DRAGOBETELE, patronul dragostei la români

Românii îşi construiesc identitatea prin limbă, neam, tradiţie.Sărbătorile tradiţionale repun în acord omul, comunitatea locală cu Dumnezeu, cu Universul.

Tradiţia populară românescă identifică Dragobetele cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia autohtonă şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă.

În tradiţia populară românească îl întâlnim pe Dragobete: Dragobete Cap de Primăvară, Dragobete Cap de Vară, Năvalnicul, Erosul şi Cupidon.

Dragobetele este un zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în acelaşi sat, dar variabilă de la zonă la zonă,24 sau 28februarie ori 25 martie, este patronul dragostei şi, bucuriei pe plaiurile mioritice.

Dragobetele este o zeitate precreştină, metamorfozată de Maica Domnului în floarea cu acelaşi nume.Este Cupidonul românesc, fără o imagine grafică. Este descris asemenea unui voinic tânăr, frumos şi bun, vesel şi chipeş.Este fiul Babei Dochia, ce o însoţeşte pretutindeni cântând din fluier, semnificând de fapt opusul ei, pozitivul, simbolul primăverii şi tinereţii, sărbătorit la logodna păsărilor. La Dragobete păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile.Păsările neîmperecheate în ziua de Dragobete rămâneau fără pui până in anul următor de Dragobete.Cum românul şi-a dus existenţa în concordanţă cu natura, tradiţia populară ne spune că de Dragobete fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul anului.Dacă timpul era frumos în hainele de sărbătoare, cele mai frumoase costume populre, fetele şi feciorii se adunau în grupuri şi mergeau la pădure cântând si chiuind, pentru a culege primele flori de primăvara: ghiocei, micşunele, albăstrele, tămâioare. Băieţii adunau vreascuri pentru foc.Apoi stăteau cu toţii la glume în jurul focului. La prânz fetele porneau spre sat ,în fugă, iar baieţii alergau fiecare după aleasa lui pe care dacă o prindea o putea săruta în văzul lumii.Sărutul fiind considerat ca o logodnă pe durata acelui an, pentru a se verifica evenimentele.După care, de regulă tinerii se căsătoreau.

De Dragobete se mai fac şi legămintele de prietenie dintre fete-surate si băieţi-fârtaţi.Acest legământ din această zi este sfânt, nu se desface până la moarte.

În credinţa populară românească, în ziua de Dragobete nu se lucrează, deoarece îţi uiţi limba şi cânţi ca păsările .A-ţi uita limba este, deci, o pedeapsă ce urmează sacrilegiului de a-ţi nesocoti neamul şi legile lui.

De Dragobete nu se sacrifică păsările domestice şi nici nu se vânează cele sălbatice pentru a nu se tulbura rostul împerecherilor.

Expresia Dragobetului este şi Mărtişorul.

Dragobetele mai avea şi semnificaţia împăcării, iertării.De regulă Dragobetele precedă Lăsata Secului când creştinii intră în Postul Mare cu iertare unii faţă de alţii şi cu sufletele curate.

Aşa dar Dragobetele este o sărbătoare mai aproape de sufletele noastre de români.

prof.drd. Ligia Dănilă, preşedinte,

Despărţământ Astra ,Beclean