Doina Tat, un ''gogoloş'' de aur !

Enunţul că omul sfinţeşte locul exprimă un adevăr cunoscut la români! Nuanţele încep să se dezvăluie însă la o analiză mai atentă. Faptul că omul sfinţeşte locul la serviciul de zi cu zi mie mi se pare a fi normal. Anormal mi se pare faptul că lumea aceasta fără busolă face adesea din zilnicul nostru ''serviciu'' un infern pe care nu-l poţi nici măcar suporta dară-mi-te să-l sfinţeşti... Apoi faptul că omul, artistul de exemplu sfinţeşte locul prin harul cu care ne face viaţa minunată mi se pare iarăşi normal! Anormal, în sensul că faptul pare a fi o excepţie, dar de dorit în ziua de azi, este după părerea mea, artistul care, respectându-se pe sine, ne oferă mereu clipe de trăiri curate, omeneşti, normale sau...astrale!
Zilele acestea am cunoscut un om, mai precis o Doamnă care şi-a făcut un crez în viaţă din sfinţirea locului. S-a născut la Bod, aproape de Braşov deci, pe nişte meleaguri pe care oamenii le sfinţesc de veacuri prin hărnicie şi seriozitate. De mică a fost mereu îndrăgostită de...sport! A început cu atletismul şi s-a afirmat rapid pe plan naţional! Campioană naţională la aruncarea mingii de oină, aruncătoare de suliţă de perspectivă, sportivă apreciată imediat pentru îndârjirea cu care făcea orice lucru de care se apuca, a ajuns până la urmă la sportul specific zonei natale, handbalul, de care s-a îndrăgostit iremediabil! Micuţă de statură însă toată numai un pachet de energie dublat de o voinţă specifică doar talentelor de geniu, Doina, pentru că aşa o cheamă pe eroina noastră, a ajuns repede în lotul mare al Rulmentului Braşov şi de acolo la lotul naţional de handbal al României!
Numai că, la fel ca în basmele frumoase cu zâne şi voinici - căsătorită fiind cu un pădurar vrednic, inginerul silvic Gheorghe Tat care nu mai ştia cum să facă să o ducă pe Doiniţa noastră în Negreştii Oaşului, pe acolo pe unde pădurile coboară alene spre casa-i părintească - după o aventură care merită a fi relatată amănunţit cândva, soţii Tat au ajuns la....Bistriţa! Nu-mi propun să povestesc ce anume s-a mai întâmplat din acel moment. Un fapt însă tot trebuie reamintit! La plecarea de la Rulmentul Braşov, pe atunci o echipă feminină de handbal de top în România, Doina s-a legitimat la Bistriţa la o echipă de divizia B. Celebrul zarist Hristache Naum a avut atunci o ''ieşire'' în presă fulminantă! Dacă Rulmentul Braşov, zicea ziaristul, a permis celui mai bun centru din ţară să plece la Bistriţa la o echipă de divizia B, nu e de mirare că FC Argeş l-a lăsat pe Dobrin să plece la Târgovişte...
La Bistriţa Doina a continuat să fie şi ca sportivă şi ca om un mare caracter.
La pensie a ieşit Doina de la şcoala specială Sfânta Maria din Bistriţa unde a fost director peste zece ani. O directoare cu har. O directoare pusă pe fapte mari. O directoare care a realizat lucruri minunate sfinţind locul acesta cu dăruire şi cu o bucurie a lucrului bine făcut specifică numai fiinţelor iubite de Dumnezeu. Rândurile acestea nu s-ar fi concretizat pe hârtie dacă nu aş fi citit cuvintele Doinei din zilele premergătoare ieşirii la pensie.
''După ce ies în pensie anul acesta, mă gândesc să mă duc la echipa de handbal şi să le propun o colaborare. Nu vreau să fiu antrenor principal pentru că au deja unul, dar antrenor secund, voluntar, să împărăşesc fetelor din experienţa mea”,
Iată cum şi de ce prima iubire nu se uită niciodată! Trist este faptul că rândurile de mai sus nu au fost nici citite nici auzite de cei care aveau obligaţia morală nu numai să le citească ci şi să le de a curs! Să le înfăptuiască! În folosul handbalului bistriţean! Întru sfinţirea locului acestuia deci...
Astăzi, o adevărată Doamnă a sportului românesc împlineşte 60 de ani! De regulă doamnele preferă să îşi ascundă vârsta. Doamna despre care vorbesc eu însă nu are nici un motiv să îşi ascundă anii! Este atât de frumoasă, de tânără şi de încântătoare încât, conştientă de toate aceste adevăruri, doamna aceasta deosebită ştie că afirmarea răspicată a vârstei este un avantaj cert, nu numai in disputa, imaginară doar, cu cineva, ci chiar în dialogul cu sine însuşi în binemeritatele clipe de mulţumire sufletească...
În zi aniversară vor sosi de bună seamă felicitările Biancăi şi ale lui Bogdan cei doi copii ai familiei Tat. Iar dacă vom mai dezvălui că pe 29 iunie Bogdan va spune ''Da'' în faţa ofiţerului stării civile, ne putem imagina că fiinţa aceasta specială numită Doina Tat are motive întemeiate să privească în urmă cu mândrie.
Viaţa nu mi-a dat ocazia să o cunosc mai bine pe doamna Doina, pe acest ''gogoloş de aur'' cum era poreclită ca handbalistă! Fraza cu pricina de mai sus, rostită în pragul pensionării, mi-a spus însă că am în comun cu fiinţa aceasta specială o bună parte din...fondul principal de sentimente cu care m-a învrednicit bunul Dumnezeu pe lumea aceasta. L-am ascultat pe profesorul Dan Lişcan, actualul director de la şcoala specială Sfânta Maria vorbind despre felul de a fi al Doinei. Mi-a vorbit cu un respect infinit despre cineva special în inima Dânsului. Am fost curios să-l ascult pe omul deosebit care este Gheorghe Tat, soţul doamnei. Mi-a vorbit cu dragoste şi cu respect despre fiinţa care i-a luminat viaţa. Am înţeles astfel de unde vine puterea unui om de a sfinţi locul şi locurile prin care destinul îl poartă. Răspunsul este simplu şi îl ştim fiecare dintre noi. Chiar şi atunci când aparent îl uităm! Din iubire! Din marea iubire de oameni. Şi din respectul faţă de sine. Şi din bucuria enormă a lucrului bine făcut!
Doina Tat este contemporana noastră! Sunt onorat să scriu aceste cuvinte în adevărul cărora care cred cu toată fiinţa mea! Pentru că prin oameni, prin Conştiinţe ca Doina (Radu) Tat lumea se păstrează mereu pe făgaşurile ei normale. Şi este mai frumoasă! Şi mai aprope de Dumnezeu!
La mulţi ani Doamnă!