Două zile sub binecuvântarea Sfântului Pahomie de la Gledin. Simpozionul „Scriitorii Transilvaniei” şi Concursul regional de creație literară și interpetare

Desfășurată în 12 și 14 aprilie, ediția a VII-a a Colocviilor de la Gledin a propus un program deosebit de atractiv și dens. Joi, 12 aprilie, începând cu ora 12.00, Biblioteca „Iacob Stamati” – Filială a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a găzduit simpozionul „Scriitorii Transilvaniei: Ioan Alexandru și poezia conștiinței naționale”, la care și-a adus contribuția colectivul de bibliotecari ai Bibliotecii Județene. S-a discutat despre viața și opera lui Ioan Alexandru, din perspectivă spirituală, au fost prezentate câteva dintre cărțile scrise de Ioan Alexandru, între care și câteva ediții recente: ediția critică, ce cuprinde integrala poetică Ioan Alexandru îngrijită de Alexandru Ruja, apărută sub egida Academiei Române la Fundația Națională pentru Știință și Artă și „101 poeme”, apărută la Editura Academiei Române, îngrijită de Mircea Platon.
În cursul zilei de sâmbătă, după ce au fost oficiate Acatistul Sfântului Pahomie, începând cu ora 8.30., Utrenia (9.30) și Sfânta Liturghie (10.00-12.00), în biserica ortodoxă și la Centrul Cultural „Sfântul Pahomie” din Gledin s-a desfășurat Concursul regional de creație literară și interpetare „Sfântul Pahomie de la Gledin”, la care s-au înscris peste 100 de elevi, o parte dintre ei fiind invitați din Republica Moldova. Concursul de interpretare a inclus secțiunile de recitare poezie religioasă și interpretare pricesne, pentru elevii din ciclurile primar, gimnazial și liceal. Iar tinerii interpreți s-au ridicat întrutotul la înălțimea momentului spiritual creat, prin poezii și cântece atent alese, interpretate cu mult talent și har. „Starea sufletească a copiilor care au interpretat poezie sau cântece religioase ne-a cuprins cu adevărat pe toți cei prezenți, pentru că ei au adus, în acele momente înălțătoare, bucurie deplină, Lumina Învierii în sufletele noastre! Pentru că Lumina Învierii înseamnă dragostea de aproapele, dragostea de neam și dragostea de țară și mărturisesc aici că noi ne-am îmbogățit mult sufletește de la frații noștri din Basarabia și de la cei din Ucraina, veniți la sărbătoarea noastră. Și, darul dragostei s-a revărsat peste toată comunitatea noastră, care, și ea, s-a străduit să-și primească și să-și cinstească oaspeții cu ce are mai bun!”, a spus părintele Ioan Titieni, preotul paroh și sufletul evenimentelor ce se petrec la Centrul Cultural „Sfântul Pahomie” din Gledin.
La secțiunea interpretare poezie, elevii și profesorii lor îndrumători au optat cel mai adesea pentru creații din opera unor poeți mari ai literaturii române, cum sunt Vasile Voiculescu și Radu Gyr. „Eu am interpretat poezia Sufletul, de Vasile Voiculescu. În această poezie este vorba despre un porumbel călător care vrea să meargă la Dumnezeu. Cred că asta simbolizează dorul oamenilor pentru Ceruri. Am mai citit și alte poezii de Vasile Voiculescu. A fost o zi foarte frumoasa la Gledin și vreau să mai vin aici!” ne-a declarat la final eleva Vodă Angela Denisa, de la Școala Gimnazială din Șieu, care a câștigat premiul I la secțiunea interpretare poezie, ciclul primar.
Toți premianții au primit diplome și premii în cărți, acordate de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. „Mă bucur mult că și anul acesta, ca și în anii trecuți, instituția pe care o conduc a putut să acorde aceste premii în cărți. Sunt sigur că premiile merg acolo unde trebuie, pentru că știu că membrii juriilor sunt personalități puternice, personalități pricepute la ceea ce au jurizat astăzi. Vă felicit pe toți, pe cei care ați câștigat aceste premii, ca și pe cei care nu ați câștigat premii. Sunt sigur că ați făcut noi prietenii aici și că ați stat câteva momente sub binecuvântarea Sfântului Pahomie de la Gledin. La începutul verii vă așteptăm să veniți și la Târgul de carte pentru copii și adolescenți, pe care îl organizează biblioteca noastră, unic în țară” a spus la festivitatea de premiere Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Pe lângă cărți și diplome, Ioan Pintea le-a oferit premianților și revista „Ipostaze” a bibliotecii județene.
O impresie deosebită a lăsat la Gledin grupul de elevi „Moștenitorii” de la Rîșcani, Republica Moldova. „Ajungând încoace, am fost întâmpinați cu o căldură deosebită din partea oamenilor. Noi repetăm sistematic acest program și cântăm pe voci, iar această practică le dezvoltă copiilor auzul muzical și interpretarea vocală”, ne-a declarat Iftodi Vaserștein Stela, profesoară de educație muzicală la Gimnaziul „Gheorghe Rîșcanu din Rîșcani, care pregătește acest grup.
„Dragoste dăruiești, dragoste primești!” a concluzionat la final părintele Ioan Titieni. A VII-a ediție a Colocviilor de la Gledin a fost organizată de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistrița-Năsăud, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Centrul Cultural „Sfântul Pahomie” Gledin și Școala Gimnazială „Paul Tanco” Monor.
www.bjbn.ro

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5