Arca tăcerii. L’arche du silence. Silence’s ark

Nastasia Savin

Lucrarea Arca tăcerii. L’arche du silence. Silence’s ark, subintitulată Terapie prin Tanka, de Gheorghe Mizgan a apărut la Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2013, reprezintă o ediţie trilingvă româno-franceză-engleză. Poemele sunt traduse în limba franceză de prof. Florin Avram, iar în limba engleză de prof. Alina Drăgan.
Prin acest volum, Arca tăcerii. L’arche du silence. Silence’s ark, autorul aduce în discuţie spaţii poetice originale. Universul descris este unul care trebuie perceput în întreaga sa complexitate, astfel, cel care încearcă să-i descifreze înţelesul trebuie să decodifice substanţa, tăcerea. Spaţiul liric este unul investit cu valenţe simbolice (e.g. Drumul singurătăţii, Umbra nopţii, Febra amintirilor, Chemarea mării, Stele de zăpadă, Strigătul pietrei, Ochiul călătorului, Concertul frunzei, Secvenţe rurale, Bobul credinţei, Oglinzile scânteii).
Din analiza poemelor cuprinse în prezentul volum constatǎ faptul că există douǎ mijloace de evadare din lumea realului: prin creionarea unor lumi dominate de imagini ale tăcerii sau, pe de altǎ parte, prin evadarea din real prin inserţia fantasticului. În acest univers vocea lirică pare a se dezagrega fizic, dar nu şi psihic: ,,La carul din şură/ doar păianjenii la jug/ trag anii pustii-/ lin un câine-şi tărăşte/ prin ocol bătrâneţea” (Drumul singurătăţii) sau ,,Între tic şi tac/ dâra unei stele/ brăzdează ochii-/ scurmă adânc tăcerea/ în gândurile mele” (Umbra nopţii).
Actul de comunicare se modifică, limbajul se deformează, tăcerea sau lipsa acesteia reprezintă noua formulă de comunicare, de accedere la cunoaştere: ,,Iubirile trec/ lăsând amintirile/ pe valul vieţii-/ pe fundul unui sertar/ scrisoare nedeschisă” (Febra amintirilor). Starea dionisiacă – sub forma acelui strigăt al mării – învăluie individul. Vocea lirică se găseşte într-o stare de tensiune continuă, de căutare a propriei identităţi: ,,Privind nisipul/ prin gândurile mele/ trec pescăruşii-/ mai o betonieră/ şi treptele sunt gata” (Chemarea mării) sau ,,Şerpi de lumină/ înfig colţi scânteietori/ rănind retina-/ cad structuri metalice/ demolând socialismul” (Oglinzile scânteii).
Lumile sunt creionate sub toate formele şi înţelesurile. Tăcerea pǎtrunde prin toate cotloanele vieţii. Întreaga existenţǎ a individului pare a gravita între tăcere şi non-tăcere, între perceptibil şi iluzie: ,,În noaptea albă/ tăvălug de amintiri/ tasează somnul-/ din dansul flăcărilor/ lemnul în bucăţi negre” (Stele de zăpadă).
Adevărata încântare a versurilor reiese din liniştea dintre cuvinte, din tăcerea acestora. Cu toate acestea, meditaţia este una gravă. Sunetele vieţii (e.g. fericirea şi tristeţea) sunt concentrate într-o reţea de simboluri pertinente, aşezarea acestora realizându-se într-un tot bine închegat (imagine-cuvânt): ,,Grabnic scânteie/ raze-n apus când Luna-i/ peste ruine-/ pe fragmentul dăltuit/ simt mâna artistului” (Strigătul pietrei).
Vocea lirică se află într-o permanentă căutare a unui limbaj care să fie adecvat continuării: ,,Strigătul pietrei/ captiv în coaja dură/ cheamă muzele -/ creator şi operă/ pe drumul nemuririi” (Strigătul pietrei). Volumul reprezintă o sinteză a aşteptării, a tăcerii, o metaforă a devenirii individului, poetul fiind un mesager: ,,Semănând stele/ culege praf în ochi/ geniul izolat-/ încremenite pe alb/ cuvinte-n fraze pustii” (Oglinzile scânteii).
De asemenea, cartea este însoţită de o serie de ilustraţii care precedă fiecare din cele 11 cicluri de poeme tanka. Aceste ilustraţii, după pictură de Gheorghe Mizgan, transcriu într-un cod propriu ideile poemelor. În ele regǎsim motive încriptate, imagini în care insolitul se confundǎ cu imposibilitatea unei comunicări reale, dar, care, spre deosebire de o imagine scrisǎ, reprezintă un semn deschis datorită capacităţii sale de a presupune mai multe sensuri semantice.
În loc de concluzii prezentăm mottoul care deschide volumul şi care se constituie într-un adevărat creuzet literar: ,,Pagina albă-/ patinoar de gânduri/ încă nescrise”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5