Dr. Bogdan Bolbos sau despre nobleţea unei profesii din tată-n fiu

În drumurile mele la ţară, secant trec prin acest centru de comună bine gospodărit, nu departe de standardele a ceea ce numim sat europenizat şi care este proxim sufletului meu printr-un om de care-mi aduc afectuos aminte. Aici a profesat până în ultima zi, dr. Andrei Bolbos, un medic excepţional, foarte iubit de pacienţi, de locuitorii zonei.. Mulţi veneau de prin satele aparţinătoare şi chiar de foarte departe să-l caute spre a le alina suferinţele, „Unde mergi? –am întrebat într-o zi pe una din rudele mele prin anii ’80. / „La Măgheruş. cu de-ale sănătăţii, la dr. Bolbos.”. Atunci am realizat că cel ce poartă acest nume era fostul meu coleg de liceu, venit la Beclean prin anii deceniului şase. Avea în el ceva din semeţia oamenilor de la munte, o verticalitate fiinţală ce o purta frumos, dar fără ostentaţie.
Acum stau în faţa fiului său, tot medic şi care duce mai departe nobleţea profesiei exercitate de părintele său, aşa cum până mai deunăzi în Germania vedeai meserii transmise din generaţie-n generaţie timp de secole. Chiar dacă la noi se constată rar astfel de exemple, e o consolare să le întâlneşti. Îndată ce l-am văzut la chip pe dr. Bogdan Bolbos, „ca din negură” (cum se exprima Sadoveanu) mi-a răsărit copleşitoare amintirea lui Andrei, băiatul de altădată. Faima părintelui său o duce domnia sa în mod absolut remmarcabil mai departe în acelaşi loc şi mărturisesc impresia deosebită pe care mi-a lăsat-o felul în care se exercită actul medical la Şieu-Măgheruş la ora actuală. Nu e de mirare că poţi întâlni pacienţi veniţi de la mari distanţe, din comune învecinate, de pe la Sângeorzul Nou şi chiar din Bistriţa. Care este totuşi explicaţia?.
Factorul prim este, negreşit, cel uman. Calitatea actului medical se simte îndată de către omul suferind iar pacienţii sunt cel mai performant aparat de măsurare a calităţilor unui medic peste tot în lume. Ca profesor, am apreciat superlativ oamenii care se dedică cu toată puterea lor profesiei, exercitând-o la cel mai înalt nivel al personalităţii lor. Altfel, pentru ce am devenit ce am devenit, doar pentru un salar românesc, acolo?.
Mai este un factor major pe lângă cel uman şi cel al calităţii profesionale proprii. A trecut de mult vremea când vorba bună, priceperea şi sfatul inimos erau suficiente pentru a alina suferinţa. Nu uit că suntem la palierul medicilor din rural şi al medicilor de familie, adică linia întâi a frontului medical. Aici se face o selecţie: te tratez eu, medicul Y sau te trimit mai departe? Calitatea de diagnostician este imperativă, dar chiar dacă ai avea genialele intuiţii ale lui Iuliu Haţieganu (unul din marii diagnosticieni români în plan european), este necesară o dotare cu aparatură –eu îi spun minimală. La Şieu-Măgheruş se poate face oricând o ecografie, o electrocardiogramă, o examinare cu aparatură portabilă etc. Factorul tehnic este cel care suplimentează, corectează, precizează sau confirmă/infirmă o anumită intuiţie a medicului. În acest fel se exclud neplăcutele situaţii în care pacientul este pus pe o direcţie, iar la examinare în clinică cu specializare, se dovedeşte că afecţiunea este alta. Asemenea greşeli sunt devastatoare pentru pacient, pentru prestigiul actului medical, pentru toată lumea.
(Am fost de faţă când a examinat ecografic o doamnă cu traumă senologică, în urma unei accidentări şi care prezenta dubii privind caracteristicile. A opinat că localizările incriminate nu sunt tumorale, ci „insule” de hematoame sub inervaţia sistemului circulator local, Rezervându-şi prognosticul, a îndrumat-o spre examinare într-un domeniu specializat. Intuiţia medicului de la Şieu-Măgheruş – dincolo de aparatura ce o avea în dotare- avea să se confirme apoi în mod integral.)
Prestanţa actului medical nu vine de la sine, ci este o combinaţie de elemente umane şi tehnice, la care e bine să luăm seama. Foarte multe cabinete din mediul urban nu dispun de o aparatură minimală (neinvazivă), precum am amintit, ceea ce este un semnal posibil pentru autoritatea sanitară şi politică a judeţului şi -de ce nu?- în plan naţional. . „În perioada rezidenţiatului -zice dl. dr. Bolbos- aveam şase milioane. Ce face un medic în Cluj astăzi, cu zece milioane?”)
Dacă ar exista posibilitatea unor dotări şi mai înalte tehnologic la Şieu-Măgheruş, s-ar ajunge la o unitate model. În zilele ce vor urma, dr,. Bolbos va pleca la cursuri la Oradea pentru folosirea unor ecografe de înaltă rezoluţie şi performanţă (implicit). Nu este suficient însă efortul „alergătorului de cursă lungă”, cum se spune. Oricum, la Şieu- Măgheruş există un mic nucleu de oameni pentru care putem avea toată stima: dr. Bogdan Bolbos şi două asistente: doamnele Voica Mihaela şi Hozan Rita, al căror profesionalism şi delicateţe umană le-am putut constata la faţa locului.
„Stindardul breslei” în lupta pentru viaţă, pentru sănătatea multora îl poartă azi în acelaşi loc, pe aceeaşi baricadă, fiul dr. Andrei B., amintindu-mi o cugetare a lui Bernard Show, după care „Viaţa este o flacără ce nu se stinge şi pe care oamenii şi-o dau din mână în mână unii altora, precum luptătorii în arenă.”