Frații Alexandru şi Gavrilă Găncean - participanți la cel de-al doilea război mondial - uitați de cei care ar fi trebuit să le mulțumească pentru sacrificiile și umilințele îndurate!

„Sunt mândru de trecutul meu”, afirma nu cu mult timp în urmă, Alexandru Găncean, domiciliat în localitatea Uriu, județul Bistrița-Năsăud. Acesta, la cei 99 de ani a fost surprinzător de amabil , atunci când l-am rugat să ne dea un scurt interviu despre participarea lui la război.  S-a născut la 17 Februarie 1920 în satul Negrilești, raionul Dej, regiunea Cluj. Ne-am înțeles mai greu din cauza problemelor de auz pe care le are d-l Găncean, dar am fost ajutați în demersul nostru de fiul și nepotul dânsului. Răsfoind livretul militar am aflat că a fost concentrat în armata ungară în anul 1940 (pușcaș infanterist) și a participat la războiul antisovietic începând cu anul 1941.Timp de patru ani (1944-1948), pentru Găncean Alexandru este cea mai grea perioadă din viața sa, fiind luat prizonier de sovietici și obligat să muncească în mina de cărbune de la Donbas- astăzi pe teritoriul Ucrainei. Se știe  modul ostil în care erau tratați prizonierii de război de către sovietici, epuizarea și umilința suportată atâta vreme. Supravegherea era foarte strictă “zece prizonieri fiind urmăriți permanent de două santinele înarmate” ne relatează interlocutorul nostru.

     La 22 Octombrie 1948, Alexandru Găncean  a fost înapoiat din captivitate - Adeverință G.34681 din 22.07.1992 eliberată de U.M.02405 Pitești. Pentru meritele deosebite şi sacrificiile din perioada prizonieratului, Centrul Militar Zonal Cluj l-a înaintat la gradul de Plutonier adjutant prin Ordinul din 30.04.2015.

      Viața civilă a fost la fel de tumultoasă ca și cea militară, Găncean Alexandru a lucrat la mai multe înteprinderi din țară si din județ- amintim doar câteva dintre ele: Întreprinderea de Construcții Hunedoara (1961-1965), Înteprinderea Județeană de Drumuri și Poduri Bistrița (1975-1978), Înteprinderea Județeană de gospodarie comunală si locativă Bistrița (1978-1980) etc. A fost pensionat în anul 1982. A fost căsătorit, a avut 4 copii (2 fete, 2 băieți).

Unul dintre feciori – Găncean Valentin n.1949 a decedat in anul 2003, iar celălalt fecior – Găncean Aurel n.1944 are grija de tatăl său, locuind împreună alături de familia sa într-o frumoasă locuință de vrednici gospodari în localitatea Uriu.

Acest scurt interviu a fost luat d-lui Alexandru Găncean  în anul 2019, iar anul trecut dânsul a împlinit 100 de ani. Nu am crezut că reprezentanții Asociației Veteranilor de război – filiala B.N și ai Primăriei Uriu nu vor mulțumi acestui om pentru tot ce a îndurat în anii grei ai războiului. Am aflat cu surprindere de la nepoata dânsului- Maria Găncean- că nu a fost vizitat de instituțiile amintite.

***

“Mi s-a părut firesc să servesc patria într-un război greu”

Sunt cuvintele lui Gavril Găncean, născut în anul 1921 în localitatea Negrilești. A participat la cel de-al doilea război mondial - fiind mobilizat în anul 1942 -  împotriva celei sovietice. A avut ghinionul să fie capturat de sovietici care l-au dus în lagărul de la Celeabinsk, într-un regim de muncă greu de suportat. Omul la cei 98 de ani nu-și amintește cronologia evenimentelor, ci atitudinea dură, disprețuitoare a comandantului lagărului față de prizonieri, munca istovitoare timp de mai bine de 4ani (23.08.1944-12.01.1949), așa cum reiese din analiza livretului militar.

         Gavril Găncean  nu a avut un trai ușor. Viața lui se rezumă la câteva cuvinte: război, suferință, frig, umilință, foame, muncă până la epuizare și speranță prin rugăciune. Ajutat de fiica sa care îl îngrijește- Găncean Domnica n.1950- interlocutorul nostru îsi amintește câteva lucruri care ne fac să întelegem suferințele îndurate în lagăr:” Munceam zilnic să îndeplinim norma la strung și la pădure. Șapte luni am dormit pe scândură- fără cearceafuri, învelitori…douăsprezece zile am venit cu trenul”… .

         Gavril Găncean nu a cedat în fața greutăților vieții, dimpotrivă, și-a întemeiat familie prin căsătoria cu Moldovan Maria din Negrilești în anul 1949, muncind onest pentru creșterea celor două fiice: Domnica n.1950, căsătorită Cătuna și Nastasia n.1954, plecată în Spania. A fost angajatul Combinatului siderurgic Hunedoara timp de 10 ani. A fost pensionat în anul 1972 pe caz de boală. O singură nemulțumire are acest om ce merită respectul și considerația noastră- faptul că statul român i-a ignorat, nu le-a acordat atenția si sprijinul de care aveau atâta nevoie.” De mai bine de 4 ani si 4 luni ( îl ajutăm noi- 1630 de zile), nu mi-am văzut casa și satul natal, îmi era dor și de lătratul câinilor din sat, iar după ce mi-am îmbrățișat apropiații- am sărutat și pământul străbun”.

        Ce mi-a plăcut la acest om- care se apropie de vârsta centenară- a fost dorința de a comunica, de a ne împărtăși momente din viața grea, dureroasă a războiului. Acești bravi români si-au făcut datoria în cea mai dificilă perioadă din istoria noastră națională, ei nu se plâng de lipsuri si privațiuni pentru că au demnitate, trăiesc din pensii sau ajutoare modeste. Cred cu tărie că această tema ar trebui să devină una de reflecție pentru clasa politică ( legislativ și executiv) și să adopte o lege prin care să mărească pensiile IOVR în raport cu sacrificiile acestor oameni. Consider că numai așa statul roman ar putea diminua din nedreptatea făcută acestor persoane, cărora le datorăm enorm și le oferim foarte puțin.

În acest an, Găncean Gavrilă ar fi împlinit vârsta centenară, dar s-a stins în anul 2020, la 99 de ani, nemulțumit că suferințele și dramele soldaților români nu au fost recompensate material și moral așa cum se cuvenea.