Grupul vocal "Flori de Someș", locul I la Festivalul Național de muzică religioasă "Buna Vestire" de la București

Praznicul Bunei Vestiri a adus o mare bucurie Clubului Copiilor Beclean. Miercuri, 25 martie, când creștinătatea ortodoxă sărbătorește Buna Vestire, pe scena Palatului Național al Copiilor din București s-a desfășurat cea de-a XIII - a ediție a Festivalului Național de muzică religioasă ,,Buna Vestire". Evenimentul a adunat cei mai buni concurenți din toate județele țării, într-o confruntare care a avut drept țintă exprimarea lirică a celei mai frumoase forme de rugăciune înălțată Cerului și anume priceasna. Zona Transilvaniei este recunoscută prin varietatea de texte și construcții muzicale cu tematică religioasă care se interpretează la Sfintele Liturghii, iar Țara Năsăudului a avut de-a lungul timpului atât creatori de muzică religioasă, cât și interpreți și coruri excepționale care au adus laude Cerului. În spiritul acestei tradiții seculare și Grupul vocal "Flori de Someș", coordonat de subsemnatul, perpetuează această moștenire.
Grupul "Flori de Someș" a participat de-a lungul timpului la festivaluri de folclor cât și la festivaluri de muzică religioasă, unde a prezentat creații valoroase din repertoriul Țării Năsăudului, dar și portul tradițional al zonei noastre, cunoscut prin cromatica sa și bogăția de dantelării.
Anul acesta evoluția sa din cadrul Festivalului -concurs de la București a fost apreciată de un juriu exigent, care l-a notat cu punctaj maxim la secțiunea interpretare pricesne, pentru ca in final să îl claseze pe locul I. Eforturile considerabile și orele de muncă au adus rezultate și de această dată.
Felicitări atât lor cât și părinților care susțin activitățile culturale, prin intermediul lor copii noștri se dezvoltă armonios și prind drag de latura spirituală a existenței umane.
Prof. Rațiu Daniel

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5