Gândirea politică, socialistă şi nereligioasă a lui Eminescu!

Mihai Eminescu are o gândire politică cu idei socialiste. Doctrina socialistă pare de import din univers de la popoare stelare. „Zdrobiţi orânduirea cea crudă şi nedreaptă/ Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi/ Atunci când după moarte-răsplată nu o-aşteaptă/ Faceţi ca-n astă lume/ Să aibă parte egală fiecare/ Şi să trăim ca fraţi!”, aceste versuri din „Împărat şi proletar” sunt edificatoare pentru orice om liber, care are curajul de a gândi! Mihai Eminescu ne apare ca un om de ştiinţă: astronom, matematician, filozof, un liber cugetător. Cu o conştiinţă cosmică extraterestră: „Nu credeam să învăţ a muri vreodată” (Odă în metru antic). Există un testament politic a lui Eminescu?! Să dăm câteva citate din gândirea politică eminesciană, spre a ne limpezi, clarifica imaginea despre personalitatea politică a geniului naţional: „Înmulţirea claselor consumatoare şi scăderea claselor productive, iată răul organic, în contra căruia o organizare bună trebuie să găsească remedii” sau „Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului! Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus mâna, totuşi, pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă, ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşă. De-aceea, nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite. A fost o fineţe extraordinară de a debita esenţa cosmopolitismului sub forma naţionalităţii şi de-a face să treacă toate elementele sănătoase şi istorice ale trecutului sub acest jug caudin. Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit şi a putut să stea alături, cu aceia pe care trecutul lor îi lega cu sute de rădăcini, de ţară şi popor. Dar aceşti oameni noi, aceşti „patrioţi” căutau numai foloasele influenţei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente care formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede îndărăt în privire morală şi în privire materială sînt străini superpuşi fără niciun cuvânt naţiei româneşti, o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor de „am ajuns, într-adevăr, în această Americă Dunăreană, ca tocmai românii să fie trataţi ca străinii, să se simtă străini în ţara lor proprie… Acest spectacol al exclusivei stăpâniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate, asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i pună capăt, dacă ţine la demnitatea şi la onoarea lui”…România e în 2011 – o Americă Dunăreană prin Scutul Antirachetă, prin Steagul USA lîngă Steagul Tricolor pe crestele Munţilor Carpaţi! Eminescu e şi cel mai important om politic! Trebuie redeschis procesul de reabilitare a asasinatului politic a lui Mihai Eminescu!
Cât de adevărate şi de actuale sunt cuvintele politice-patriotice, cu adevărat, ale lui Eminescu, de acum 100 şi ceva de ani. „Nu e indiferent ce elemente determină soarta unui popor. Predispoziţii şi aptitudini moştenite, virtuţi şi slăbiciuni moştenite, calităţi sau defecte intelectuale şi morale dau domniei unui element etnic alt caracter decât domniei altui element. Demagogia la noi înseamnă ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât” A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ, care este moştenirea, în exclusivitate istorică, a neamului românesc. Aceasta este un lucru care se înţelege de la sine… “Rusificarea evreizată din anii 1950 din România, confirmă, dacă mai era nevoie, spusele lui Eminescu! „De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românul plânsu-mi s-a/ Că numai poate străbate/ De-atâta străinătate” sau „Cine o-îndrăgi străinii/ Mânca-i-ar inima, câinii” sau o lecţie de patriotism perpetuu: „Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul/ Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta – râul, ramul/ Mi-este prieten numai mie/ Iară ţie duşman-ţi este/ Duşmănit vei fi de toate, fără a prinde chiar de veste/ N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid/ Care nu se înspăimântă de-a ta faimă/ Baiazid”.
Ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului.
Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar o vrea pe deplin”. O anormalitate etnică „europenizată” este la actualul minister al Culturii!!!
„Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa-numita patrie e deasupra naţionalităţii. Amândouă nu sunt decât două cuvinte pentru aceeaşi noţiune şi iubirea de patrie e una cu iubirea naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de a mai fi românesc, atunci o spunem drept că ne e cumplit de indiferentă soarta pământului lui”. „Nu oprim pe nimeni nici de a fi, nici de a se simţi român”. “Ceea ce contestăm, însă, e posibilitatea multora dintre aceştia de a deveni români, deocamdată. Aceasta e opera secolelor. Până ce însă, vor fi cum sunt, până ce vor avea instincte de pungăşie şi cototerie nu merită a determina viaţa publică a unui popor istoric.
Să se moralizeze mai întâi, să înveţe carte, să înveţe a iubi adevărul, pentru el însuşi şi munca pentru ea însăşi, să devină sinceri, oneşti, cum e neamul românesc, să piară tertipurile, viclenia şi istericalele fanariote şi atunci vor putea fi români adevăraţi. Până atunci ne e scârbă de ei, ne e ruşine c-au uzurpat numele etnic al rasei noastre care a putut fi amăgită, un moment, de asemenea panglicari, căci şi omul cel mai cuminte poate fi amăgit o dată”.
Alungarea de către români a românului Al. I. Cuza şi aducerea de regi germani, iată că la români funcţionează, şi ieri şi azi, principiul „să moară capra vecinului.
O soluţie-nesoluţie, de extincţie, apocaliptică: „Cum nu vii tu, Ţepeş-Doamne/ Ca punând mâna pe ei/ Să-i împarţi în două cete, în smintiţi şi în mişei/ Şi în două temniţi large, cu de-a sila să-i aduni/ Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!” sau condiţia umană a poetului-profet: „Laudele lor, desigur/ M-ar mâhni peste măsură” sau „Oare glorie e a vorbi într-un pustiu?!”
“Dorim şi sperăm o reacţie socială şi economică, determinată de rămăşiţele puterii vii ale poporului, care, dacă nu e pregătit să piară, trebuie să-şi vină în fire, şi să vadă unde l-a dus disecţia liberală. Prin reacţie nu înţelegem o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate, sacrificate până astăzi, sistematic, principiilor abstracte de liberalism american şi de umanitarism cosmopolit. O asemenea mişcare ar pune stavilă speculei de principii liberale şi umanitare, ar descărca bugetul statului de cifrele enorme ale sinecurilor „patriotice” şi ar condamna, astfel, pe mulţi „patrioţi” subliniaţi la o muncă onestă, dar grea, ar apăra treptele înalte ale vieţii publice de năvala nulităţilor netrebnice şi triviale, garantând meritul adevărat, vaza ce i se cuvine; ar tinde la restabilirea respectului şi autorităţii şi ar da, astfel, guvernului mijloacele, şi morale, şi economice, pentru a cârmi bine dezvoltarea normală a puterilor acestui popor. Nu e doar vorba de reacţiune prin răsturnare, ci prin înlăturarea elementelor bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către elementele sănătoase „coalizate”.
„Mizeria materială şi morală a populaţiei destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face la drept vorbind cu cutări sau cutări principii de guvernământ!
Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi mal-onestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de altă parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic pentru a guverna.” Eminescu pare, ca şi mine, că face parte din mişcarea New Age Noua Eră!
Câtă viziune politică de an 2010?! Mai spune Eminescu: „Sperăm că providenţa ne va scuti de-a revedea, în viitoarele adunări, o seamă măcar din acele fizionomii a căror pecete e o neştearsă, înrădăcinată banalitate, sperăm că alegătorii îşi vor deschide ochii şi nu vor mai trimite în adunări şi naturi despre care nimeni în lume nu poate şti cu ce trăiesc, de pe o zi pe alta, nici palavragii care pierd vremea adunărilor cu discursuri nesărate, dezgustătoare, prin lipsa lor de cel mai comun bun simţ”… Să aibă gură de aur de viitor Eminescu! Eminescu este un pedagog naţional, un model spiritual, un scriitor cosmic, scriitor galactic.
Cât despre religiozitatea poetului, unii îl fac deja, căci e o modă, poet ortodox, s-o spunem pe cea dreaptă: Eminescu era un liber cugetător! Cât despre religie, el ne-o spune verde în faţă ce crede despre ea. „Religia, o frază de dânşii inventată/ Ca cu-a ei putere să vă ţină-n jug!” Deci, religia, o frază inventată de oameni pentru foloasele lor meschine, mărunte, animalice, terestre! Iar mai la vale, ironizează: „papa – cu ale lui trei coroane/ Puse una peste alta!”, ridicularizează biserica, religiile.
Un geniu terestru şi cosmic, nu poate fi decât un cetăţean al cosmosului, un om cosmic şi nu un sclav al prejudecăţilor, al superstiţiilor, al drogurilor, al prostiei taxate şi oficializate jenant, penibil, jignitor de paraziţii societăţii „clericii” (F. Nietsche), pentru rasa umană din Mileniul 3, cu pretenţii şi responsabilităţi de naţiune cosmică. Mihai Eminescu este un Cetăţean al cosmosului.

Comentarii

13/01/14 12:50
Vizitator

Eminescu este mai actual ca niciodata. Iata cateva versuri din "Scrisoarea a III-a" care reprezinta un argument in acest sens:
"Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!"

Orice asemanare cu situatia politica din Romania de astazi sa fie oare pur intamplatoare?

13/01/14 13:15
Vali

Referitor la gandirea "nereligioasa" a lui Eminescu, analiza trebuie usor nuantata. In antiteza cu 'nereligiozitatea' reflectata in "Imparat si proletar" sta marturie smerenia din poezia "Rugaciune" care este o Oda închinată Preasfintei Fecioare prin care poetul, caută să realizeze, un nou raport între Dumnezeu şi sufletul neamului său:
"Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupra-ne coboară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi, cei din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!"

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5