Donaţie de peste 25.000 euro de la partenerii germani pentru Consiliul Judeţean

O nouă donaţie marca Internationales Bildungs und Sozialwerk a fost făcută, ieri, prentru instituţii din subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Asociaţia de utilitate publică din Germania, condusă de prof. univ. dr. h.c. Heinrich Schnatmann, a mijlocit aducerea la Bistriţa a două autoutilitare.
Microbuzul a fost donat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, în timp ce autospecială tip ambulanţă va intra în parcul auto al Spitalului Judeţean de Urgenţă. Valoarea estimată a donaţiei este de 25.000 euro.
Luna trecută, aceeaşi asociaţie a trimis un număr de 42 paturi de îngrijire spital pentru adulţi, 30 de saltele şi patru paturi speciale pentru copii, care au fost destinate echipării secţiilor de Oncologie şi Terapie Intensivă ale Spitalului Judeţean.
***
“Ne-am străduit să cumpărăm această autoutilitară (n.n. – ambulanţa), vă înmânăm, documentaţia şi vă urăm “drum bun” în folosul persoanelor care vor avea nevoie. (…) Aveţi multe aşezăminte sociale în judeţul Bistriţa-Năsăud şi multe nevoi la aceste unităţi de asistenţă social, de aceea, daţi-mi voie să vă înmânez cheile de la microbuz pentru transportul acelor persone. Maşina a fost în dotarea unui centru de asistenţă pentru persoane cu autism, care au renunţat la maşină pentru a o dona. În acest context, vreau să-i mulţumesc preşedintelui CJ, Radu Moldovan, care a acompaniat şi a susţinut centru de autism din municipiul Bistriţa”, a declarat prof. univ. dr. h.c. Heinrich Schnatmann, la acţiunea de predare/primire.
***
De cealaltă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a ţinut să mulţumească partenerilor germani şi prof.univ. dr. Heinrich Schnatmann pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului.
“Ca o paranteză, mai în glumă, e un prim semn pentru relansarea relaţiilor româno-germane, fapt întâmplat luni seara, după întâlnirea premierului Victor Ponta cu cancelarul Angela Mekel, asta chiar dacă relaţiile noastre la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud cu fundaţia pe care o reprezentaţi erau relansate de ceva timp. Deşi avem o situaţie economică destul de complicată şi resurse din ce în ce mai puţine, statul român se preocupă să asigure minimum pentru funcţionarea acestor instituţii sociale, care nu sunt puţine. Aproximativ 70% din bugetul Consiliului Judeţean este direcţionat către serviciile de asistenţă social, un procent mare, dar nu suficient”, a punctat preşedintele Moldovan.
Acesta a relansat invitaţia către staff-ul asociaţiei germane de a vizita municipiul Bistriţa în perioada 23-25 august, atunci când, în plină sărbătoare, va fi marcată trecerea a 450 ani de la sfinţirea Bisericii Evanghelice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5