Fostul primar bârgăuan Leon Axente (12.04.1918 – 17.12.1983) - prezenţă eroică pe câmpurile de bătaie ale celui de-al doilea război mondial

Recentele alegeri locale mi-au reamintit de drama de neuitat şi de prezenţa eroică în evenimentele fierbinţi ale celui de-al doilea război mondial ale fostului consătean Leon Axente, de la Suseni. La 12.02.1941, la cei 22 de ani ai săi, a fost trimis la Békéscsaba la o unitate, ce urma să fie trimisă pe front. Ajuns acolo împreună cu alţi doi tineri conjudeţeni - Mânecan Ioan, din Sânmihaiu de Câmpie şi Mălai Ioan, de la Leşu - au fost trimişi la Miskolc, unde au fost încorporaţi într-o unitate de tunuri antitanc, ce a fost trimisă pe front la Celiabinsk pe Don, iar evenimentele i-au purtat aproape pe toată întinderea stepei ruseşti până în îndepărtata şi glaciala Siberie. De neuitat au rămas pentru el confruntările dure cu grupurile de partizani, măsurile luate împotriva lui pentru acte de indisciplină pentru care a fost legat de un stâlp cu mâinile la spate şi ţinut suspendat la o palmă de pământ, infernul bătăliilor la care a participat cu tiruri furibunde, ce s-au constituit într-un adevărtat infern, ce l-au determinat să dezerteze. În acest scop, a rămas în urmă simulând că e bolnav, a luat bocancii unui soldat italian, o manta românească şi s-a prezentat la comandamentul unui corp de armată românesc. Aici, în loc de bun venit, un maior i-a tras două palme, ce s-au vrut a fi probabil un avertisment că:" oricât de greu ar fi militarul n-are voie să dezerteze !". Ulterior, a primit o veste ceva mai bună şi anume aceea că va fi folosit ca agent de legătură. A luptat împreună cu armata română până la Stalingrad, unde a fost luat prizonier. Mareşalul sovietic Gheorghi Konstantinovici Jukov i-a adunat şi le-a transmis: " O să vă punem în libertate, dar pentru ceea ce aţi distrus şi prădat aici trebuie să plătiţi !". Aşa că au fost urcaţi în vagoane de marfă şi trimişi în Siberia, unde era dislocată Uzina de tancuri de la Moscova. Deplasarea a durat aproape o lună în condiţii insuportabile. Mulţi dintre foştii lui camarazi au murit pe drum de tifos ori din cauza altor boli, alţii de frig, de foame pentru că doar la trei zile primeau câte un peşte şi pesmet. Cadavrele celor morţi rămâneau în vagoane, fiind clădite unele peste altele şi doar la câteva zile, la ordin, erau aruncate pe parcurs în zăpadă. Datorită condiţiilor îngrozitoare a spart peretele vagonului şi a încercat să se facă nevăzut. Plin de păduchi, de râie, flămând, epuizat fizic şi psihic s-a înfăţişat la prima casă ce i-a apărut în cale. În casă, o mamă cu două fiice ale sale. Femeile l-au ajutat să se spele, l-au omenit cu două blide de zeamă, după care l-au culcat pe cuptor. S-a trezit abia peste trei zile, timp în care au fost alertate cu siguranţă grupurile de partizani şi autorităţile. A fost arestat şi trimis în Siberia, unde a muncit la aprovizonarea cu cărbuni a centralei termice a uzinei. La 02.10.1944, în timp ce a participat cu unitatea la eliberarea oraşului Debrecen din Ungaria a avut parte de o întâmplare nefericită în care a rămas infirm pentru tot restul vieţii. Mi-a descris cu mare demnitate de parcă ar fi fost vorba de altcineva propria tragedie. "La orele 04,20 ' mă găseam împreună cu alţi 44 de militari români din subunitate la periferia Debrecen-ului. Un tanc ne-a luat în vizor, au tras din plin şi cu nesaţ asupra noastră. Dintre toţi ortacii doar unul singur a rămas nevătămat, ceilalţi fiind ucişi, iar 12 răniţi sau mutilaţi. Am fost aruncat într-un şanţ, unde am rămas până în jurul orelor 10,00. Am încercat să mă ridic, dar .......piciorul a căzut ! M-am trezit într-un ştraif, iar două surori medicale încercau cu disperare să-mi vină în ajutor, mă pansau, îmi dădeau apă, făceau eforturi să mă salveze. Situaţia n-a durat prea mult pentru că a apărut o escadrilă de avioane, care a început un alt tir furibund şi necruţător asupra noastră. Am fost abandonat, iar ulterior am ajuns dintr-un spital în altul. În final la Spitalul "Regina Maria" din Braşov mi-a fost amputat piciorul stâng. Am suferit ulterior alte nouă intervenţii chirurgicale întrucât mi-am dorit cu ardoare o proteză cu care să pot să revin cât de cât întreg la ai mei". După război, a îndeplinit vreme de mai bine de două decenii funcţii de răspundere în calitate de primar, de prim gospodar al comunelor Susenii Bârgăului, Prundu Bârgăului şi Bistriţa Bârgăului. Nu l-am uitat şi pentru faptul că printre primele măsuri luate a fost aceea de a asigura finalizarea lucrărilor de construcţie a căminului cultural din sat sistate ca urmare a războiului. Execuţia şarpantei şi acoperişului a fost încredinţată unei echipe vrednice de dulgheri conduse de Florea Micului de la Rusu Bârgăului, cum i se spunea unchiului Uifelean Flore al autorului acestor rânduri, care a dat dovadă de foarte multă pricepere, profesionalism şi curaj. Leon Axente a rămas în memoria consătenilor şi a celor care l-au cunoscut şi pentru umanismul şi spiritul de dreptate şi adevăr pe care l-a promovat în întreaga sa activitate, lucru ce nu e deloc neînsemnat şi de neglijat. Pentru sacrificiile şi faptele sale bune merită să-i zicem Dumnezeu să-l ierte şi odihnească în linişte şi pace.