Doi bărbaţi din Budacu de Sus, sancţionaţi pentru că au transportat material lemnos prin albia râului
La acest sfârşit de săptămână jandarmii bistriţeni au continuat acţiunile specifice organizate pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, fiind aplicate un număr de 15 sancţiuni, din care 8 amenzi în valoare de 12.700 de lei şi 7 avertismente scrise.
În zona localităţii Budacu de Sus, au fost depistaţi doi bărbaţi de 48, respectiv 21 de ani, care transportau material lemnos prin albia râului. În conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23 din 2008, actualizată, privind pescuitul şi acvacultura, art. 63, lit. m, această faptă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 la 8.000 de lei. Astfel, cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi cu amenzi de 8.000 de lei . (câte 4.000 de lei fiecare)
Totodată, au mai fost aplicate sancţiuni de 4.000 de lei şi un avertisment scris pentru ridicarea de resturi de exploatare din fondul forestier fără drept, în conformitate cu prevederile legii 171 din 2010 actualizată, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Misiunile specifice au fost executate pe Valea Budacului (Cuşma, Cetate, Dumitriţa, Ragla, Budacu de Sus, Ardan, Şieu, Şieuţ, Domneşti, Dorolea).
De asemenea, la acest sfârşit de săptămână, jandarmii au mai aplicat sancţiuni, (6 amenzi de 700 lei şi 6 avertismente scrise), pentru abateri de la legislaţia legală în vigoare pe linia nerespectării prevederilor legii nr. 61 din 1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Astfel, au fost sancţionate cerşetoria, adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, gesturi obscene, tulburarea liniştii publice şi provocarea unor scandaluri.
Citiţi şi:
- Jandarmii au aplicat peste 100 de amenzi pentru nepurtarea măştii de protecţie!
- Sancţiuni de 9.000 de lei aplicate de jandarmii bistriţeni în ultimele două zile
- Amenzi şi material lemnos confiscat de jandarmii bistriţeni
- O barmaniţă din zona Gării a servit un client în interiorul localului și a fost amendată cu 2.000 de lei!
- Acţiunea Bradul de Crăciun: Administraţia Pieţelor şi comercianţi amendaţi, peste 260 de brazi confiscaţi
Adaugă comentariu nou