ECOURI DIN HOLOCAUST ÎN LITERATURA UNIVERS

Se mai aud încă voci care acreditează ideea inexistenţei genocidului din anii celui de-al doilea război mondial. Sub pretextul că totul s-ar fi dat uitării, se contestă crimele făptuite asupra atâtor milioane de oameni care au trecut prin,, fabricile morţii’’ numai pentru că erau evrei.

Mai toate ţările Europei au fost bântuite de valul cruzimii generat de nazism care a dat frâu liber rasismului şi antisemitismului, xenofobiei şi discriminărilor.

Mărturiile puţinilor supravieţuitori confirmă adevărul tragic al acestui eveniment. Unele sunt mărturii document, având caracter de jurnale sau impresionante memorii, iar altele au primit girul unor creaţii literare intrate în patrimoniul culturii universale.

Scriitorul Oliver Lustig, născut într-o comună din judeţul Cluj, el însuşi un supravieţuitor al holocaustului, realizează o antologie de texte literare care oglindesc faptele incredibile săvârşite de forţele,, întunericului’’.

Dintre cei 20 de autori prezentaţi în acest volum, 9 sunt evrei din România care au trăit această tristă experienţă : Sonia Palty din Bucureşti, Eva Heyman din Oradea, Hedi Fried din Sighet, Miriam Korber din Câmpulung Moldovenesc, Olga Lengyel şi Oliver Lustig din Cluj,Tereza Mozes din Şimleul Silvaniei, Nyszli Miklos din Oradea şi Elie Wiesel din Sighetul Marmaţiei. Alături de ei se află pleiada scriitorilor de aceeaşi origine pe care hoarda nazistă i-a vânat din mai toate ţările de pe bătrânul continent.

Relatările lor sunt episoade din marea dramă istorică, fiecare mărturie depusă este un act sfânt, o datorie faţă de memoria victimelor, dar şi un document în stare să spulbere ticăloasa campanie de minciuni pângăritoare, dusă de stafiile fasciste şi de cei care ar vrea să împrăştie, din nou , flăcările iadului deasupra pământului, precum au făcut-o monştrii care au împins omenirea într-o imensă baie de sânge.

Uriaşa uzină a morţii a avut ca temelie lagărele de concentrare de la Auschwitz, Birkenau şi Dachau, cele de dincolo de Nistru, din Europa Centrală şi de Vest.

În alegerea fragmentelor din această antologie, Oliver Lustig a ţinut seama de forţa de convingere, de valoarea lor documentară şi literară, dar şi de autori în calitate de martori mereu vii în procesul celor mai mari şi imprescriptibile crime din istoria omenirii. El consideră că jurnalul unei Anne Frank, ascunsă o vreme în podul unei clădiri din Amsterdam, de unde avea să fie smulsă şi deportată la Auschwitz, jurnalul Evei Heyman ( o Anne Frank a Transilvaniei ) aflată în ghetoul din Oradea ( cel mai mare şi mai cumplit din Transilvania ocupată de hortyşti ), fetiţa care înainte de a ajunge pe rampa morţii din Birkenau nota cu mâna tremurândă, revoltată şi înspăimântată : ,,nu vreau să mor…am trăit atât de puţin’’, sau jurnalul tinerei Miriam Korber care-şi scria spaimele şi suferinţele sub cumplitul crivăţ ce bântuia peste întinderile Transnistriei, merită să stea alături de mărturiile intelectualului de anvergură, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, ELIE WIESEL.

Oliver Lustig face o analiză atentă asupra acestor lucrări –document , unele devenite creaţii de certă valoare literară care evidenţiază varietatea modalităţilor de exterminare în masă : gazarea şi arderea cadavrelor, pierea de foame , de boli şi de frig, muncă forţată până la extenuare sau pur şi simplu împuşcare fără nici un motiv.

Din prezentarea biografică a autorilor din această antologie reiese că majoritatea dintre ei sunt supravieţuitori al căror sentiment de demnitate nu l-au putut strivi zbirii necruţători ai lagărelor naziste. Hedi Fried reuşeşte ,după eliberare ,să-şi formeze o familie, să-şi dezvolte o carieră şi să devină autoarea unor valoroase lucrări traduse în engleză, rusă, germană şi ebraică, cum sunt :,, Întoarcerea la viaţă’’, A treia viaţă’’şi ,, Pendula vieţii’’.

Aharon Appelfeld din Cernăuţi, deportat la vârsta de 8 ani într-un lagăr din Ucraina, a reuşit să evadeze şi după război să ajungă în Palestina unde acum este profesor de limba şi literatură universală. Romanele sale,, Pielea şi cămaşa,’’Aburii răului’’,,, Podeaua de foc’’, ,,Şina de tren’’, Călătorie spre iarnă’’, ,,Pentru toate păcatele’’, au fost premiate şi traduse în mai multe limbi. Ele prezintă chinurile prin care a trecut în timpul deportării.

Vasili Grossman, născut în Ucraina, a fost primul condei ce a descris lumii întregi ororile unui lagăr nazist de exterminare. Pentru că a scris adevărul despre holocaust a suportat consecinţele. Numai moartea dictatorului de la Kremlin îl salvează pe scriitorul atacat violent de ,, naţionalism evreiesc’’ şi ,, cosmopolitism. Romanul său,, Viaţă şi destin’’ a fost sechestrat de către KGB, dar va fi dat publicităţii de către editurile occidentale.

Wieslav Kielar, polonez de origine, n-a dorit şi nu a scris un roman. El şi-a aşternut pe hîrtie amintirile şi le-a pregătit pentru tipar la două decenii după eliberare. Toate personajele sunt autentice, toate secvenţele descrise sunt înfăţişate aşa cum s-au desfăşurat, lăsând să răzbată neîndurarea şi sălbăticia care le-a însoţit. El a fost martor ocular la asasinatele naziştilor şi a rezistat până în clipa în care crematoriile şi camerele de gazare au fost aruncate în aer. Cartea lui ,, Am fost cinci la Auschwitz’’ este o mărturie a infernului construit de nazism pe pământ.

Olga Lengyel a evadat din Auschwitzul morţii şi nu s-a mai întors la Cluj, ci a plecat direct la Paris şi de acolo în SUA. Ea a descris calvarul pe care l-a străbătut în cartea,, Cuptoarele lui Hitler’’, care a apărut la doi ani după terminarea războiului.

Oliver Lustig şi-a pierdut mama şi cei trei fraţi în camerele de cazare, iar tatăl său nu s-a mai întors din lagărul de la Mauthausen. Cărţile sale : ‚’ Din umbra crematoriului, Viaţa în imperiul morţii, Dicţionar de lagăr, Jurnal însângerat, Destin blestemat, Scrisori de dragoste spânzurate, Martorii n-au dreptul să tacă şi Limbajul morţii’’ ,reconstituie cadrul răscolitor al universului prin care el însuşi a trecut.

În ,, Decalog însângerat’’. Tereza Mozes prezintă calvarul unui lot de femei care s-au despărţit pentru totdeauna de părinţi, de bunici şi de fraţi,de copii şi de soţi. Prin scrisul său , ea trage un semnal de alarmă ca asemenea manifestări să nu se mai repete.

Răscolitoare pagini sunt evocate de către Andre Schwartz- Bart din Franţa în romanul ,, Ultimul dintre drepţi’’, WILIAM Styron din Virginia şi Fred Uhlman din Stutgart, care vorbesc despre holocaust ca despre ceva care este mai mult decât poate un om îndura.