Doamna Andronescu, asta să-l întrebati pe viceprimarul-însoțitor, care pozează în deja-primar. Sau pe noul ministru al Dezvoltării ! Pentru stadionul pe care vreți să-l radeți aveți bani, dar pentru cea mai importantă şcoală a Bistriţei, nu ?

Prim-vicepreşedintele PNL B-N – Stelian Dolha

Parcă am fi așteptat ceva mai mult de la un ministru al învatamântului la al nu știu câtelea mandat, decat să înșire niște generalități despre reabilitarea blocată a unuia dintre cele mai importante școli din Bistrița-Năsăud, Colegiul Rebreanu. Nici într-un caz să arunce două vorbe prinse din zbor de la vreun însoțitor local despre blocajul de acolo. De la doamna Andronescu nu așteptam spuse despre soluții juridice la modul general, ci concret: cum și când.
Că vorba balivernelor a trecut, finanțarea de la PNDL, via Ministerul Dezvoltării, e blocată de doi ani, dacă mai există, iar corpul principal al Colegiului, nu se simte deloc bine. Apropo doamna Andonescu dacă ați vizitat Colegiul ați ajuns și prin sălile cu mobilierul care se clatină sub copii? Pentru că eu am fost recent acolo, ca părinte si unii dintre noi vom pune mână de la mână să le achiziționăm într-o clasă de liceu scaune copiilor noștri.
Nu, doamna Andronescu dumneavoastră trebuia să-l întrebati pe insotitorul dvs viceprimarul acela care pozează în deja-primar, cum de nu l-a impulsionat pe primarul Crețu să găsească o soluție la uriașa problemă a proprietății. De ce, în loc de donație cu zero lei a uneia dintre cele mai importante clădiri a orașului nu a făcut ofertă serioasă partenerilor din conducerea Bisericii Evanghelice, o ofertă de cumpărare, negociată, așa cum vreți să faceți cu stadionul în paragină. O ofertă eșalonată pe mai mulți ani si care ar fi rezolvat definitiv problema de proprietate a uneia dintre cele mai importante instituții de învățământ a județului, o clădire simbol a orașului? Acum e târziu probabil pentru asta și o sa ne tot vindeti povesti cu soluții legale până n-o să mai avem ce salva? Pentru stadionul pe care vreți să-l radeți de pe fața pământului aveți bani și faceți comisii de negociere, dar pentru cea mai importantă clădire de învățământ a orașului, nu v-ati obosit sa faceți nici măcar o ofertă? Asta s-ar fi cuvenit să-l intrebati pe viceprimarul-însoțitor. Dar poate îl întrebați pe noul ministru al Dezvoltării. Poate vă dă el un răspuns.

Prim-vicepreşedintele PNL B-N – Stelian Dolha

Comentarii

02/03/19 09:29
Vizitator

La schi cu voi, până se termină creditul de plătit.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5