E culmea culmilor cu incertitudinile astea

Bănuielile –turmă de câini flămânziţi- nu-i mai dădeau pace bărbatului nostru. Ca viforul de frunze vânturate de toamnă îl hăituiau. Pentru ce motiv? Că îl înşeală soţia. Nu intrăm în amănunte, fiind siguri că cititorii noştri cunosc toată gama, tot registrul de situaţii de asemenea natură, încât ar putea scrie facil o nuvelă sau mai rău, un roman.
Astfel fiind, îşi angajă un detectiv. După două zile, harnicul cerber urmăritor i se înfăţişează cu rezultatele.
-Domnule, ieri, după orele de serviciu, soţia dumneavoastră a ieşit în stradă împreună cu şeful dunisale şi câteva zeci de secunde s-au ţinut chiar de mână...
-I-auzi!I-auzi! Şi pe urmă?
-Pe urmă au luat-o în sus pe stradă şi au intrat într-un restaurant, unde au luat masa împreună. Am şi câteva poze luate cu maximă discreţie.
-Ei, nu mai spune! Şi pe urmă?
- Pe urmă au ieşit şi s-au îndreptat spre un hotel.
-Aşa! Şi pe urmă?
-Domnule, au urcat la etajul trei, unde li s-a dat de la recepţie o cameră, au intrat în cameră şi eu nu i-am mai putut observa decât pe gaura cheii.
-Ei, dar pe urmă?
-Pe urmă şi-au scos hainele mai groase şi au început să se îmbrăţişeze şi să se sărute.
-Şi pe urmă?
-Vă rog să mă scuzaţi, dar chiar s-au dezbrăcat aproape de tot şi deodată, doamna a aruncat cu un element alb de lenjerie intimă, chiar pe clanţa uşii.
- Şi pe urmă? Şi pe urmă?
- Domnule, credeţi-mă că n-am mai putut vedea absolut nimic nimic...
- Nimic! Ei vezi? Niciodată nu poţi fi sigur complet de ceva şi incertitudinile astea mă omoară...