Grupul Şcolar Silvic a primit titlul de Şcoală Europeană la Palatul Parlamentului

În cursul zilei de ieri, la Palatul Parlamentului, în cadrul unei festivităţi oficiale, ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a înmînat reprezentanţilor Grupului Şcolar Silvic din Năsăud, documentele ce atestă faptul că această unitate de învăţămînt este Şcoală Europeană.
Din delegaţie au facut parte Gavrilă Onul – directorul şcolii, Gioconda Neamţ -coordonator de proiecte şi eleva Anisia Domide participantă la un proiect european în Suedia.
Această formă de recunoaştere confirmă calitatea şi valoarea educaţiei pe care le oferă acestă şcoală şi se acordă în baza rezultatelor obţinute în ultimii ani în domeniul dezvoltarii dimensiunii europene şi a îndeplinirii unor criterii deosebit de restrictive legate de parteneriatele internaţionale derulate prin proiectele europene.
A fost un moment impresionat şi emoţionant au declarat reprezentanţii delegaţiei iar eforturile pe care le fac pentru menţinerea titlului obţinut va determin un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi proiecte, ceea ce va conduce la o îmbunătăţire a managementului şcolar şi la dezvoltarea unei culturi organizaţionale solide. Certificatul „Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care unitatea de învăţământ trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5