La împlinirea vârstei de 90 de ani, Olimpiu Nuşfelean i-a dedicat tatălui său un poem pe care în redăm: 

Poem pentru tatăl meu

Câte fructe poţi pune
într-un coş de nuiele
ca să-l duci prin lume o viaţă?

Cărat pe drumurile vieţii
când netede, când cu gropi,
printre livezi neaşteptate...

Mulţi au jinduit livezile tale în floare –
copilăria cu fratele Victor,
mieii număraţi primăvara,
viţeii ce-şi sprijineau grumajii
pe umerii tăi,
mânjii învăţaţi cu căpăstrul...
Mândreţea tinereţii plimbate călare
prin satul mamei Maria...

Ştiai să-ţi faci singur opincile
şi roţile de la car,
îmbătat de mirosul pământului primăvara,
furat de nemărginirea iernii când cărai
în sania lent trasă de vaci
gunoiul în Bărc.
Învăţai tot ce te învaţă viaţa –
aratul şi semănatul, bătutul coasei pe deal,
seceratul în vară şi dusul snopilor la batoză,
porcul înjunghiat de Ignat...
Ai făcut o casă, căruţe şi sănii
de plecat mereu în lume...
O, cât de mari se făceau ogoarele satului Şieu-Sfântu
când treceai cu plugul prin ele,
creşteau din pământul lor reavăn
toate promisiunile!
La capăt de brazdă
Cel de Sus trimitea special
trilul unei ciocârlii
să te binecuvânte!

Dar nu doar grâu ai măcinat o viaţă,
ci şi propriii ani,
sacii duşi la hambare în spate
prin noroiul cotelor,
caii înhămaţi la căruţele de pietriş pentru „obligaţii”,
păzitul mistreţilor noapte de noapte,
ca în zori să-ţi duci vitele la păscut...
Cine culege roadele pământului
pe care nu l-ai mai primit înapoi după Revoluţie,
cui mulţumeşte acela când îşi vede
blidele pline pe masă?
Sufletul brusc sfâşiat
de ghearele nedreptăţii,
de care te-ai ferit o viaţă...
Poate niciodată aflând răspuns la întrebarea:
cum poţi să te fereşti de ceea ce nu vrei să întâlneşti?

Sub bolta vârstei tale te aduni acum liniştit,
nu mândru, ci învingător!
Aici, sub bolta aceasta,
printre griji şi izbânzi,
ne primeşti pe toţi cei dragi
ca să-ţi spunem:
La mulţi ani!