După ce o neposancă a vrut să se sinucidă, iubitul a bruscat-o la spital şi a tras cu pistolul în paznicul de la Secția Psihiatrie din Bistrița. Ce spune Spitalul Judeţean ?

La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița a ajuns sâmbătă, 04.08.2018, o pacientă în vârstă de 22 de ani din localitatea Nepos, în urma unei tentative de suicid. După evaluare și tratament de specialitate, aceasta a fost internată la Secția Psihiatrie de pe str. Someșului din Bistrița.
Duminică, 05.08.2018, în jurul orei 17.00, în timpul programului de vizită al unității, pacienta a fost vizitată de concubinul său, cu care a stat de vorbă pe o bancă, în curtea complexului spitalicesc, timp de aproximativ 40 minute. Conducându-l la ieșire spre poartă, pacienta a fost bruscată de concubinul său, care a intenționat să o scoată cu forța din instituție. Scena a fost surprinsă de paznicul de serviciu (44 ani), care, alertând un coleg (infirmier), a ripostat, încercând să îl oprească pe bărbat, însă a fost pălmuit.
Pacienta a fost urcată într-o mașină care era parcată în fața instituției, moment în care paznicul și-a notat numerele de înmatriculare ale autovehiculului. Observându-l, concubinul pacientei a coborât din mașină, a scos un pistol cu gaz și a tras în direcția feței paznicului, părăsind apoi zona.
Incidentul a fost comunicat de îndată medicului de gardă, care a sesizat Poliția, ancheta fiind în desfășurare.
La cerera sa și a părinților, pacienta de 22 de ani a fost externată din Secția Psihiatrie, sub semnătură, pe propria răspundere.
Medicii legiști au stabilit că paznicul necesită între două și trei zile de îngrijiri medicale, fiind în stare stabilă, în afara oricărui pericol.

Purtător de cuvânt,
Camelia Strungari

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5