a trimis odată un buchet superb de flori de ziua lui). Se spuneau adevărate legende despre puterea de  a improviza a lui Nichita. ,,L-am găsit greu pe poetul boem, care nu avea o adresă fixă și  dormea pe la femeile care îl iubeau. Când umbla pe stradă, părea un zeu din nord”, narează Alex. Șt.

      Distrat foarte de insolita cerere, Nichita i-a improvizat rapid o poezie, ,,Silex”, pe care tânărul Ștefănescu a scris-o grăbit pe o bucată de hârtie. ;;Ei! Ți-a plăcut” a spus Nichita./,,Da.”/ ,,Atunci să-i dăm foc, ca să rămână numai a noastră.”

      Autorul ,,Necunintelor”, Nichita, respingea adulările găunoase cu ;;Maestre, dumneavoastră...”. ,,Ce maestre, mă? Ce dumneavostră? Tu când te rogi lui Dumnezeu, cum i te  adresezi?”

 Deși n-am fost prieteni, mai spune Alex Ștefănescu, Nichita Stănescu m-a privit cu multă simpatie.”

     Cu George Arion

    ,,E cel mai nun amic al meu”- spune criticul literar, așezându/l pe cel mai înalt piiedestal. Au fost colegi la Faculatatea de Litere a Universității bucureștene.,,În anul nostru. eram cinci băieți și 165 de fete. Un adevărat paradis de fete frumoase.” În taină, au făcut ei un top al celor mai frumoase fete din anul lor și au consemnat că cea mai frumoasă era cea numită Domnița Andreiovici (originară din Ploiești). O iubeau platonic, fără a se manifesta în vreun fel, preocupați foarte de literatură.

      La finele Facultății, o veste trăsnet:  Domnița se căsătorește. Alex Ștefănescu l-a trimis grabnic pe    cel mai bun prieten, pe George Arion, cu solie, să intermedieze o întâlnire a Domniței cu Alex, care o va cere în căsătorie. Arion și-a încercat norocul, a uitat de solie și a cerut-o el în căsătorie, dar Domnița, cea cu origini sârbești, nu l-a acceptat. O viitoare întâlnire cu ,,petentul” Alex Ștefănescu  a fost singurul rezultat obținut.

      La întâlnirea convenită cu Domnița Andreiovici cuplul s-a plimbat pe străzile Bucureștiului (fără temerile pe  care le-am avea azi) și, după o noapte de pertractări, Domnița și-a aruncat inelul de logodnă în apa unui lac, devenind viitoarea doamnă Ștefănescu..

       Alex Ștefănescu despre sine (sursa: de pe Internet)

       ,, -Sunt bucovinean (deși m-am născut la Lugoj, unde părinții mei s-au aflat temporar, în vremea marii secete din 1947).

      -Sunt sentimental și delicat (deși am 1,87 m și mai mult de 100 de kilograme).

      -Sunt necomunist din naștere și irevocabil (deși am fost membru PCR),

      -Fac critică literară (deși scriu mai bine decât autorii asupra cărora mă pronunț).

      -Am mulți prieteni (deși iubesc singurătatea).

      -Am mulți dușmani (deși sunt o fire generoasă și îngăduitoare).

      -Muncesc cu seriozitate și mă țin totdeauna de cuvânt (deși trăiesc în România).

      -Sunt mai cunoscut decât frații mei Sanda și Florin (cadre universitare-n.n.) (deși au calități mai mari decât mine).

      -o iubesc exclusiv pe soția mea (deși îmi plac toate femeile).”

       Cu Nicolae Manolescu

    La ceva după 60 de ani, face o declarație publică, deloc obișnuită: ,,M-am retras din viața amoroasă la 60 de ani. Sunt un fost bărbat..” Nicolae Manolescu l-a întrebat contrariat: ,,Ce-i cu declarațua asta? Din  care viață amoroasă?”;

      ,,El spunea că vrea să aibă cât mai multe aventuri, dar să nu se știe, iar eu declaram că nu vreau aventuri sentimentale, dar să se știe că am.”

      Glumind cu tinerii despre aventuri, deși a fost un soț fidel: ,,De două lucruri m-am temut totdeauna privitor la soția mea- să nu mă înșele și să nu mă prindă.”

 Cu soția, Domnița

      Nu ezit a spune că eu unul îi port lui Aex Ștefănescu, o stimă  aparte pentru felul în care-și exercită profesia de critic literar, pentru umorul și arta sa narativă, pentru franchețea lui, iar rândurile de față sunt și o probă a empatiei pentru cel ce declară în numeroase rânduri: ,,Sunt bătrân și bolnav: Am diabet, ulcerații la picioare.”(n.!947).  Și-a întrebat într-o zi soția, într-un moment de relache: ,,Uite, toate marile personalități, după ce devin celebri, au câte o amantă sau două, pe lângă soție. Eu pentru ce nu am?” Criticul era pe atunci în culmea celebrității. Domnia sa mărturisește cu un zâmbet ascuns, că se aștepta să i se facă un elogiu al fidelității sale, al  spiritului de loialitate, de om onest etc.,etc., dar a primit un răspuns neașteptat: ,,Poate că nu ești o mare personalitate.”

    Bucurați-vă, iubite cititoare și cititori, de zilele frumoase ale verii! Alungați tristețea! E atâta soare”