Direcţia pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud: Sprijin de 1200 euro/ha pentru susținerea producției de struguri de masă! Cererile se depun până în 15 iulie!
În Ședința Guvernului din 16 iunie 2022 a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea programului de susținere a producției de struguri de masă pentru anul 2022.
„Avem pentru prima dată în cadrul bugetului de stat pe anul 2022 inclusă suma de 15 milioane de lei destinată cultivatorilor de struguri de masă, un sector cu mare potențial. Venim în sprijinirea fermierilor noștri pentru a-i impulsiona să realizeze producții care să asigure cât mai mult accesul românilor la strugurii obținuți pe plan local. Această măsură va fi corelată cu programele de investiții din Planul Național Strategic, unde am direcționat sume pentru cei care produc, dar și pentru depozitarea producției”, a declarat ministrul Adrian CHESNOIU.
Directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud, ing. Ioan Nuţu Tabără, le recomandă potenţialilor beneficiari să se adreseze specialiştilor instituţiei pentru întocmirea dosarului de înscriere, pentru a putea beneficia de acest ajutor de minimis.
Pentru a accesa ajutorul de minimis, cei interesați trebuie să îndeplinească o serie de criterii cumulative de eligibilitate, astfel:
- să dețină o suprafață cultivată cu struguri de masă de minimum 0,1 ha – maximum 10 ha inclusiv;
- să obțină o producție de minim 6.000 kg/ha struguri de masă;
- să fie înregistrati în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu strugurii de masă în anul 2022, la specificația vii nobile pe rod, pentru struguri de masă;
- să facă dovada producției realizate prin documente justificative (bon fiscal/factură/filă/file din carnetul de comercializare).
Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 1200 euro/ha, iar plata se efectuează proporțional cu suprafața deținută. Valorificarea producției se face până la data de 29 noiembrie inclusiv, a anului de cerere.
Cererea de înscriere în program și documentele însoțitoare se depun începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, până cel târziu la data de 15 iulie inclusiv, a anului de cerere.
Citiţi şi:
- Sprijin de 200 euro/hectar, pentru cultivatorii de cartofi! 15 iulie- temen limită de depunere a cererilor!
- Bani de la APIA pentru culturile de busuiuc, cimbru, coriandru, fenicul şi muştar! Vezi condiţiile!
- Direcţia Agricolă: Programul de sprijin pentru tomate continuă și în 2020
- Programul de sprijin pentru tomate continuă. Ing. Nuţu Tabără: Îi aşteptăm pe beneficiari să depună cererile la Direcţia Agricolă!
- Ajutor de minimis pentru cei care cultivă usturoi! Cine poate primi bani!
Adaugă comentariu nou