( Foto) Tot judeţul, la mall. Primul weekend cu B1 Shopping. Nebunie! Vezi ce cumpără bistriţenii !

Primul weekend cu B1 Shopping. O adevărată nebunie! Aglomeraţie în magazinele ce aduc noi branduri în oraşul nostru. Parcare plină. Oferte şi animaţie maximă, cum nu credeai că vezi la Bistriţa. Tot judeţul a venit la mall. Încă nu sunt finisate toate, mai este un pic până la deschiderea între mall şi Kaufland pentru o parcare unică, se lucrează la trotuare de numai, dar bistriţenii sunt nerăbdători să vadă minunea din oraş. Şi ofertele sunt pe măsură. Şi deja Moş Nicolae face primele cumpărături.
Magazinele se întind pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați, fiind amenajate și 450 de locuri de parcare. Toate pline ochi azi, dar şi banda de pe drumul central. Aici va urma, cu siguranţă să fie făcut un sens, pentru că foarte greu poţi ieşi de la mall, trebuie să mergi până la drumul spre Năsăud, la sensul de acolo.
În noul centru comercial sunt prezente branduri internaționale și naționale care încă nu au deschis până acum astfel de investiții la Bistrița. În ordine, cea mai mare coadă este la H&M, apoi la NewYorker, CCC, Deichman, Hervis, chiar şi la Pepco, magazin ce este şi în Măgura, dar şi în Beclean şi Năsăud, cu preţuri mici, apoi bucuria copiilor la Noriel. Şi cei de la Flanco au oferte deosebite. Cafeneaua a fost plină, inclusiv pe terasă. Nu lipseşte magazinul cu ziare şi reviste, cel pentru animăluţe şi plafarul. Şi extensia va continua din primăvară cu mult aşteptatul KFC şi alte magazine.
B1 Shopping Bistriţa este deschis şi dumincă de la ora 9.00. O nouă zi în care suntem convinşi că va fi multă lume. Noul shopping center este dezvoltat de cel mai mare investitor de astfel de retail park-uri din Belgia - Mitiska Reim, în parteneriat cu Squaretime Development. B1 Sphopping Bistriţa este cea mai mare investiţie a belgienilor de la Mitiska Reim, de peste 10 milioane euro, care asigură aproximativ 300 locuri de muncă.
Şi nu uitaţi că din primăvară se va deschide şi al doilea mall, lângă Selgros, fundaţia fiind deja ridicată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5