Felicitări! Norberth Toth, fost voluntar la Ambulanță, a acordat prim ajutor victimei unui accident rutier petrecut în județul Mureș
În localitatea Bălăușeri (jud.Mureș) a avut loc un accident rutier grav. Primul ajuns la fața locului, fiind în trafic, a fost fostul voluntar SAJ-BN, Norberth Toth care a avut ocazia, din nou, să aplice cunoștințele dobândite în anii de voluntariat în SAJ-BN. Fără să stea pe gânduri, fostul voluntar a acordat prim ajutor victimei accidentului, aceasta fiind predată echipajelor de intervenție SMURD alocate evenimentului. Când echipajele SMURD au ajuns la fața locului, Norbert a avut inclusiv bucuria de a revedea unul dintre medicii de la care a avut ocazia să învețe, pe vremea când aceasta efectua activitate de gardă în județul Bistrița/Năsăud.
Felicitări, Norberth, suntem mândri de tine!
Ne bucurăm de faptul că toate cunoștințele pe care am reușit să ți le transmitem le utilizezi în beneficiul oamenilor!, este mesajul transmis de Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.
***
Potrivit IPJ Mureș, în cursul zilei de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 14.50, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe DN13 E60, km 147+100 metri, între localitățile Bălăușeri și Găești.Din primele informații, coliziunea s-a produs între două vehicule care se deplasau către Târgu Mureș, respectiv o motocicletă, condusă de un bărbat de 38 de ani, din Sighișoara și un autoturism, condus de o femeie, de 27 de ani, din județul Covasna, a transmis IPJ Mureș..
Citiţi şi:
- Tragedie la Rodna! O femeie, de 39 de ani, a căzut din remorcă şi a murit! Fiica victimei a făcut atac de panică şi a fost transportată la CPU Năsăud
- Andra, asistentă medicală la Ambulanță, deși este în concediu de maternitate, a acordat primul ajutor la un accident rutier de pe str. Libertății din Bistrița
- Pieton accidentat la Viișoara, de o ambulanță!
- Pieton acroșat de un autocamion la Valea Străjii. Alt pieton lovit de maşină la Molişet
- În perioada Revelionului, echipajele Ambulanţei şi ale SMURD au intervenit în 370 cazuri
Adaugă comentariu nou