Elena M. Cîmpan. Kavafis, „cel mai fermecător poet”

     Definit de către profesorul emerit de Teoria și Critica Literară la Universitatea din Atena, Nassos Vaghenas, drept „cel mai fermecător poet”, „poetul poeților”, în situația în care poeții sunt destul de dificili, cu o putere de influență, de inspirație, asupra semenilor, unul dintre cei mai „cântați” poeți, împreună cu Maiakovski, Lorca, Eliot, Constantin Kavafis, poetul grec, născut la 29 aprilie 1863, la Alexandria, Egipt, și mort în aceeași zi, 29 aprilie, în anul 1933, este subiectul unei noi cărți, de traduceri, semnate de poetul care se declară un apărător și un admirator al liricii lui Kavafis, un „kavafist”, Aurel Rău.

     Printre literații care au tradus poeziile lui Constantin Kavafis în limba română se numără Elena Lazăr, Eugen Uricaru, Liviu Franga. Aurel Rău a mai tradus din poeziile lui Kavafis, un număr de 154 de toate, antume și recunoscute, publicate, din 1971 în diferite ediții. I-a mai rămas traducătorului un „rest” de 70 de poezii, cărora le dă viață în limba română, în volumul „Poeme inedite”, traducere de Aurel Rău, introducere de Nassos Vaghenas și ilustrații de Mircia Dumitrescu. În avanpremiera volumului, au fost făcute cunoscute grupaje, selecții găzduite de revistele „Steaua”, nr. 11-12/2025, și „România literară”, nr. 47-48/ 2025.

    Volumul de „Poeme alese” este  o colecție de concepții despre viață și despre lumea care ne înconjoară. Sunt cuprinse versuri ce au trecut proba timpului. Despre Univers, aflăm că „are patru mari porți,/ păzite de patru îngeri./ Una e Miazănoapte; în fața ei, Miazăziua;/ și celelalte, Apusul și Răsăritul.” („Imagine indiana”, pag. 29) Iubirea e ascunsă în „Cântecul inimii”: „Lângă tine, parcă totul îmi surâde,/ în oglinda ochilor tăi se reflectă bucuria./ Oprește-te, lumina mea, nici jumătate nu ți-am spus/ din ce îmi apasă inima-ndrăgostită!” (pag. 23) Poemul „Negustor alexandrin” e o „ars poetica” enigmatică și profetică: „Am vândut scump orzul stricat./ Roma e regatul unde se câștigă/ foarte bine. Am sosit în aprilie:/ plec în aprilie. N-am pierdut timpul.” Moștenirea literară este resimțită obiectiv: „O altă Odisee, și grozavă./ Poate mai mare decât prima. Dar, vai,/ fără Homer, fără hexametri.” ( „O altă Odisee”) Versuri, scrise la 1897, conform datei ce însoțește textul, par a fi desprinse din poezia de astăzi: „Un poet a spus: „Muzica cea mai dulce/ e cea pe care nu o poți auzi.”/ Iar eu cred că viața cea mai bună/ e cea pe care nu o poți trăi.” ( „Imposibile”, pag. 63) Și tot un crez literar ni se dezvălui în poezia „Ascunse” ( pag. 87): Din cele ce le-am făcut ori le-am spus,/  să nu se caute să se descopere cine-am fost. (...) Faptele mele cele mai neobservate,/ scrierile mele cele mai secrete - / doar din acestea voi putea fi înțeles.”

      La întrebarea „Cum poate fi înțeles un poet?”, răspunsul îl găsim în aceste destăinuiri și, mai cu seamă, în credința lui Aurel Rău, traducătorul, care știe, mai bine decât oricine și a experimentat pe contul lui de poet, că un alt poet poate și trebuie să fie înțeles și prin traduceri. Traducerea este o îndeletnicire pe care nu o poți face decât din pasiune, din dorința de a lumina mai mult decât ne este dat și dintr-o afinitate, aproape organică, dacă nu „electivă”, o simbioză între poeți.