Federația șefilor de federații sindicale

De ce nu?
În definirea idilică, desuetă, de altădată, prin sindicat (vă aduceți aminte) se înțelegea o organizație de masă având ca scop apărarea intereselor profesionale, economice ale membrilor ei. Ce măreț! Au venit apoi bolșevicii, considerând sindicatul drept „cureaua de transmisie” între partid și popor. Adică un fel de paravan de a ține sub papuc acest fel de organizare a salariaților.
Ce știam cei mai mulți dintre noi că înseamnă sindicat: ceva pentru care ți se reține pe statul de plată nu știu cât la sută, drept cotizație; ceva care-ți ușurează costul biletului pentru șederea într-o stațiune de tratament.
Ce este sindicatul acum, nu m-a interesat, până deunăzi, când s-a dat publicității un top al celor mai avuți președinți de federații sindicale din România. Stupefiant, când știi câte sute de mii de cotizanți sindicaliști se zbat să supraviețuiască din salarii de mizerie ! Iar ei trăiesc de pe spinarea lor.
Pe locul întâi e un tip care răcnește cel mai tare la demonstrații de stradă, dar care, pe de altă parte, are opt locuri de muncă, realizând aproape 90.000 de euro pe lună. Bietul de el! Cum de suportă?
Am fost însă mai atent la unul mai „sărac” (nu-mi murdăresc textul nici cu numele lui), situat pe locul IV: Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. E un bărbat fățos, simpatic, când îl vezi la televizor, căci apare mereu, și dă din fălci cu un lătrat tovărășesc de numa-numa. Se vrea purtător al adevărurilor infailibile și atacă demnitarii care „sug” sângele oropsitului popor (Caragiale, nu?). Ei bine, dom profesor (?) stă mai „prost” decât cei trei șefi de sindicate de dinaintea lui: Face, vai, ce jenant! numai 3.400 de euro pentru cât asudă pe lună. Are un teren intravilan de aproape 700 metri pătrați, un apartament mega spațios în București și o căsuță (?) undeva în Ilfov.
De aici apoi, ideea să iau legătura cu ei, propunându-le să pună la cale de o federație a șefilor de federații, că le-ar pica desigur și de aici oarece venit… Le propun și denumirea: „Falcă”.
Situația asta cu sindicatele actuale și bunăstarea prezidenților, mi-a amintit de o glumă ce se iscase îndată după mult zgomotoasa vizită a președintelui de atunci al SUA, Nixon. Cică, acesta i-a trimis ulterior „prea iubitului conducător” o mașină ultra luxoasă. Beneficiarul a urcat în ea, dar nici vorbă să-i poată folosi aparatele de comandă, decât claxonul. Intrigat, a luat legătura cu Casa Albă și așa a aflat adevărul: Cum România este într-un coborâș fără oprire, singura parte necesară din mașină e claxonul.
Ce părere ai, tovarășu, cel cu venitul cel mai „sărac” dintre sindicaliști?