FAMILIA SI ROLUL SĂU ÎN EDUCAREA COPILULUI

Nimic din ceea ce făureşte omul in efemera sa existenta pe acest pământ nu se ridica atâta la sublim , la creaţie la dăruire de sine, jertfa si îndeplinire, pe cat este creşterea, educarea si dezvoltarea copiilor cea mai deplina si sensibila bucurie a vieţii.

Între factorii educaţiei familia a fost şi este considerată ca factor prioritar şi primordial deoarece în ordinea firească a lucrurilor educaţia începe din familie motiv care l-a determinat pe Loisel sa afirme că „ in familie si pe genunchi mamei se formează ceea ce este mai valoros pe lume-omul de caracter”

În procesul educativ, părinţii trebuie să ţină seama de particularităţile de vârstă si individuale ale copilului, de faptul că fiecare etapă de vârstă se caracterizează prin trăsături definitorii care o diferenţiază pe cea precedenta de cea următoare. După naştere in viaţa copilului intervin transformări atât din punct de vedere fizic cât şi psihic. Sub influenţa condiţiilor de viaţă ca şi a educaţiei el poate fi dirijat în direcţia dorită, întrucât organismul are o mare putere de creştere şi dezvoltare fiind şi foarte maleabil. Ca urmare, acţiunile educative exercitate de părinţi trebuie să fie raţionale şi continue, să se bazeze pe faptul că dezvoltarea psihică a copilului se realizează în strânsa legătură cu dezvoltarea sa fizică.

Procesul de dezvoltare nu trebuie înţeles ca o adăugire la ceea ce a fost la naştere, ci ca o transformare calitativă ce se realizează pe măsură ce organismul copilului creşte. În funcţie de caracteristicile anatomo-fiziologice , părinţii pot folosi metode şi procedee educative adecvate fiecărui copil, ei pot contribui la dezvoltarea personalităţii acestuia. Până la vârsta de 3 ani părinţii constituie primul exemplu, unicul model de viaţa, de comportare, cu ce mai mare influenţă asupra copilului.

A.S Makarenko a acordat o importanţă deosebită puterii exemplului pe care familia îl are în educaţie. „ Bazele educaţiei se pun până la 5 ani - spunea el -ceea ce aţi făcut până la 5 ani reprezintă 90 % din întregul proces educativ; după aceea educaţia omului continuă, prelucrarea omului continuă, dar în general, voi începeţi sa gustaţi roadele căci florile pe care le-aţi îngrijit au fost pana la 5 ani”.

Pe parcursul activităţii mele didactice am încercat să cunosc familiile copiilor condiţiile de viaţă, regimul de activitate şi odihna raportul dintre părinţi, părinţi-copii precum si climatul familial în general. Am încercat să conştientizez familiile de rolul şi importanţa care o au în formarea propriilor copii. Copiii nu au nevoie numai de mâncare şi îmbrăcăminte, ci şi de afecţiune din partea noastră ca părinţi. Trebuie sa le fim exemplu prin toata activităţile desfăşurate să fim înţelegători şi preocupaţi de ei, de ceea ce fac. Am întâlnit copii a căror părinţi erau inconsecvenţi în exercitarea influenţelor educative - uneori prea indulgenţi, alteori prea exigenţi, faţa de comportamentul copiilor – făcând să apară manifestări violente ale acestora, legate mai ales de satisfacerea unor trebuinţe organice. Prin frecventarea grădiniţei şi printr-o bună colaborare cu familia am reuşit sa înlăturăm aceste manifestări negative.

Chiar dacă locuim la ţară părinţii sunt foarte preocupaţi ca fiecare copil sa beneficieze de instrucţie conform posibilităţilor sale, antrenându-se şi ei în acest sens. Aceştia participă cu mult interes atât la realizarea obiectivului prioritar al grădiniţei adaptarea la regim,ul activităţii şcolare dar şi activităţilor extraşcolare.

Serbările pe care le-am organizat cu diferite ocazii au fost un bun prilej de cunoaştere si satisfacţie reciprocă. Chiar daca uneori am avut emoţii în procurarea costumaţiei copiilor la unele scenete acestea s-au rezolvat datorita interesului si preocupării părinţilor. Cu foarte multa bucurie şi satisfacţie şi-au scos din lada de zestre costumele populare pentru a participa la concursurile judeţene pentru preşcolari sau la realizarea proiectelor tematice.

Exemplele de dragoste de comportare delicată şi de respect ii fac pe copii să nutrească la rândul lor dragoste şi respect la rândul lor, faţă de fraţi şi mai târziu faţă de fraţi şi de colegi. În teoria pedagogică, precum şi în practica educaţională, noţiunea de dragoste nu poate fi gândită decât împreună cu noţiunea de exigenţă. Actul pedagogic fie în şcoală, fie în familie, evoluează pe cadranul dragoste – exigenţă, iubire – respect, autoritate – încredere. Nu teama de pedeapsă trebuie să îl determine pe copil la acţiune ci plăcerea de a îndeplini o sarcină, de a se bucura de aprecierea celor din jur şi de a se afirma ca personalitate.

Educatoare Buta Mărioara

Şcoala Generala „Sever Pop” Poiana Ilvei