Prof. dr. Doina Macarie: Mă mândresc cu zona din care provin, Valea Șieului. Încercaţi să risipiţi bunătate, pentru că tot ceea ce oferim se întoarce asupra noastră

Rep.: - Aşteptând colindătorii, vorbim despre o carte semnată de dr. Doina Macarie, care fructifică un doctorat. „Doina Macarie se distinge prin seriozitatea şi puterea de muncă excepţionale, dar şi prin faptul că şi-a găsit, de timpuriu, subiecte de cercetare adecvate înzestrării sale. O dovadă substanţială o constituie volumele publicate sau coordonate”, spune conf. univ. dr. Eleonora Sava, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.  Dintre volumele publicate aş aminti:  „Elemente de folclor în opera literară a lui Mircea Eliade”, Bistriţa, Editura Karuna, 2017, o carte care ar trebui reeditată; „Ipostaze existenţiale în lumea satului tradiţional”; precum şi studiile publicate în volume ştiinţifice şi reviste de specialitate. „Lucrarea Doinei Macarie fructifică din plin relaţiile dintre lingvistică şi etnologie în contextul analizei lexico-semantice a proverbului românesc. Astfel, studiul propune o direcţie lingvistică în cercetarea proverbelor urmărind totodată identificarea elementelor etno-lingvistice care pot contura specificul gândirii şi culturii tradiţionale româneşti”, conf. univ. dr. Eleonora Sava. De asemenea, conf. dr. Ioan Mircea Farcaş, decan al Facultăţii de Litere,  (Universitatea Tehnică Cluj-Napoca), Centrul Universitar de Nord Baia Mare, spunea că: „Lucrarea cu titlul „Relaţii de antonimie în proverbul românesc” se remarcă prin acribia analizei acestei categorii semasiologice. Conform teoriilor acceptate până în prezent, Doina Macarie exemplifică prin proverbe, perspectivele folclorice, lingvistice prin opoziţii privative, graduale şi echipolente, propunând noi tipare compoziţionale, ceea ce constituie un important aport adus analizei paremiologice, până în prezent”. Felicitări!

                Prof. dr. Doina Macarie: - Mulţumesc! Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” m-a format ca om şi ca profesor. Acolo avem o adevărată uzină, suntem aproximativ 100 de profesori care avem de pregătit 1700 de elevi. Sunt cifre impresionante şi fiecare profesor vine să completeze cu ce poate şi să valorifice din experienţa dobândită de-a lungul anilor pentru ca această experienţă să se propage către elevii noştri pe care-i pregătim pentru viaţă.

                Rep.: - Vreau să felicit Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” pentru proiectul frumos avut de Moş Nicolae, unde Moşul a venit cu cărţi pentru copii, un proiect deosebit. Îi felicit pe domnii profesori. De ce această temă a proverbului românesc?

                Prof. dr. Doina Macarie: - Aşa cum spuneam şi la prezentarea tezei mele de doctorat, am avut de ales. Domnul profesor conferenţiar Adrian Chircu mi-a dat de ales între două teme mari, pentru că mi-a văzut CV-ul, mi-a văzut preocupările din domeniul cercetării şi mi-a spus să valorific fie descântecul, fie proverbul. Pentru că proverbul a fost un teritoriu mai puţin exploatat, pentru că în cercetarea lingvistică Eugenio Coşeriu venea cu o serie de restricţii asupra proverbului, pe care-l încadra, împreună cu expresii şi zicători în ceea ce numea discurs repetat. Prin urmare, discursul repetat nu putea face obiectul unei analize lexematice. Şi atunci, proverbul a fost cumva abandonat de lingvişti, mai ales din perspectiva integralismului  pe care-l propune Eugenio Coşeriu, care este un nume extrem de valoros şi cu mare greutate în lingvistică, mai ales în lingvistica clujeană. Nu puteam să analizez şi să fac o analiză lexematică decât dacă abandonam teoria sensului şi veneam cu teoria formei, ceea ce era, bineînţeles, un domeniu inovativ. Domnul profesor Adrian Chircu a spus că, dacă nu există conceptele aferente, le inventăm. Bineînţeles că mi-a fost foarte greu, deoarece pe Coşeriu îl vedeam, era pentru mine ca o autostradă. Autostrada are reguli proprii, are semne de circulaţie, iar eu eram ca un GPS care nu recunoaşte drumul, eram alături de autostradă. Atunci a trebuit să vin cu aparat de analiză propriu, cu unele concepte pe care a trebuit să le inventez, aşa cum a fost şi domnul profesor Chircu. A fost greu, a fost o muncă de cinci ani pe care – aşa cum am spus – mi-a luat zece ani din viaţă, a meritat dar nu ştiu dacă acum aş mai lua-o de la capăt.

                Rep.: - Mi-ai povestit că, la un moment dat, casa era plină cu fişe. Ce rol are proverbul românesc sau, mai simplu, mai are vreun rol proverbul în viaţa noastră?

                Prof. dr. Doina Macarie:  - Proverbele sunt aduse în actualitate. Avem un cercetător, d-nul Ioan Milică de la Universitatea din Iaşi, care are o lucrare intitulată „Lumi discursive”, unde valorifică foarte bine şi această parte a proverbului pe care el îl aduce în actualitate. Până şi titlurile de presă folosesc uneori segmente de proverbe pe care, prin stilizare sau prin adăugare, cum spune Milică, sunt aduse în actualitate. De pildă „Ţara arde şi... X se piaptănă”, deci, apar aceste proverbe şi în limbajul presei, dar nu cred că există locuitor al ţării noastre care să nu cunoască măcar un proverb. Bunăoară, mergeam către cursurile de la şcoala doctorală şi de foarte-foarte multe ori pe autobuz sau pe autocar auzeam inserându-se unele proverbe în discuţiile dintre oameni. Practic, proverbul nu poate să lipsească din vocabularul nostru. În plus, aşa cum s-a constatat de către specialişti,  proverbul este recunoscut ca făcând parte din zorii istoriei. Sau, cu alte cuvinte, el este aproape concomitent cu apariţia cuvântului. Nu s-a putut face delimitarea clară, nici ca timp, nici ca spaţiu, când a apărut proverbul şi unde a apărut mai întâi, pentru că există proverbe care sunt adaptate. De exemplu, în zone în care există anumite animale, ele sunt inserate în proverbe. În regiunea noastră, de exemplu, pisica neagră, în alte regiuni tigrul sau leul. Ele apar în limbajul nostru de zi cu zi.

                Rep.: - Fiecare popor are proverbele lui?

                Prof. dr. Doina Macarie: - Da, există proverbe specifice. Corpusul tezei mele de doctorat l-a constituit lucrarea lui Iuliu A. Zanne, un cercetător care a consemnat în jur de 26.000 de proverbe care au fost cuprinse în zece volume. Primele şapte volume sunt alcătuite din 19.000 proverbe, iar celelalte valorifică aproximativ 7.000. Corpusul a fost valoros, a fost ofertant şi el a permis anumite concluzii.

                Rep.: - La un moment dat ai coordonat şi o culegere de zicători. Proverbele, zicătorile, ghicitorile au mers din vorbă-n vorbă, mai mult pe cale orală. Unde au fost spuse acestea, în şezători?

                Prof. dr. Doina Macarie: - Am un capitol consacrat, pe care nu l-am cuprins în această lucrare, unui studiu comparativ între proverb şi zicătoare sau proverb şi ghicitoare, pentru că şi aici există apropieri, chiar dacă la o primă vedere te-ai întreba ce legătură există între o ghicitoare şi un proverb. Unele ghicitori au şi o parte narativă. Partea concluzivă este formulată ca proverb.

                Rep.: - Adică, în momentul în care răspunzi la ghicitoare, cumva, completezi proverbul, ca o integramă a proverbului.

                Prof. dr. Doina Macarie: - Cele mai multe, evident, au circulat pe cale orală. Proverbele, de altfel, au stat la baza primei forme de manifestare juridică. Judecătorii formulau sentinţele valorificând sau folosindu-se de proverbe. Astfel, ele au ajuns să fie cunoscute şi să circule în zone cât mai extinse. Apoi, după apariţia tiparului, ele au fost valorificate mult mai bine.

                Rep.: - Şi au fost incluse şi în scrierile unor importante nume ale literaturii române. Ştiu că ai surprins şi acest lucru în carte. Legat tot de proverbe, zicători, ghicitori, noi ne aducem aminte de la cursurile de etnologice de faptul că, într-adevăr, în lumea satului, ele erau prezente, mai ales la şezători. Ştiu că dragostea pentru vatra satului te-a făcut să urmezi română-etnologie.

                Prof dr. Doina Macarie: - Eu spun acest lucru elevilor mei şi tuturor cunoscuţilor. Noi suntem ţărani dacă astăzi mai înseamnă ţăran aparţinător al ţărânii din care te-ai născut. Şi o spun cu mândrie de fiecare dată, deşi mândria e un păcat.

                Rep.: - Când e în sensul bun, trebuie să fim mândri că suntem români.                                         Prof. dr. Doina Macarie. – Mă mândresc cu faptul că sunt ţărancă şi nu cred că m-aş putea desprinde de această latură a mea şi mă mândresc cu zona din care provin, mă mândresc cu Valea Şieului. Dacă aş parafaza-o pe Mara care spune: „Copii ca mine n-ar nimeni”, aş spune şi eu, că valea, ca a mea nu mai este a nimănui. Dar, cred că imediat m-ai contrazice, pentru că fiecare e cu valea lui.

                Rep.: - Important e ca fiecare vale să aibă oameni care să o promoveze şi cărora să le fie drag.

                Prof. dr. Doina Macarie: - La un moment dat, am fost acuzată de către un domn director pentru expresia „valea mea”. M-a întrebat ce înseamnă „valea mea”. I-am spus că valea mea înseamnă Valea Şieului şi este o zonă în care sunt valorificate anumite cadre de gândire arhaică. Oamenii societăţilor tradiţionale, femeile din societatea tradiţională – şi am învăţat asta la cursurile de etnobotanică – când d-na conferenţiar univ. Eleonora Sava ne spunea că femeile de la ţară cunosc întrebuinţarea şi denumirea a peste 1500 de plante, ceea ce nu-i puţin lucru. Ele te-ar putea trata de orice boală, dacă astăzi ar mai mai trăi acele cunoscătoare ale etnobotanicii, cum este numită ea în cercetarea ştiinţifică. Oamenii societăţilor tradiţionale trăiau mai curat, trăiau într-un ritm reglat de mersul soarelui pe cer. Ei se uitau spre cer şi de acolo îşi luau informaţiile. Ştiau că, dacă norii se adună într-un anume fel a doua zi va ploua sau, dacă soarele este înroşit la asfinţit, va fi o zi frumoasă şi atunci îşi pregăteau, aşa cum spunem noi astăzi, agenda cu activităţi în funcţie de ritmurile naturii.

                Rep.: - Agenda pe care o aveau în minte, pentru că nu aveau agende, dar nici nu le trebuia pentru că ţineau minte, aveau mintea clară, limpede încât nu uitau. Noi, astăzi, ne uităm în agenda telefonului şi tot uităm.

                Prof. dr. Doina Macarie: - Omul societăţii tradiţionale privea spre cer şi spre Dumnezeu, se raporta la credinţă, se raporta la divinitate. Niciodată nu începea un lucru fără să-şi facă cruce. De pildă, un alt act ritual, şi anume tăiatul pâinii, care valorifică alte ritualuri agrare, care nu se putea face fără simbolul crucii.

                Rep.: - Oamenii trăiau împreună cu vremurile, trăiau în armonie cu natura. Nu se ştia de stres şi nici nu se vorbea despre aşa ceva. Unde s-a rupt această legătură astăzi, legătura şi cu vatra satului, cu vremurile?

                Prof. dr. Doina Macarie: - Nu pot să dau un răspuns clar, pentru că nu-l deţin. Nu ştiu, probabil că ştiu unii sociologi sau cei care se ocupă cu acest fenomen. Vă pot spune doar părerea mea şi eu consider că, dacă am fi mai mult aplecaţi asupra tradiţiilor noastre  - în aceste momente chiar asupra colindului – poate că am reuşi să ne găsim acele energii necesare pentru a o lua de la capăt. De pildă, Ajunul este la fel de important ca şi sărbătoarea în sine, pentru că el presupune aşteptare şi situare în preajma sacrului. Omul societăţii tradiţionale ştia asta mult mai bine, deşi nu şi-o putea conceptualiza, nu şi-o putea defini, dar ştia că trebuie să-şi pregătească toate cele necesare pentru că cele trei zile ale Crăciunului erau dedicate lui Dumnezeu, omul societăţii tradiţionale nu-şi mătura casa în aceste trei zile. Noi nu putem face acest lucru. Acea mizerie pe care o făceau colindătorii sau gesturile lor rituale, toate aveau un rost. Ele erau menite să alunge duhurile rele, până şi crăpatul cozonacului are o legendă. Cozonacul făcut de bucătăresele noastre uneori crapă. Mie mi s-a întâmplat asta şi am vorbit cu doamna profesoară Eleonora Sava despre faptul că nu mai arăta bine cozonacul atunci când l-am scos din cuptor şi m-a întrebat dacă nu îmi amintesc de legenda crăpatul cozonacului. Gospodinele de astăzi ar trebui să ştie că, în momentul în care crapă cozonacul, de fapt, a crăpat răul din acea casă, că binele şi-a făcut loc printre oameni. Toate virtuţile omului societăţii tradiţionale au fost şi vor fi acolo şi ele vor fi perpetuate şi păstrate atâta timp cât credem în ele. Dacă nu mai credem, bineînţeles că ne copleşeşte răul, ne copleşeşte această ruptură dintre timpul trăirii şi, poate, chiar al mărturisirii unor evenimente.

                Rep.: - A fost o perioadă în care în satul nostru se trăia şi cu colindul, şi cu postul, parcă totul erau nişte reguli nescrise care nu se încălcau. Astăzi nu mai ştim nici poveştile Crăciunului, nu mai ştim nici de regenerarea timpului din această perioadă, despre importanţa venirii Micului Prunc. De multe ori îl aşteptăm doar pe Moş Crăciun şi nu le spunem copiilor noştri despre importanţa sărbătorii. De fapt important este că în ieslea sfântă se naşte Pruncul care va mântui lumea, că acea stea care apare pe cer, odată cu ea, timpul se regenerează, şi nu mai ştim de Crăciunul Bătrânul despre care învăţam la etnologie.

                Prof. dr. Doina Macarie: - Domnul profesor Vasile Filip, în lucrarea sa „Universul colindei româneşti din perspectiva unor structuri de mentalitate arhaică”, face mai multe clasificări ale colindului şi, bineînţeles, cea mai mare parte o constituie colindele dedicate Naşterii Domnului, însă mai există şi colinde care cuprind cosmogonia sau unele din fazele sale. De exemplu, sfinţii sunt amintiţi cu precădere în colindele româneşti, Sfântul Petru care se plimbă împreună cu Iisus pe pământ, înainte ca cerul să fie separat de pământ. Este una dintre fazele cosmogoniei.

                Rep.: - Una din colindele arhaice, cu structuri vechi.

                Prof. dr. Doina Macarie: - Apoi, este surprinsă şi escatologia, sfârşitul lumii, judecata de apoi. Sunt colinde care valorifică acele momente în care Dumnezeu va veni şi ne va judeca pentru faptele săvârşite de noi de-a lungul vieţii.

                Rep.: - Şi Sfântul Ioan care apare pe pământ sub forma unei căprioare sau a unui cerb. Avem foarte multe colinde frumoase. Spunea Mitropolitul Bartolomeu, - în acest an sărbătorim centenarul naşterii – despre colindători că sunt alaiul Maicii Domnului pentru că ei aduc vestea, se duc cu alaiul, Naşterii Mântuitorului şi că, în acelaşi timp, sunt purtători de Hristos pentru că, prin vocea lor, prin gura lor, însoţiţi de cetele de îngeri, răsună satele şi anunţă acest moment important – naşterea. Fără Naştere n-ar fi fost Răstignirea, fără Răstignire n-ar fi fost Învierea şi n-ar fi fost mântuirea noastră. Tot Mitropolitul Bartolomeu spunea despre colinda noastră că  este o perlă în rândul colindelor lumii, pentru că niciun alt popor nu are asemenea bogăţii şi tematici. Noi venim cu acest strat de colinde dinainte de precreştinism şi le-am aşezat pe sărbătoarea noastră. Volumul „Relaţii de antonimie în proverbul românesc”, apărut la Editura Charminis are prefaţa semnată de conf. univ. dr. Adrian Chircu, care spune: „Lucrarea de faţă, realizată de către doamna Doina Macarie, profesoară de Limba şi literatura română, cu remarcabile rezultate, atât în învăţământ, cât şi în sfera interpretării lingvistice, vine să umple un gol în cercetările privitoare la enunţurile paremiologice”. Noi avem colindatul, dar, în acelaşi timp, avem şi descolindatul. Ce este descolindatul?

                Prof. dr. Doina Macarie: - Noi avem şi acest obicei al descolindatului. Cercetătorii îl pun, în exclusivitate, ca fiind forme de manifestare laice, însă, aceste manifestări surprind şi partea eclaziastică. Petru Caraman are o lucrare intitulată „Descolindatul în Orientul şi Eud-Estul Europei” în care sunt surprinse aceste ritualuri păgâne ale descolindatului. Ţin minte, copil fiind, că tata mi-a povestit că el a participat la acest obicei al descolindatului care era mai mult un ritual, şi anume, le luau porţile celor care nu-i primeau pe colindători în seara de Crăciun. Dar acest gest era săvârşit dintr-un alt motiv, de pildă le ridicau porţile şi fetelor de măritat. Până la urmă, acest obicei a suferit unele transformări, însă el a existat şi în satele româneşti, nu numai în Europa.

                Rep.: - Da, acest obicei s-a transformat, în unele părţi se luau porţile şi de Anul Nou, ca să intre noul, sau de Bobotează, la fete, depinde de zonă. Tot legat de colindat şi de această perioadă, din punctul tău de vedere, de ce să mai mergem azi la colindat?

                Prof. dr. Doina Macarie: - Toate aceste gesturi rituale aveau un scop, şi anume, acela de a alunga spiritele rele şi de a aduce lumina. Dacă bine vedem, şi în zilele noastre, în această perioadă a lunii decembrie, vremea este mult mai mohorâtă, soarele a dispărut de pe cer. Omul societăţii arhaice chiar credea cu soarele a murit şi atunci el cumva se simţea obligat să săvârşească anumite gesturi pentru a ajuta soarele să renască. Bineînţeles că, de aici vine şi acea credinţă a focurilor din interior, focurile sacre, menite să ajute soarele să ofere suficientă căldură pentru a ajuta viaţa, pentru a ajuta soarele, pentru că soarele era considerat o fiinţă vie. Soarele era zeu, era adorat. Focul este unul dintre elementele din paradigma soarelui şi era îngrijit de femeile societăţii arhaice. Femeilor bătrâne le revenea sarcina de a îngriji focul. Aşa se şi numea, învelit, adică, era acoperit cu cenuşă, iar jarul acela mocnit era acoperit cu cenuşă, iar familia care, din neglijenţă, nu mai avea nici măcar o scânteie în vatră era considerată familie mai puţin apreciată. Niciodată nu lipseau dintr-o casă sarea şi focul. Aceste elemente din paradigma focului sunt surprinse şi în lucrarea cu proverbul.

                Rep.: - Foarte multe din trăirile oamenilor, din concluziile lor sau din ceea ce au perceput înţelepţii satului au fost transformate şi aduse în proverbe.

                Prof. dr. Doina Macarie: - Da, pentru că proverbul sintetizează, esenţializează în propoziţii cât mai scurte, într-o formă cât mai concisă posibil sensurile unor experienţe de viaţă. De pildă, proverbul „Buturuga mică răstoarnă carul mare” este o sinteză a unei experienţe. În trecut, chiar a existat o buturugă care a răsturnat un car, însă ele au dobândit caracter de generalitate şi prin simbolistică şi prin substituirile subînţelese. Toate greutăţile pe care omul le întâmpină sunt puse pe seama acestei buturugi mici care poate să răstoarne un car mare.

                Rep.: -În calitate de consilier municipal, eşti implicată în proiecte, eşti o susţinătoare a proiectelor culturale şi proiectelor frumoase. Întotdeauna s-a auzit vocea ta la proiectele culturale. Cum ne pregătim, în continuare, de sărbătoare, la Bistriţa?

                Prof. dr. Doina Macarie: - Da, este adevărat că, domnul primar Ioan Turc, pe lângă multiplele proiecte administrative, are în vedere şi acest segment cultural. Nu mă voi referi aici la demolarea punctelor termice, al construirea de parcări şi la intervenţiile asupra infrastructurii pentru că acestea sunt preocupări pe care le las în seama specialiştilor să le valorifice. Eu vreau să mă refer doar la partea culturală şi la şcoli. Nu ne putem erija în cunoscători atâta timp cât nu este domeniul nostru de competenţă.  Ceea ce ştiu clar e că domnul primar are în centrul preocupărilor şcolile, sunt foarte multe proiecte de reabilitare şi intervenţii în acest sens. Nici nu ştiu dacă există vreo şcoală în municipiul Bistriţa care să nu fi fost cuprinsă în proiecte de reabilitare, într-o formă mai mare sau mai mică. Primul proiect pe care l-a propus domnul primar Ioan Turc s-a referit la OUG 144, şi anume, achiziţia de echipamente sanitare, de măşti şi dezinfectanţi, şi echipamente IT, pentru ca şcolile din municipiul Bistriţa să fie dotate corespunzător. Acest proiect a fost propus în prima şedinţă de Consiliu Local. Bineînţeles, am intervenit şi atunci şi am susţinut, alături de toţi consilierii –  îi felicit pe toţi consilierii, indiferent de culoarea politică pentru că au votat în unanimitate acest proiect pentru siguranţa copiilor, care a fost aprobat din primăvara acestui an şi, iată că, acum se derulează procedurile de achiziţie. Proiectul pe echipamentele IT este în valoare de aproximativ 3,5 miliarde euro. Şcolile vor beneficia, în funcţie de solicitările pe care le-au făcut directorii unităţilor de învăţământ, de tablete, de table inteligente, de toate echipamentele necesare derulării în bune condiţii a procesului instructiv-educativ, mai ales că a fost această perioadă de pandemiei care a impus activităţi online. Toţi suntem în măsură să ne spunem punctele de vedere pentru că toţi am trăit aceste vremuri. Dar aceste echipamente nu sunt folosite doar în activitatea online, ele pot fi folosite cu succes şi în activităţile faţă-n faţă. Un alt proiect de anvergură a vizat activităţile din atelierele Centrului Comunitar pentru Tineret. Proiectul de activităţi remediale a cuprins Ordinul de ministru 3300, completat cu Ordinul 3460 care a vizat activităţi remediale în regim şcoală după şcoală. Împreună cu domnul primar Ioan Turc, am considerat că este oportun să implementăm acest proiect la nivelul municipiului Bistriţa, astfel că, în perioada vacanţei de vară, profesorii voluntari care participă de ani de zile în cadrul Centrului Comunitar pentru Tineret şi pregătesc copiii pentru examenele de Bacalaureat şi de Evaluare Naţională, au venit de această dată cu ateliere inovative, inclusiv cu ateliere de pictură şi sculptură, bineînţeles şi de literaţie, pentru că aceşti copii ai municipiului Bistriţa trebuie să beneficieze de pregătirea necesară, pentru că, aşa cum am spus şi atunci, susţin în continuare ideea că pandemia a lăsat urme adânci în nivelul de pregătire al elevilor. Un alt proiect pe care domnul primar Ioan Turc intenţionează să-l implementeze de anul viitor a fost anunţat  de 1 Decembrie, atunci când domnia sa a menţionat că a convins o familie din Spania să nu se întoarcă acolo şi să rămână la Bistriţa, un proiect care se referă la familiile de remigranţi. Dar nu se referă doar la ei, ci şi la familiile care se întorc din străinătate şi doresc să se statornicească pe teritoriul municipiului Bistriţa. Domnul primar are în vedere deschiderea unui departament care să pregătească elevii întorşi şi stabiliţi în şcolile din municipiu pentru  a se integra, adică un program de integrare a copiilor proveniţi din familii de remigranţi. Este un proiect ambiţios care, consider eu, va prinde foarte bine.

                Rep.: - Mulţi părinţi nu vor să se reîntoarcă acasă pentru că le este frică că nu se putea readapta copiii, că nu se vor adapta la şcoală. Iată, acest proiect este binevenit pentru că se va avea grijă de fiecare copil în parte. Domnul primar a anunţat şi acest proiect. Bistriţenii au fost colindaţi atât în centrul Bistriţei, cât şi în fiecare cartier.   Care ar fi mesajul tău pentru bistriţeni, pentru oamenii care, prin votul lor, v-au acordat încrederea, pentru că şi tu faci parte din Consiliul Municipal. Un mesaj administrativ şi un mesaj legat de partea culturală şi educativă.

                Prof. dr. Doina Macarie: - De Crăciun au fost foarte multe cete de colindători din judeţul nostru, din Maramureş, din Mureş, din Cluj, spectacole, ca de pildă „Istoria tangoului”, la Centrul Cultural Municipal, lansări de carte, Premiile municipiului Bistriţa, şi toate vor culmina cu focul de artificii. În mesajul meu administrativ l-aş parafraza pe Marin Preda care spunea la începutul romanului „Moromeţii” că „timpul avea cu omul nesfârşită răbdare”, iar la sfârşit, pe aceeaşi metaforă a timpului, a subliniat faptul că „timpul nu mai are răbdare cu oamenii”. Bineînţeles că domnul primar şi consilierii locali sunt împreună conştienţi de faptul că oamenii nu mai au răbdare cu noi şi că trebuie să mergem către acţiune şi că vremea vorbelor a apus de mult, că trebuie să lăsăm loc faptelor să vorbească pentru noi. Acesta este mesajul administraţiei şi al municipalităţii.

                Rep.: - Un mesaj al tău...

                Prof. dr. Doina Macarie: - Dragi bistriţeni, lăsaţi colindul să vă intre în suflet, lăsaţi bucuria Sărbătorilor să vă copleşească şi încercaţi să fiţi mai buni, să vă uitaţi în jur şi să risipiţi bunătate, pentru că tot ceea ce oferim se întoarce asupra noastră.

                Rep.: Mulţumesc.  

Menuț Maximinian