Fruntașa comună Telciu , prin veacuri. Evenimente remarcabile și modele civice de excepție (1750-1850).

Parcursul istoric al comunității telcene este strâns legat de frăția sa milenară cu muntele și codrul. În această matrice geo-socială,  generoasă și severă deopotrivă, s-au făurit solide structuri mentale colective și s-au forjat caractere și personalități pe măsură.

            Dr. Vasile Tutula afirma în lucrarea sa Comuna  Telciu. Repere monografice,  că „… teritoriul său a fost locuit din cele mai vechi timpuri de daci, respectiv de dacii liberi, ei fiind nu departe de graniţa romană, care avea puncte înaintate de apărare la Ilişua”[2]. Cele mai frecvente referiri asupra istoriei Telciului sunt focalizate spre Revolta ilustrată de personalitatea lui Tănase Todoran și la evenimentele din prima jumătate a anului 1849.

              Rândurile ce urmează au rolul de a oferi cititorului, în preajma ediției 2017 ale Zilelor Telciului informații puțin cunoscute, care vor evidenția dimensiuni identitare ale locuitorilor Telciului și Bichigiului - comune indisolubil legate geografic, istoric și mai ales, interuman.

* * * * *

              La mijlocul secolului al XVIII-lea s-a înregistrat o acutizare a contradicțiilor dintre comunitatea din Telciu și Magistratul Bistriței, care administra oficial strângerea impozitelor, dar impunea mascat taxe, dijme și prestații proprii, escaladând până la a consemna, la Recensământul din 1754, locuitorii Văii Someșului Mare Superior și Sălăuței ca iobagi ai cetății.

            Reacția românilor s-a declanșat cu îndrăzneală, prin  inițiative de anulare a dreptului de administrație exercitat de Sași și revendicarea lui prin lideri proprii precum Ștefan Cute din Feldru, Macavei a Florii din Mocod și protopopul Antonie Naszodi din Năsăud, care au convins populația să acționeze prin plângeri și petiții duse prin delegații alese democratic și susținute financiar, direct la Viena, la Împărăție.

1. SOLIDARITATE, DETERMINARE, JERTFELNICIE

A) NIVEL INTERCOMUNITAR - pentru întregul District românesc  al Năsăudului.

I) Participarea la negocierile vieneze

a) Rolul lui Ion a Popii. el însuși preot sujitor, din Telciu - „satul în care trăiesc cei mai cerbicoși corifei”[3]:

 1) delegat la Viena desemnat după multe deliberări în ziua de Rusalii în adunarea de la Năsăud din 14 iunie 1759 (câte 3-4 persoane din fiecare sat al districtului valah), alături de liderul Ştefan Cute Nimigean din Feldru, Irimie Bucşa din Mocod și Popa Paşcu din Zagra spre a promova cauza lor comună contra magistratului săsesc al Cetății Bistrița;

2)un »popă înalt de statură«, Ion a Popii,  demască pe angajatul năsăudenilor la Viena ca  fiind sas de origine, și spion al Magistratului, de la care și-au luat îndărăt scrisorile;

3) Sătenii anchetați la Bistrița au declarat  că „un preot le-a trimis din Viena o scrisoare românească, pe care acum însă nu o mai au şi pe care au avut îndrumarea, să o publice înaintea bisericii din fiecare comună; pe aceasta au şi comunicat.”

4) susținere financiară: depuneri în numerar,„din  Telciu, lui Ştefan,  20 de florini și  garantarea „ împrumutului de120 florini  dela tricesimatorul din Maramureş” de Ion a Popii din Telciu;

 b) susținerea lui Ștefan Cute pentru colectarea de resurse în iarna lui 1760: „Cute iarăşi umblă pe apa Telciului şi adună bani pentru delegaţia la Viena”.[4]

II) Utilizarea procedurii de chezășie 

1) Primarul Nechiti din Telciu pentru Tănase Todoran. „…un slugă valah originar din Bichigiu evadat  de sub escortă „…a stat câtva timp la bătrânul Todoran. Acesta nu l-a predat autorităţilor l-a lăsat apoi pe dezertor să plece liber. La 19 mai 1750  Tănase Todoran este prins,  arestat şi încarcerat în Turnul Dogarilor din Bistriţa, la 2 Iunie 1750 Todoran, este eliberat “..în consideraţie faţă de adâncile sale bătrâneţe. Chezeşuesc pentru el  juzii Todor a lui Macavei din Bichigiu şi Leon a Nechiti din Telciu şi alţi şase săteni din Bichigiu şi Hordou, printre care şi  Ion Coşbuc din Hordou”[5].

2) Carisma lui Todoran.  Primarul Bistriței, Klein, scrie Magistratului său din Oşorheiu (Târgu Mureș) că „guberniul aşteaptă să se prezente în chestia litigioasă şi deputaţii districtului valah; mai departe, că Nimigean (Ştefan Cute) cere să fie chemaţi la Sibiu şi Todoran din Bichigiu şi Coşbuc din Hordou”. (13 Febr. 1759)

III) Boicotarea acțiunilor de colectare tradițională a dărilor:

1) Blocarea activităților de impunere; pentru ”constatarea restanţelor de dare în districtul valah,

cu toate avertizările, nu se poate face nimic. Mai recalcitrante sunt comunele Telciu, Runc, Mocod, Salva, Năsăud, Rebrişoara şi Rebra mare, din cari judeţii au voit să vină în oraş, însă sătenii în niciun chip nu i-au lăsat să plece, cu răvaşele la control. (Martie 1759)

2) Vămaşul din Telciu a fost împiedecat de săteni să aplice impozit pe  mărfurile aduse din Ungaria, sprijinind în schimb pe „corifeul rebel Nimigeanu alias Ştefan Cute din Feldru, care până acum a umblat de vr'o trei ori în Viena”; acesta   împreună cu 20 soţi cutreeră districtul şi adună restanţele dijmelor (2 decembrie 1760);

3)După ordinul lui Ștefan Cute adresat slobodnicilor (executorilor de decizii fiscale și dijme) angajați și plătiți de magistrat, să demisioneze, telcenii se coalizează și îl agresează pe slobodnicul Scuturici: „Flore Bugnar împreună cu câţiva alţii steteau la o parte şi arătând cu degetul spre ei doi ziseră, că ambii sunt demni să fie omorîţi, căci Scuturici lasă să i se scrie magistratului denunţurile, iar Blidar i le duce”.(1762)

 IV) Anihilarea procesuală și procedurală a reacțiilor disperate ale Magistratului: 1)Perceptorul Hennrich primeşte dela guberniu ordinul să ia imediat măsuri împotriva tăinuitorilor de impozite (celatores) din Telciu. Inspectorul depertinenţei recomandă să fie chemaţi şi interogaţi în oraş, iar rezultatul să se comunice guberniului; sătenii îl izolează și încarcerează pe perceptor în Năsăud (decembrie 1760);

2) Același primar Klein solicită să se detaşeze soldaţi şi în satele Rodna, Rebra mare şi Telciu, de unde s'ar putea mai bine controla bejenari şi corifeii Valahilor răsvrătiţi. (1 Aprilie 1761)

 B) NIVEL INTRACOMUNITAR -

I) Un grup de 20 de telceni în frunte cu judele (primarul) Ioan Barta se deplasează la Bistrița și obțin eliberarea  lotului de 11 consăteni arestați  cu prilejul unei vânători pe hotarul Telciului din ianuarie 1762, cu promisiunea că nu vor mai face opoziție la solicitările magistratului.

„Magistratul trimisese acolo mai mulţi Saşi din oraş şi din districtul săsesc, în frunte cu un anume Georg Kelp, ca să aranjeze pe seama oraşului o mare vânătoare la care Telcienii să le hăituească sălbătăciunile. Sătenii însă, conduşi de Iuon a Popii, se opuseră acestei porunci arbitrare, (considerând că întregul vânat din codrii comunali le aparține și nici nu este de demnitatea lor să fie folosiți ca gonaci ai Sașilor). Atunci Kelp ridică arma să-l împuşte pe Iuon, dar fu împiedecat dela aceasta prin un alt Sas.., Dintr'odată în 7 Febr. Telcienii se treziră cu o ceată mai mare de Saşi armaţi şi de soldaţi în sat, cari începură la goană după unii săteni şi conducătorii lor. Negăsindu-l pe Iuon a Popii au arestat și dus la Bistrița 11 săteni, cerând să îl desconspire”[6].  

* * * * *

2. CONTRIBUȚII TELCENE LA CREAREA ȘI PERFORMANȚELE REGIMENTULUI GRĂNICERESC NĂSĂUDEAN

 I) Revolta de pe Mocirla Salvei - 10 mai 1763   

Peste 2500 de viitori militari imperiali, aliniaţi la Salva în dimineaţa zilei de 10 mai 1763, se revoltă şi execută în formaţie de luptă ordinele unui localnic român de vârstă centenară, ne-grănicer, Tănase Todoran  din satul Bichigiu: aşa nu vom purta armele; numai atunci vom sluji când  vom căpăta carte de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi. Să fie întărite drepturile noastre, până atunci, nu, odată cu capul! Alungaţi păgânii dintre hotarele noastre! Jos cu armele!” 

       După ancheta derulată peste vară de o Comisie imperială, la 12 noiembrie 1763 a fost proclamată de Curtea Marțială sentința care prevedea executarea a 19 bărbați.

         „Todoran a lui Dănilă din Bichigiu, de 120 ani, să fie frânt cu roata de sus în jos, iar corpul lui să fie legat de o roată, pentrucă a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statul militar grăniceresc, precum şi pentru că la cererea stăruitoare a fiului  său muribund, n-a lăsat să i se oferă acestuia sfânta cuminecătura”[7]. Conform lui Virgil Șotropa, au mai fost condamnați la moarte prin spânzurare cu executare: Vasile Oichi de la Telciu, Manu Gheorghe din Zagra și Vasile Dumitru a Popii, alias Vasoc din Mocod; trupurile acestor criminali să fie lăsate neîngropate pe locul de pierzare, ca pildă de groază pentru alţii.” Pentru alți 15 Români sentința a fost comutată:  Ion Scuturici,  Dumitru Scuturici,  Miron Natul, și  Dumitru Homei din Telciu, Petre a Popii Nicolae din Bichigiu,  Apostol Moldovean și Petru Bârzo din Rodna, Dâmbul Alexa și Ioan a Popii Petre din Zagra, Ieremie Bucşa din Mocod, Zinvel Vasile din Poieni, Iuon Anghelini din Runc, Finigar Samuilă din Găureni, Ioan Hanţ din Năsăud, și Andrei Nicolae din Sângeorz să treacă de 10 ori în sus şi de 10 ori în jos printre loviturile de vergi a 300 de soldaţi”.

 Precizări

a) Condamnații proveneau din 9 localități; 7 dintre ei (37%), erau locuitori ai Bichigiului (2)  și Telciului (5). Dintre satele învecinate, nu au avut reprezentanți implicați în derularea revoltei: Hordou, Salva, Mititei  și Plai (Suplai).

b)  Numele lui Todoran apare în izvoare scrise abia începând cu 1750 și, până în 1882, doar în 11 documente, iar prenumele Tănase, abia în 1834: bătrânul Todoran - 1750; Todoran a Danille - 1755; Todoran din Bichigiu - 1759; un anume Todoran - 1763;  bătrânul Todor Todoran - 1769, și  Tanase Todoranu  (manuscris Ioan Mărgineanu la cererea lui George Bariţiu,  publicat de acesta în 1882, cu referire la comemorarea la Salva din 18 iunie 1863  „s-a sarbatoritu parastasu  tocmai  in  locul unde sunt  înmormântaţi acei athleţi români pre podereiul Mocirla de asupra comunei Salva”, unde fluturau mai multe stendarde şi prapore  în onoarea repausatilor)”[8].

După proclamarea canonizării din 11 mai 2011 în Sinaxarul ortodox românesc este consemnat  Sfântul  Atanasie Todoran din Bichigiu.

c) Percepţia colectivă despre Tănase Todoran, ca opozant al sașilor bistrițeni ca și al regimului habsburgic de ocupaţie, este  colorată și bogată în detalii care nu pot fi probate istoriografic, în condiţiile  caracterului  eliptic al  documentării dintre anii 1695 – 1749, generând o imagine de justiţiar şi super-erou.

 II) Personalități grănicerești ridicate din Telciu și Bichigiu

        De la înființarea Regimentului, comuna Telciu a dobândit o poziție privilegiată: sediu al Companiei a X-a, între 1762-1851; sediu al Ștabului ( Comandamentul) Regimentului între 1771-1773, reședință a Școlilor obștești din Telciu și Bichigiu după 1764, a Școlilor comunale bugetate din 1826 și a Școlii triviale între 1837-185. Mulți dintre elevii acestor școli au urmat la Năsăud cursurile Institutului militar (1784-1850) și în paralel ale Școlii Normale Capitale (1777-1890); din rândul lor s-au ridicat generalul Baron Leonida von Popp, tatăl său maiorul Leon Pop, căpitanii Gavrilă Pop, Vasile Pop și  locotenenții Ioan Miron și George Ștefănuțiu.

III)  Luptele cu insurgenții unguri: ianuarie - iunie 1849

            Odată cu declanșarea Revoluției în Ungaria trupele Regimentului au fost dislocate în Ungaria (batalionul I), în Croația (batalionul lI), și în zonele Târgu Mureș și Cluj (batalionul III). Din ianuarie 1849, Năsăudul cu școlile și instituțiile sale, a rămas fără apărare, fiind atacat de trupele de honvezi formate din voluntari bine înzestrați cu arme și muniție. 

     „ Populația rămasă acasă a fost supusă la persecuții. Conform însemnărilor parohului Toader Miron din 31 decembrie 1850 „…preste militari, în trecutul resbel, în foc căzuți sau spitaluri rămași, au, acasă omorâți …un număr de 27 de victime, fie căzuți în bătaie, fie în Bistrița în spital, fie în Țara Ungurească în spital”[9].

           Până la alungarea de către armatele țariste a honvezilor, din 25 iulie 1849, au căzut pradă  distrugerilor intenționate: gospodăriile și rezervele agroalimentare ale multor sate, iar la Năsăud  edificiile Institutului Militar (23 martie ) și a Bisericii din piața mare (22 iulie) au  fost distruse prin incendiere.

           Rezerviștii de pe Valea Sălăuței și a Zăgrii s-au constituit în formații armate de tip popular reușind să asigure protecția marginilor de Nord și Vest ale teritoriului grăniceresc până în 2 ianuarie, când li s-au epuizat cartușele. Un rol de seamă în coordonarea apărării i-a revenit locotenentului Ioan Miron. 

Dr. Gheorghe Pleș