Hernia de disc lombară

Hernia de disc lombara este o afectiune ce se poate remedia cu recuperarea medicală Sanconfind

In Baza de recuperare medicală Sanconfind Poiana Câmpina, unul din cele mai frecvente diagnostice prezente este hernia de disc. Sedentarismul, kilogramele în plus și fumatul sunt numai câțiva dintre factorii de risc.

Durerea de spate în zona lombară nu trebuie însă ignorată, ci trebuie avut în vedere un program de recuperare medicală pe mai multe zile, cu recomandarea medicului specialist de recuperare medicală.

Durerea lombară reprezintă cel puţin 50 % dintre cauzele prezentării pacienţilor la medicul de recuperare. Cel puţin 80% dintre adulţi prezintă minim un episod de lombalgie de gravitate diferită

Una dintre cauzele frecvente ale durerii lombare este hernia de disc.

Datorită proceselor degenerative locale lamele inelului fibros ale discului vertebral se pot rupe complet şi astfel apare un prolaps de nucleu pulpos în canalul spinal ce va fi denumit, în funcţie de dimensiune, protruzie sau hernie de disc.

Hernia de disc poate comprima rădăcina nervoasă uni sau bilateral. Tabloul clinic în acestă situatie este specific. Pacientul se prezintă la medic pentru durere lombară, cu iradiere pe unul sau ambele membre, inferioare, însoţită de parestezii sau chiar paralizia muşchilor inervaţi de rădăcina nervoasă respectivă.

Suplimentar se pot recomanda serviciile conexe bazei de recuperare medicală Sanconfind, prin investigaţii imagistice de înaltă calitate, observându-se cu atenţie severitatea afectării radiculare. Aceasta se face corelând elementele examenului clinic şi ale anamnezei cu cele ale investigaţiilor RMN coloană lombară dar şi cu cele obţinute prin examenul electromiografic. In plus, consultul neurologic poate oferi o completare panoului clinic al pacientului.

 

Cauzele herniei de disc lombare

Durerea poate fi declanşată de un efort fizic intens sau executat în condiţii dinamice proaste, de expunere la frig, umezeală, aer condiţionat.

Durerea este însoţită frecvent de o contractură musculară ce poate limita sever mobilitatea coloanei lombare în toate planurile.

In hernia de disc, durerea lombară iradiază pe unul dintre membrele inferioare respectând zona inervată de rădăcina afectată. Cu cât compresia dată de hernia de disc este mai mare la nivelul rădăcinii nervoase afectate cu atât simptomatologia şi semne clinice se diversifică. Iniţial apare durerea în zona inervată de rădăcina respectivă, apoi se adaugă paresteziile în acelaşi teritoriu şi în final pareza (întreruperea conductibilităţii nervoase). Pacientul va merge din ce în ce mai greu.

Terapia de recuperare medicală pentru hernia de disc, pentru a evita în primă fază o intervenţie chirurgicală

Este foarte importantă depistarea precoce a instalării procedeului de compresie radiculară şi instituirea tratamentului adecvat (chirurgical şi/sau fizicalkinetic).

Daca pacientul nu are indicaţie certă de intervenţie chirurgicală, se va institui imediat un program fizicalkinetic. Acesta are ca scop combaterea durerii, relaxarea musculară, protecţia radiculară, recuperarea medicală a staticii şi dinamicii coloanei lombare, recuperarea medicală a eventualelor deficite motorii, kinetoprofilaxie.

Ce proceduri de recuperare medicala să facem:

Se va structura un program fizicalkinetic în funcţie de stadiul în care este pacientul.

In stadiul acut, în care pacientul nu poate fi imobilizat, se începe cu tratament medicamentos, masaj de tip sedativ. Acest se aplica local pe musculatura paravertebrală şi membrul inferior afectat. Se pot recomanda si proceduri cu curenţi de joasă şi medie frecvenţă.

In etapele următoare se continua cu termoterapie umedă (băi generale calde de plante, băi cu nămol), terapie uscată (parafină, unde scurte), duş subacval, electroterapie (curenţi de joasă sau medie frecvenţă), ultrasunete.

Masajul clasic sedativ pe musculatura afectată se combină cu tehnici de masaj Cyriax, reflexoterapie, rezultatele fiind spectaculoase.

Ce se întâmplă după fiecare etapă de tratament de recuperare medicală

După fiecare etapă de tratament, se va face câte un bilanţ şi în momentul în care pacientul este apt, acesta poate începe kinetoterapia sau hidrokinetoterapia. Se fac mobilizări ale coloanei lombare, execiţii de stretching al musculaturii paravertebrale lombare, tonifierea musculaturii abdominale, a membrelor inferioare. Se insistă şi pe musculatura paravertebrală lombară şi apoi exerciţii pentru corectarea posturii.

La Sanconfind se recomandă, de asemenea şi exerciţii de hidrokinetoerapie în apa sărată.

Exerciţiile pot fi efectuate mai uşor în bazinele cu apă sărată din baza de recuperare si tratament Sanconfind, (hidrokinetoterapie). Temperatura crescută a apei şi mineralizarea acesteia (321g săruri de clorura de sodiu/l) au efectele cele mai bune pentru un astfel de diagnostic. Se obţin efecte antialgice mult mai bune, apare relaxarea musculară. Un alt efect este că va creşte rapid mobilitatea coloanei lombare. Avantajul este ca exerciţiile se execută fără greutatea corpului, pentru că acesta pluteşte în apă.

Ce trebuie să facem pe termen lung-recomandări

1. să îşi menţină constant poziţia corectă a coloanei vertebrale (în şezut, în timpul mersului sau executării unor activităţi fizice)

2. să aibă control permanent asupra activităţii: miscările trebuie să fie lente, ‘conduse’, fără bruscări

3. să evite poziţiile vicioase ale coloanei lombare: evitarea hiperlordozei apărute după şezut prelungit sau purtarea tocurilor înalte

4. să evite poziţiile fixe menţinute mult timp

5. să evite purtarea de greutăţi şi expunerea la frig, umezeala, curenţii de aer rece

In cele mai multe cazuri, deblocarea funcţională a coloanei vertebrale se obţine rapid, după câteva zile de tratament. In baza de recuperare medicală şi fizioterapie recomandăm în general zece şedinţe cu proceduri medicale de tipul celor de mai sus.

In cazul în care hernia de disc a fost operată, se instituie precoce tratamentul fizicalkinetic adaptat simptomatologiei clinice urmând paşii de mai sus.

Pacienţii cu hernie de disc lombară necesită monitorizare regulată şi atentă. Sunt îndrumati pentru continuarea în siguranţă a activitătţii zilnice. Aceasta educare permanentă este pentru prevenirea agravării condiţiei iniţiale şi apariţiei unei noi hernii de disc.

Pentru programări la consultul iniţial puteţi scrie în site-ul www.sanconfind.ro.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5