Dorel Cosma: Am lăsat la Palatul Culturii mare parte din inima mea. O viaţă închinată culturii merită şi o pensie, un altfel de început

Rep.: - V-aţi dedicat întreaga viaţă culturii. Din păcate, la Palatul Culturii, în continuare lipsesc spectatorii.

         Dorel Cosma: - Pare puţin mai dificil şi rece parcă atunci când spectatorii nu sunt prezenţi, atunci când o sală atât de frumoasă îşi aşteaptă de câteva luni vizitatorii şi spectatorii care nu mai ajung, chiar dacă totul este plăcut, curat, încălzit. Încă mai suferim, încă mai aşteptăm zile călduroase sufleteşte, în sensul de a scăpa de tot ce înseamnă această pandemie şi de a reveni la posibilitatea de a ne privi în ochi, de a putea fi într-adevăr spectatori şi artişti unul lângă altul, să simţim fenomenul cultural pe care dorim să-l transmitem.

         Rep.: - Vă spun sincer, în momentul în care am revenit în sală, văzând toate aceste X-uri de pe tot al doilea, al treilea scaun, am avut o stare....

         Dorel Cosma: - Da, este o stare de „spitalizare”, dacă vreţi, cu aceste X-uri aranjate pe scaune, pentru că noi am vrut să fim aproape de spectatori chiar şi în această situaţie critică. Am încercat câteva variante de spectacol de teatru, iar pentru a evita orice fel de situaţii de apropiere am procedat la această modalitate. Sigur, spectatorii au venit, chiar dacă nu au fost în acelaşi număr cum ne-am fi dorit. Reacţiile au fost cu totul altele. A fost o variantă, încă mai păstrăm aceste X-uri pe scaune dar poate că, încet-încet, vom reuşi să debarasăm din ele şi să revenim la normal.

         Rep.: - Să dea Dumnezeu. Toată activitatea dumneavoastră, încă de tânăr, a fost în această zonă. Ce v-a atras în sfera culturii?

         Dorel Cosma: - Este adevărat. Dacă privesc acum în urmă, toată viaţa mea a fost legată de fenomenul cultural şi, de fapt, oscilaţiile, efectiv în sistemul culturii, au fost după următorul traseu: cultură, învăţământ, presă, cu mici schimburi, dar toate legate efectiv de tot ce înseamnă cultură, pentru că în presă m-am ocupat, evident, de tot ce înseamnă fenomenul cultural, învăţământul, dincolo de lecţia la clasă, normală, am fost mereu preocupat de a veni cu elevii mei pe scenă, cu studenţii, deci, pot spune într-un fel că toată viaţa mea am fost implicat în fenomenul cultură. Aşa am crescut. Părinţii mei au avut mari tangenţe cu tot ce înseamnă viaţa culturală, tatăl meu a fost un membru activ al acestui edificiu cultural al Bistriţei, Casa de Cultură, cum era atunci. Participa direct în tot ce a fost odată muzica uşoară, muzica clasică şi, de asemenea, dansul. Mama i-a fost parteneră de dans în ceea ce exista atunci, nu ca ansamblu ci ca formaţie de dansuri, care ulterior a devenit „Cununa de pe Someş”. De mic am fost prezent la tot felul de repetiţii, adus de mână, privind la ceea ce făceau părinţii mei, şi cred că aceasta a însemnat un gen de sămânţă care, încet-încet, a încolţit şi a devenit o adevărată pasiune.

         Rep.: - Cred că sunt mândri că această moştenire a fost dusă mai departe cu succes.

         Dorel Cosma: - Da, este o bucurie. Erau mereu prezenţi la toate spectacolele şcolare pe care le aveam în etapa primilor ani de şcoală, apoi în etapa vieţii de liceu şi, nu în ultimul rând, etapa studenţească, chiar îşi făceau drumuri până la Iaşi, acolo unde am fost student să fie prezenţi la diferite spectacole de teatru sau de muzică pe care le aveam pe scena Casei Studenţilor în vremea respectivă. Este o bucurie pentru ei faptul că m-am ataşat de fenomenul cultură şi că nu m-am îndepărtat, ba, dimpotrivă, eu cred că prin cultură reuşim să fim mai aproape unii de alţii, reuşim să vedem cu totul altfel lucrurile, devenim mai sensibil şi, de ce nu, mai umani.

         Rep.: - Da, aveţi dreptate. Aţi condus, de-a lungul carierei dumneavoastră şi câteva instituţii de cultură, aţi activat în zona media, ca profesor.

         Dorel Cosma: - Da, aşa este. Viaţa mea, după terminarea studiilor universitare, a însemnat Bistriţa, nu mi-am dorit să fiu în altă parte, nici să plec în altă parte, deşi au fost câteva propuneri am preferat să fiu acasă, fiind bistriţean get-beget, aici m-am născut, aici am crescut, aici am copilărit şi mereu mi-am dorit să revin acasă şi din acest motiv instituţiile culturale pe care le-am condus, toate sunt legate de Bistriţa, de judeţul nostru. Îmi amintesc cu drag primul pas pe care l-am făcut în sistemul culturii, atunci când, în anii 80, s-a luat decizia de a se înfiinţa, la Bistriţa, Şcoala Populară de Artă. Am preluat acea instituţie care în momentul înfiinţării avea o singură sală unde era şi biroul, şi sală profesorală, şi cabinet de discuţii cu elevii, cu cursanţii care urmau să vină. Încet-încet, am reuşit să ducem Şcoala Populară de Artă în Bistriţa spre recunoaşterea ei la nivel naţional, apoi au venit alţi ani în care am preluat conducerea Casei de Cultură a Sindicatelor pentru câţiva ani, unde într-un fel m-am familiarizat şi cu munca artiştilor profesionişti, pentru că era un ansamblu şi o orchestră profesionistă acolo şi munca cu ei însemna puţin altceva. Le-am învăţat şi pe acestea din mers. Am condus câţiva ani Centrul Judeţean pentru Cultură, Direcţia pentru Cultură, Inspectoratul pentru Cultură, cum era atunci, am fost consilier şef şi, sigur, cei mai mulţi ani am fost aici unde pot să spun că mi-am împlinit multe din gândurile, din visele mele, din ceea ce am dorit să fac pentru oraşul meu, pentru ţara noastră pentru că, plecând de aici, de la Bistriţa, mi-am dorit mereu să transmitem mesaj de frumuseţe, de adevăr, de realitate, de act cultural hotărât întregii ţări, şi nu numai, chiar mai departe, peste graniţele României.

         Rep.: - 15 ani?

         Dorel Cosma: - Da, 15 ani în această frumoasă instituţie pe care, atunci când am preluat-o, am încercat s-o denumesc şi chiar am denumit-o cu colegii mei de atunci „Bătrâna Doamnă”, pentru că Gewerbeverein, fosta clădire a municipiului Bistriţa, realizată de către saşii bistriţeni, a fost prima instituţie şi a rămas singura instituţie care, de la bun început, de peste 100 de ani, a avut ca destinaţie cultura. Aici se desfăşurau toate întâlnirile Asociaţiei Meseriaşilor din Bistriţa, atât cele culturale, cât şi simpozioane, cât şi baluri şi tot ceea ce se considera la vremea respectivă util pentru oraşul Bistriţa sau Bistritz. Încet-încet, mi-am propus ca, atât timp cât voi fi aici, să aduc „Bătrâna Doamnă” la o noţiune tot nobilă, o Doamnă Bătrână înnobilată şi mereu tânără şi veselă, aşa cum îi stă bine unei instituţii culturale. De aceea, nu întâmplător, de-a lungul acestor ani, clădirea a primit mai multe denumiri. Am şi realizat acel volum unde am încercat să aducem istoria noastră, a instituţiei, „De la Gewerbeverein la Palatul Culturii”, şi unde am vorbit de primele formaţii, de primele începuturi, despre faptul că întâi a fost o casă de cultură orăşenească, apoi o casă de cultură raională, apoi a fost o casă municipală de cultură, apoi am transformat-o în Centru Cultural Municipal şi, în cele din urmă, considerând că este una dintre cele mai frumoase instituţii şi clădiri ale oraşului nostru, am cerut, şi mă bucur că astăzi pe frontispiciu a rămas Palatul Culturii Bistriţa.

         Rep.: - Este cea mai frumoasă dintre toate.

         Dorel Cosma: - Da, şi cred că este un adevărat Palat, sigur, vorbesc ca şi structură, ca formă, nu este la nivelul Palatului Culturii din Iaşi, de exemplu, dar este un Palat al Culturii la nivelul oraşului nostru, la modul cum arată acum, renovat, pentru că toată această propunere a fost după ce a intrat într-o renovare şi prin aceea ce există atât ca sală de spectacole, dar şi ca săli de repetiţii, ca formaţii. Scopul, în final, al acestei instituţii cred că este să fie adevărat palat. Mai mult, mă gândeam de foarte multe ori că, atunci când cineva vine la Bistriţa mereu sunt interesaţi turiştii să vadă ce înseamnă „Turnul saşilor”, cum îi spunem noi, bistriţenii, Biserica Evanghelică din centrul oraşului şi toată lumea este în jurul bisericii să vadă turnul, care este cea mai înaltă din zona noastră şi are o adevărată istorie frumoasă şi, atunci, de ce turiştii să nu ştie că există şi un Palat al Culturii care este la fel de frumos. Am sesizat că, de fapt, de foarte multe ori, de când am reuşit să-i dăm această denumire, în diferite scrisori, în diferite vizita care au avut loc, erau atraşi de acest loc, să vadă şi Palatul. Mă bucur că, într-adevăr, la toţi li s-a părut frumos, la absolut toţi, nu am avut niciun fel de reţineri, din partea celor care au venit să vadă dacă într-adevăr corespunde cu noţiunea de palat, că a corespuns.

         Rep.: - Sub mandatul dumneavoastră, această instituţie a crescut, a evoluat în timp. Acum sunt o mulţime de secţii aici, o mulţime de oameni care muncesc pentru cultură şi în sprijinul bistriţenilor. Cum arată acum Centrul Cultural Municipal?

         Dorel Cosma: - Când în urmă cu 15 ani când am preluat instituţia, erau opt salariaţi şi eu eram al nouălea.

         Rep.: - Vă amintiţi de prima zi aici?

         Dorel Cosma: - Da, îmi amintesc cu drag. Aveam chiar emoţii, pentru că nu vă ascund, chiar mi-am dorit să vin aici. Am crezut întotdeauna că pot să realizez din „Bătrâna Doamnă” cu totul altceva, să o aduc la o recunoaştere naţională şi internaţională şi mi-am dorit să depun tot efortul de care sunt în stare, toate capacităţile mele, pentru a transforma instituţia. Îmi amintesc cu drag, eram după concursul care s-a organizat la Primărie pentru a ocupa acest post şi după 5 sau 8 zile, nu mai ştiu cât a fost perioada de contestaţii, mi s-a anunţat rezultatul final, am avut o întâlnire cu colegii care erau atunci salariaţi ai instituţiei, undeva la etaj, într-unul dintre balcoane, la o masă sărăcăcioasă de lemn, ca dintr-un Cămin Cultural, cu o faţă de masă galbenă, pe care mi-o amintesc şi acum, cu câteva romburi prin ea, şi o discuţie simplă pe care am avut-o cu colegii, care şi ei erau emoţionaţi, şi eu. Le-am spus că vreau să facem mult şi că încercăm să fim o echipă şi că vreau să dezvoltăm instituţia noastră şi, încet-încet am început să prindă contur. S-a întâmplat, Pot să vă spun, astăzi, după 15 ani, că suntem 70 de salariaţi care sunt împărţiţi pe departamente. Dacă atunci erau opt salariaţi, însemnând, practic, un departament, acum vorbim de departamente profesioniste la teatru, la coregrafie, la muzică, la artă plastică, ca să nu mai adaug că mai avem şi alte două corpuri  - corpul Casa cu Lei, unde este o activitate permanentă expoziţională, şi corpul Centrul Documentar unde, de asemenea, am reuşit în aceşti ani să aducem publicului, şi mă bucur că am prilejul să vorbesc şi despre acest aspect, să aducem o serie de documente din activitatea culturală de prin anii 40 până la zi. Există un fond documentar, fişat totul, şi urmează, în aceste zile se lucrează în permanenţă pentru a se trece totul şi pe calculator. Avem o bibliotecă proprie acolo cu peste 15.000 de volume, ziare, reviste, şi acest fond documentar unde orice artist care a evoluat pe scena noastră, dacă timpul îi permite, poate să treacă pe la acest centru şi, în caseta anului, să zicem, 56 sau 58, îşi va regăsi numele cu ce a făcut pe scena bistriţeană.

         Rep.: - Nu este puţin lucru, plus că, tot în această carieră a dumneavoastră, aţi reuşit să transformaţi ansamblul Casei de Cultură într-unul profesionist.

         Dorel Cosma: - Da, a fost un gând mai vechi, poate unul din gândurile de început, de când am venit aici. Nu se putea realiza imediat. Am dorit ca atunci când vom pune pe tapet problema transformării ansamblului din ansamblu de amatori în ansamblu profesionist, să nu poată exista niciun fel de reacţii negative sau chiar piedici. În această idee, am început o adevărată activitate de schimbare totală a aspectului ansamblului, de la componenţi şi până la garderobă. Nu mai spun de orchestră care, până în momentul transformării, atât dansatorii, cât şi cei din orchestră, erau amatori care veneau sau care nu veneau pentru că nu puteau. Nu există nicio modalitate de a-i ţine aproape decât dragostea lor pentru dans care a fost foarte bine venită pentru o anumită perioadă. Însă lucrurile s-au schimbat. Imediat după 89, dacă lucrurile nu le faci la un nivel profesionist, le faci degeaba, se pierd.  Or, Ansamblul „Cununa de pe Someş” are peste 50 de ani de activitate, este cel mai cunoscut ansamblu din judeţul nostru şi printre primele ansambluri la nivel naţional. Nu putea să-şi permită o anumită scădere, o anumită retrogradare. Ne-am dorit să rămâne acolo, să fim între primele formaţii şi, chiar dacă n-a fost uşor, după multe discuţii cu maestrul coregraf Teodor Puşcaş, am reuşit să schimbăm, într-o perioadă relativ scurtă, toată echipa. Pentru că era necesar. Este foarte greu pentru un atist, chiar dacă este amator sau profesionist, să se desprindă de scenă. Foarte puţini reuşesc să înţeleagă că vine o zi în care, vrei nu vrei, trebuie să spui stop. Or, dacă nu poţi să înţeleagă toţi acest lucru, atunci trebuie să le explici. Dar trebuie să le explici frumos pentru că nu-ţi doreşti niciodată să te uiţi urât la unul care a avut 25-30 de ani de contribuţie pentru bunul mers al lucrurilor. Şi atunci am avut discuţii individuale, frumoase la care am explicat că nu mai poţi, la 85-90 de kilograme să dansezi la la 20 de ani, când aveai 40-50 de kilograme. Aspectul de scenă este foarte important. E nevoie ca, atunci când se ridică cortina spectacolului, într-un ansamblu folcloric, ca să folosesc acest termen, dar şi în alte spectacole, la ridicarea cortinei trebuie să fie 3-0 pentru noi. Este prima imagine pe care o oferi telespectatorilor: culoarea, ţinuta şi, apoi, sigur, urmează evoluţia artistică. Dar am reuşit, am schimbat total 10-12 perechi, care în acest moment sunt tineri, frumoşi, aspectuoşi. Îţi este mai mare dragul să-i vezi că au aceeaşi linie, cât sunt într-o echipă şi într-o unitate frumoasă, zic eu. De asemenea, adaug orchestra care, tot aşa, are o importanţă deosebită. Aveam 5-6 instrumentişti sau zece maxim, în fruntea cărora era neobosita doamnă Elvira Botoş, care a avut o contribuţie extraordinară.

         Rep.: - Pentru că ne vorbeaţi de cortină, în general de o cortină ridicată, v-am invitat să vorbim despre o viaţă dedicată culturii, pentru că, din păcate, acea cortină se lasă pentru dumneavoastră.

         Dorel Cosma: - Da, aşa este. Adică, anul care s-a încheiat, anul 2020, şi pentru mine înseamnă închiderea activităţii directe, închiderea activităţii de zi cu zi, închiderea activităţii normale. Sunt nişte ani pe care-i parcurgi. O viaţă închinată culturii merită şi o pauză, o pensie pe care uneori o aştepţi cu drag, uneori cu teamă, cu timiditate, este la fel ca şi începutul. Şi pensionarea înseamnă un necunoscut spre care porneşti şi timiditatea pe care, probabil, l-am avut atunci când am venit aici se manifestă şi acum. Nu ştii ce vei face, poziţia de sănătate o simţi încă bună, aptă pentru a mai lucra, pentru a mai realiza activităţi culturale, dar  e firesc să ştii, să fi conştient că, acest lucru, dacă Cel de Sus ţi-l permite, să-l poţi face întru ajutorarea urbei din care faci parte, pentru ajutorarea celor care sunt legaţi de fenomenul cultural şi să laşi locul celor care vin cu elanul mult mai puternic, cu vârsta mult mai tânără, să ducă mai departe sau, mă rog, să gândească altfel toate lucrurile din cultura bistriţeană.

         Rep.: - Care e cel mai frumos moment petrecut aici?

         Dorel Cosma: - E foarte greu de stabilit un anumit moment frumos. Unul dintre ele, care nu se poate uita şi nu pot să nu-l spun ar fi momentul în care am revenit aici, la noi acasă, aşa cum avem şi Imnul nostru, „Aici, acasă la noi”. Am plecat, timp de trei ani de zile, şi am lucrat în nişte condiţii ceva mai dificile, de la tot ce avea în acest spaţiu, săli de repetiţii, o curte, sală de spectacole, sală pentru teatru de păpuşi. Timp de trei ani de zile, instituţia a intrat într-o organizare completă, reorganizare, fiind investiţi câteva milioane de euro, un proiect european realizat de Primăria municipiului Bistriţa, şi a trebuit să căutăm alte modalităţi de desfăşurare a activităţii. Ne-am mutat într-un cort pe care l-am realizat în centrul oraşului, unde am avut multe greutăţi, dar şi multe momente frumoase, pentru că am reuşit să facem o sală de spectacole frumoasă dintr-un cort, iar revenirea noastră, în momentul când totul s-a terminat, când am reuşit să vedem clădirea că a prins culoarea pe care ne-am dorit-o, culoare pe care o vedeţi şi acum, şi că totul arată frumos, aşa cum am visat în clipa în care s-a anunţat reabilitarea instituţiei, am venit cu mare drag acasă, cu emoţii, pentru că intram într-o nouă etapă în care eram obligaţi să oferim publicului altceva, să oferim publicului spectacole la nivelul condiţiilor pe care le-am primit şi la care am început să fim prezenţi. A fost unul dintre momentele extraordinare.

         Rep.: - Ce lăsaţi aici?

         Dorel Cosma: - Mare parte din inima mea. Sunt ani de muncă, eu zic că nu puţini, iar modul în care atât eu, cât şi colegii mei, am pus mult suflet, rămân undeva încrustaţi în aceşti pereţi. Am reuşit, dincolo de aspectul frumos al „Bătrânei Doamne” de azi, al Palatului Culturii, să aducem şi un imn. Mi-am dorit întotdeauna să avem un imn propriu ca să vorbească lumii despre dorinţa de a veni la Bistriţa – publicul spectator, artiştii şi toţi vizitatorii – de a le oferi cultura noastră bistriţeană. Am găsit un text extraordinar de frumos, care ne-a fost dedicat de către Cornel Udrea, un mare nume din literatura contemporană, un coleg scriitor. De asemenea, piesa a fost scrisă de unul dintre colegii de la Orchestra profesionistă, domnul Alexe Savu şi, ori de câte ori începem un spectacol cu mesaj transmis în colţurile lumii, începem cu acest imn. Sper ca el să rămână. Şi, aşa cum toţi artiştii noştri din această clipă, de aici, de la Palatul Culturii, îl cântă, cred eu, cu drag, şi-l transmit spectatorilor fie direct, fie prin intermediul mijloacelor audio-video, să-l folosească în continuare, pentru că adună în acest cântec efortul nostru, dorinţa noastră de frumos, de adevăr, de libertate, de gânduri de pace şi prietenie pentru toţi.

         Rep.: - Cu speranţa că, totuşi, nu veţi lăsa deoparte această zonă a culturii, pentru că vă ştim un om destul de activ şi destul de implicat şi nu ştiu dacă veţi reuşi să vă debarasaţi atât de uşor de tot ce înseamnă această activitate culturală, vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru cultură, pentru colaborarea cu postul nostru de televiziune şi vă aşteptăm cu noi ipostaze alături de noi.

         Dorel Cosma: - Mulţumesc, voi veni cu mare drag atâta timp cât sănătatea îmi va permite. În cultură nu poţi spune niciodată stop. Stopul se întâmplă atunci când se întâmplă cu totul stop. Dar când ai crescut o viaţă întreagă în cultură, când ai fost croit astfel, mergi mai departe, sigur, la cerinţele unei noi etapei, dar sigur că voi fi prezent şi voi încerca să duc această flacără vie din sufletul meu mai departe.