Gheorghe Mizgan – Sufletul curat

Am citit aceste versuri în cartea „Arca tăcerii”, autor, Gheorghe Mizgan, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2013, ediţie trilingvă, versiunea franceză: prof. Florin Avram, versiunea engleză: prof. Alina Drăgan.
Această a şaptea carte scrisă de Gheorghe Mizgan ne oferă prilejul de a îmbina lectura versurilor cu privitul câtorva picturi şi desene deosebit de reuşite, ce au un rost benefic, odihnind mintea după un efort de înţelegere a poemelor încifrate.
Cele o sută unsprezece poeme sunt grupate în unsprezece capitole.
Poemele din primul capitol intitulat: Drumul singurătăţii, ne ajută să înţelegem cum a fost ajutat poetul de Graţia venită din Lumea de Dincolo, Graţie care s-a revărsat văzându-l că se simte singur.
Nu ştim de ce Dumnezeu a lăsat ca aşa să stea lucrurile!
Ceea ce ştim este că şi omul care nu e singur, uneori se simte singur sufleteşte, iar Dumnezeu îi vine în ajutor cum ştie El.
Să menţionăm şi celelalte capitole ale acestui volum: Umbra nopţii; Febra amintirilor; Chemarea mării; Stele de zăpadă; Strigătul pietrei; Ochiul călătorului; Concertul frunzei; Secvenţe rurale; Bobul credinţei şi Oglinzile scânteii.
Poemul citat la începutul acestor rânduri face parte din capitolul Bobul credinţei, capitol care, prin cele zece poeme, descrie frumuseţea credinţei în Dumnezeu.
Prin aceste versuri inspirate este descrisă Mănăstirea Prislop de lângă Haţeg unde se află mormântul preotului Arsenie Boca şi peştera lui Ioan de la Prislop.
Purtându-l paşii în acel loc sfânt, poetul scrie: „Paşii smeriţi ating
poteca Prislopului/mânaţi de necaz – /în mareea de flori/morminte din poiană” [...] /„Rădăcinile/ susţin paşii credinţei/ mânaţi spre grotă – /spiritul sfântului în
peştera de la Prislop” [...] Iată şi ultimul poem din capitolul Bobul credinţei, primul vers fiind şi titlul acestor însemnări, semnificativ pentru un credincios practicant: „Sufletul curat/ în templul lui Dumnezeu/ înalţă gândul – /cupola bisericii / în cântece divine”
Citind versurile, ce sunt un prilej de meditaţie, şi admirând frumoasele picturi, ce au un colorit care încântă privirea, din opera „Arca tăcerii”, petrecem un timp al tăcerii benefic sufletului nostru.
Cum nimic nu este întâmplător, observ că am creionat o impresie despre această carte în preajma unei aniversări, de aceea doresc frumoasei familii Ana, Adrian, Mihai şi Gheorghe Mizgan armonie, lumină în suflete şi o cât mai puternică încredere în Dumnezeu, iar poetului şi tată de familie, Gheorghe Mizgan La mulţi ani!