Drum lin către străbuni, domnule profesor Mircea-Leontin Mureșianu

Citesc în Răsunetul din 4 august 2019 că profesorul Mircea-Leontin Mureșianu a trecut la cele veșnice. Sunt tristă.
Când lucram la volumul Cuib de lumină: Școala din Leșu, Editura Grinta Cluj-Napoca, 2016, profesorul Liviu Păiuș m-a atenționat că în Rodna trăiește un profesor a cărui mamă, dăscălița Lucreția Mureșianu, era fiica lui George Pop din Leșu. Din motive obiective, materialul Singurătatea crinilor (In memoriam – Lucreția Mureșianu) ne-a parvenit după închiderea ediției și a fost cuprins în Addenda de la pagina 352.
Profesorul Mircea-Leontin Mureșianu a spus o frumoasă poveste a părinților, poveste pe care o încheie, așternând pe hârtie, „cu cerneala lacrimilor și a recunoștinței, câteva gânduri menite să păstreze vie memoria unui dascăl rodnean, cu adânci rădăcini înfipte în solul leșean ce a zămislit-o, care, timp de peste două decenii, a sădit în sufletele copiilor dragostea pentru învățătură și frumos, trăindu-și viața cu discreție, smerenie, demnitate și onestitate”. A așternut profesorul aceste gânduri, convins fiind că, „în spațiul teluric, după Dumnezeu, cea mai importantă INSTITUȚIE este MAMA.”
Materialul era însoțit de două poze, una realizată în 1952 în care este învățătoarea Lucreția Pop și alta, realizată în 1962, în care dascălii Silvestru-Leontin și Lucreția Mureșianu îi au alături pe cei doi copii: Florin și Mircea-Leontin. O poză a unei familii frumoase și împlinite, făcută lângă crinii roșii, care, „la cumpăna dintre lunile mai și iunie, se aprind ca niște veritabile torțe” – după cum precizează fiul cel iubitor și recunoscător.
Cartea Cuib de lumină: Școala din Leșu a ajuns și la profesorul Mircea-Leontin Mureșianu. Ne-a părut rău că nu a reușit să vină la Leșu, când am lansat cartea. Era o bună ocazie să ne cunoaștem. Dar ...
Cartea și satul. Ecouri ale receptării unui volum, Editura Grinta, 2017 este cartea în care, la pagina 39, sub titlul Șlefuitorii de diamante, profesorul rodneano-leșean (cum se considera) Mircea-Leontin Mureșianu ne confirmă, din nou, legăturile sufletești cu Leșu:
„Am intrat în posesia cărții Cuib de lumină: Şcoala din Leşu printr-un nepot de văr și fin de botez, de la Leșu, Neluţu Bob, în luna octombrie 2016. Având un calendar foarte încărcat, atât la școală, cât și cu un șantier acasă, am admirat-o „la prima vedere”, fără a avea timpul și confortul necesare consultării ei pe îndelete, pe treabă bună.
Mai târziu, după jumătatea lunii noiembrie, stăruind cu privirea prin rafturile ușor curbate sub povara cărților dintr-un dulap-vitrină ce găzduiește un număr semnificativ de „bijuterii livreşti” personale, am descoperit lucrarea cu pricina, propunându-mi să o citesc. Preț de câte o oră sau două pe zi, în funcție de timpul liber disponibil, am reușit într-o săptămână să parcurg lucrarea în întregime.
Sincer, călătoria virtuală în lumea fascinantă a școlii leșene m-a marcat, sintagma emoții copleșitoare părându-mi întru totul potrivită și adevărată pentru a defini sentimentele stârnite de lectura cărții. Din multiple perspective.
Mai întâi, întâlnirea cu dascălii, dintre care pe douǎzeci i-am cunoscut, într-o măsură mai mare sau mai mică (Leon Cârdan, Tiberiu Persecă, Larion Todica, Ioan Chiș, Olimpia Cârdan, Cornel Cotuțiu, Mircea Daroși, Ioan Feldrihan, Augustina Gușă, Leon Hogiu, Grigore Lupșan, Elisabeta Lușcan, Nicolae, Lușcan, Leon Măgerușan, Iacob Naroș, Simion Palagi, Rafila Palagi, Domnița Pop, Rodica-Camelia Rauș, Antonia Bora), cu unii având relații mai apropiate, în timp ce pe câțiva dintre aceștia i-am întâlnit doar secvențial. Există printre ei unii colegi cu care ne întâlnim și astăzi cu diferite ocazii, bucurându-ne de fiecare dată.
Ș-apoi, întâlnirea cu satul natal al mamei și cu locul sfânt în care, până la vârsta de 12 ani (în 1967, murind ultimul dintre bunici, George Pop, apoi vizitele s-au mai rărit!) mi-am petrecut, împreună cu o parte dintre verișorii mei, unele dintre cele mai frumoase zile de vacanță, șuieratul îndelung al Mocăniței fiindu-mi și acum cuibărit în labirinturile întortocheate ale memoriei. De fapt, una dintre marile provocări ale cărții este chiar mama, ființa care mi-a dat aproape totul în viață, fără să aștepte răsplată. Ea a venit însă (îmi place să cred!) poate și prin felul în care am încercat să-i copiez izbitoarea pildă de demnitate, onoare, onestitate și omenie cu care și-a trăit viața. Prezența ei într-o carte despre Leșu și școlile satului, mă emoționează și onorează deopotrivă, cu atât mai mult cu cât, pe relația Veronica Oșorheian – Liviu Păiuș, s-a petrecut o întâmplare fericită. „Trenul” cărții primise semnal de plecare, când inițiatoarea și coordonatoarea acesteia m-a sunat (primind numărul de telefon de la profesorul Liviu Păiuș) și m-a întrebat dacă nu găsesc un material care ar merge măcar la Adenda lucrării. Așa se face că...
Au urmat apoi convorbirile telefonice cu doamna Veronica Oșorheian (născută Mălai), pe care n-am reușit încă să o cunosc direct, stând față în față la o poveste, dar cu care am descoperit că dinspre „Mălăiești” suntem rude. Nastasia Mălai (căsătorită Pop) a fost mama bunicului George Pop, tatăl mamei mele (iată, străbunica mea a fost Mălai de fată!).
Inițiatoarea și coordonatoarea „proiectului” este o leșeancă autentică, Domnia Sa înstrăinându-se doar cu trupul de meleagurile care au zămislit-o, sufletul rămânându-i contopit în veci cu așezarea de vajnici grăniceri, plugari și păstori de la poalele Heniului.
Cu siguranță, în firescul, modestia și simplitatea sa, Doamna Veronica Oșorheian nu și-a propus să obțină o stea pe un anume „boulevard of fame”. În ascunzișurile memoriei lumii noastre grănicerești, autoarea inițiativei și cartea rezultată se vor situa pe o coordonată specială și luminoasă a geografiei culturale, sentimentale, „produsul final” figurând la loc de cinste în bibliotecile intelectualilor zonei. Prin tot ce a scris și a făcut pentru Leșu, pentru leșeni, și nu numai, distinsa scriitoare și-a căștigat dreptul la înveșnicire. O scriitoare înzestrată cu har și dar de la Dumnezeu nu putea găsi o metaforă mai generoasă și mai plină de semnificații ca cea prin care școala din Leșu este comparată cu un cuib de lumină. De bună seamă, o metaforă atât de inspirată și de adevărată ar merita o replică pe măsură. Îngăduiți-mi așadar, cu gândul la cei 61 de verișori primari de la Leșu (frații și surorile mamei au avut copii mulți, frumoși, isteți și bine realizați în viață : Matroana Pop / căs. Zăgrean - 11; George Pop - 12; Simion Pop - 10; Aurel Pop - 9; Ana Pop / căs. Fodorca - 9; Ioana Pop / căs. Istrate - 7; Mihăilă Pop - 3) să compar fiecare casă tradițională leșeană, în care copiii reprezintă cea mai mare bogăție, cu o mină de diamante, iar dascălilor care i-au educat pe copiii localnicilor să le confer statutul de șlefuitori de diamante, printre aceștia numărându-se și mama mea, chiar dacă numai un an școlar a profesat la Leșu.
Prin locul rezervat în carte, i-ați asigurat mamei mele, Distinsă Doamnă Veronica Oșorheian, șansa întoarcerii acasă, în Leșul natal, pe care l-a iubit atât de mult, încât și în ultima ei săptămână de viață telurică, atunci când se afla în agonie, l-a pomenit, trecându-și în revistă părinții și frații. Iată, tocmai i-ați întors spiritul acasă, printre cei dragi.
Vă asigur de respectul, recunoștința și prețuirea mea, dorindu-vă o viață „împodobită” cu sănătate, bucurii și împliniri pe toate planurile!”
⁎
Am preluat în întregime materialul Șlefuitorii de diamante, pentru a evidenția bogăția legăturilor de neam (dinspre mamă) pe care le avea profesorul Mircea-Leontin Mureșianu la Leșu. În poza alăturată sunt străbunicii profesorului (părinții lui George Pop): Nastasia Mălai căsătorită cu Simion Pop.
Mai fac precizarea că Nastasia Mălai a fost soră cu străbunicul meu, dascălul Mihai (Mihăilă) Mălai, cu dr. Ioan Mălai, cu Vasile, Pelaghia și cu Ana Mălai, tatăl lor fiind preotul Anton Mălai (ctitorul bisericii Sf. Cosma și Damian din Leșu) – așa cum reiese din Marius Mălai, Istoria renumitei familii Mălai din Transilvania, Leșu, Județul Bistrița – Năsăud. Repere genealogice (1689 – 2005), Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2007, p. 452.
Drum lin către străbuni, domnule profesor Mircea-Leontin Mureșianu și sincere condoleanțe familiei.