PRO-VERBE: Ce-i în mână, nu-i minciună

Lun, 03/23/2026 - 07:54

Alexandru UIUIU

View the full image

Alexandru UIUIU/Revista Zestrea

„Ce-i în mână, nu-i minciună”, mi-a spus un cunoscut la ieșirea din piață unde a căutat miere pentru soția lui și eu am găsit mere ionatan, dintre cele din pomi vechi. Da, mi-am spus omul ăsta e un tip pragmatic și ajuns aici am zis să dăm niște detalii despre pragmatismul care ne spune că numai ce-i în mână nu-i minciună.

Pragmatismul, așa cum a fost formulat de Charles Sanders Peirce, William James și John Dewey, susține că valoarea unei idei se măsoară prin consecințele sale practice. Adevărul nu este o noțiune absolută, ci o calitate care se dovedește prin acțiune și prin rezultatele concrete pe care le produce. Pentru pragmatiști, o teorie sau o credință devine adevărată doar atunci când funcționează în experiență, când se dovedește utilă și eficientă în rezolvarea problemelor reale.

Această perspectivă se regăsește în mod natural în proverbul „Ce-i în mână, nu-i minciună”. El afirmă, într-o manieră populară, că valoarea și certitudinea unui lucru provin din contactul direct cu realitatea, nu din promisiuni, iluzii sau posibilități. Ceea ce deținem efectiv, ceea ce putem verifica și folosi, reprezintă singura formă de cunoaștere și de siguranță.

În aceeași linie, proverbul românesc arată că certitudinea nu se află în cuvinte, ci în fapte, și recomandă omului care gândește să nu se lase amăgit de aparențe sau promisiuni, ci să caute să ancoreze totul în realitate.

În concluzie, „Ce-i în mână, nu-i minciună” nu este doar un sfat de prudență sau de realism, ci și o formulă esențial pragmatică despre raportul dintre gândire și realitate. El ilustrează, într-o formă populară, ceea ce filosofia pragmatistă a spus prin concepte elaborate: că adevărul nu există în afara experienței, iar valoarea unei idei se arată doar prin efectele ei în viață.

Aceasta este partea frumoasă a pragmatismului, dar despre limitele lui și eșecul în fața creștinismului, vom vorbi în altă parte.

***

ALEXANDRU UIUIU este scriitor și jurnalist, născut în Feldru BN, absolvent al Facultății de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, având titlul științific de Doctor obținut la U.B.B.. A fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Actualitatea BN" în 1998, debutând scriitoricește în 1988 la „Vatra" cu un grupaj de proză scurtă. A colaborat cu eseuri, recenzii, studii, proză la publicațiile „Familia", „Mișcarea Literară”,"Euphorion",Contrapunct", „Luceafărul", „Steaua", „Hyperion", etc. A publicat: „Ridicarea în genunchi” (roman 1999), „Socrate - Poetul” (prozo - poeme, 2000), „Aşteptând-o pe Godette” (teatru, 2003), „Sfîşierea sau a doua venire” (2006), Țara ascunsă (În 2012 volumul I, 2018 volumul II), „Agentul de vînzări” (2019), Fereastra din tavan (teatru, 2023).