Exemplul părinților în formarea copilului

Familia este prima instituţie de educaţie morală şi pentru prima copilărie este mediul educativ prin excelenţă. În cadrul familial se deprind disciplina şi spiritul de iniţiativă şi se cultivă sentimentul demnităţii, dreptăţii, iubirii, respectului şi ajutorului, sentimentul sacrificiului, care sunt elemente de bază ale vieţii sociale. Ea are menirea de a-l introduce pe copil în valorile grupului de referinţă, dar şi de formare a primelor conduite, sau de interiorizare a unor emoții și stări de spirit elementare.
Familia, spre deosebire de școală, trebuie mai mult să formeze decât să informeze. Copilul absoarbe din mediul apropiat familial primele impresii, formându-şi conduite prin mimetism şi contagiune directă. Copiii vor face sau nu vor face, vor crede sau vor respinge precum părinţii imitând comportamentele acestora.
Familia este mediul esenţial care poate influenţa dezvoltarea şi destinul copilului prin securizare materială, dragoste şi educaţie. Unele studii accentuează o anumită funcţie, ca fiind fundamentală şi exclusivă a familiei – cea de socializare primară a descendenţilor, cu scopul integrării corespunzătoare a acestora în societate, şi la fel de fundamentală şi exclusivă, cea de asigurare a securităţii emoţionale a adulţilor.
H. H. Stahl, remarcabil sociolog, membru al şcolii sociologice de la Bucureşti, clasifică funcţiile familiei în două mari categorii: ,,funcţii interne şi funcţii externe, primele contribuind la crearea unui unui regim de viaţă intimă, menit să asigure tuturor membrilor un climat de securitate, protecţie şi afecţiune; al doilea grup de funcţii asigurând dezvoltarea firească a personalităţii fiecărui membru al grupului, socializarea şi integrarea sa corespunzătoare în viaţa socială.
Familia este prin definiţie cadrul de satisfacere al nevoilor membrilor ei. Nevoile de bază, fiziologice sunt la fel de importante ca şi nevoia de securitate, de dragoste şi apartenenţă, de recunoaştere. Toate aceste nevoi categorisite de Maslow ca fiind nevoi de tip D, care apar prin lipsă şi împing individul la a căuta satisfacţie, depind de ceilalţi, de cei din jurul individului, de ceilalţi membri ai familiei. O familie în care legăturile dintre membrii ei nu sunt de dragoste şi respect, nu poate constitui un cadru propice de satisfacere a nevoilor umane şi deci de dezvoltare normală.
În funcţie de felul cum cei din jur, mai ales părinţii, ştiu să vină în întâmpinarea nevoilor lui şi să înţeleagă, în satisfacerea acestor nevoi, caracteristicile care ţin de vârsta copilului, depinde dezvoltarea optimă a copilului pentru a deveni o fiinţă normală, capabilă de a fi fericită, sau dimpotrivă acesta evoluează la polul opus. Pentru orice persoană (copil, adolescent, tânăr, adult), familia este me¬diul natural cel mai favorabil pentru formarea, dezvoltarea şi afirmarea lui, asigurînd condiţii de securitate şi protecţie, atât fizică cât şi psihică, în orice perioadă a vieţii. Aici se conturează concepţia despre viaţă şi conceptul de sine.
Dacă în familie, nu doar s-a vorbit despre cele sacre, despre adevăr, bine, frumos, dragoste, respect, toleranţă, ci copilul a şi simţit cum e să fii iubit, a fost obişnuit să manifeste dragoste faţă de cei dragi, să-i respecte pe cei mai în vârstă, să spună adevărul, ştiind că va fi tratat cu îngăduinţă, să aprecieze binele şi frumosul, acest copil va creşte iubitor, politicos, tolerant, responsabil.
Atitudinea pozitivă a părinților față de literatură și de citit în sine este de asemenea un factor ajutator în procesul de învățare, chiar și numai prin entuziasmul arătat de părinți pentru cărți. Copiii care-și văd părinții citind cu plăcere vor fi mai târziu receptivi la ceea ce are învățat pentru școală.
Doctorii încurajează cititul poveștilor de către părinți, ca pe o adevarată metodă de stabilire a legaturilor dintre părinte și copil. În plus, cititul poveștilor sau răsfoirea împreună a unei cărți cu poze pentru copii dă prilejul petrecerii unor clipe plăcute împreună cu copiii.