Instanţa se pronunţă miercuri în recursul din dosarul Andreica, Rusu & co

• Cei şase vor afla dacă vor fi cercetaţi în libertate

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) se vor pronunţa miercuri, 11 aprilie, asupra recursului procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie împotriva deciziei de cercetare în stare de libertate a fostului secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Rurale şi Turismului (MDRT) - Ioan Andreica, a preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud - Liviu Mihai Rusu, şi a altor patru inculpaţi. Termenul iniţial a fost în 3 aprilie, însă amânarea dezbaterii recursului a fost cerută de Mihai Stănescu pentru a-şi angaja apărător.
Marţi, Curtea de Apel Bucureşti a judecat recursul făcut de procurorii anticorupţie. Potrivit celor de la Evenimentul Zilei, în debutul ședinței, unul dintre învinuiți a arătat că și-a predat arma pe care o deținea legal și pașaportul, dar acest lucru nu-i convine deoarece are afaceri în Egipt și Irak și trebuie să fie prezent acolo.
În schimb, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a arătat că judecătorul de la tribunal care i-a pus în liberate pe cei șase a greșit deoarece a ales să se pronunțe pe fondul cauzei și că magistratul a făcut aprecieri personale privind cuantumul mitei, lucru inacceptabil din perspectiva DNA.
Acte care dovedesc comisioanele încasate de învinuiţi
Potrivit celor de la EVZ, procurorul a mai precizat că toate sumele obținute de ex-secretarul de stat Ioan Andreica, în urma unor servicii de consultanță fictive, nu au fost trecute în declarația de avere a acestuia. În plus, anchetatorii au arătat că tribunalul a ignorat un document găsit la o societate comercială în urma unei percheziții, înscris care, demonstrează comisioanele (situate între 10 și 0,75% dintr-un contract de șase milioane de euro) încasate de toți participanții la ”caruselul” afacerilor din bani publici cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
Ioan Andreica era poreclit “Unchiu’ “
Procurorul DNA a citit şi câteva fragmente ale interceptărilor de la dosar, arătând că Andreica ar fi avut porecla de ”Unchiu’”. Mai mult, fostul secretar de stat se implica în diverse solicitări ale membrilor grupului infracţional din care făcea parte, cum ar fi pentru scutirea de la plata unei amenzi de circulaţie, a arătat procurorul DNA, în faţa magistraţilor de la CAB.
Procurorii DNA au formulat recurs faţă de decizia Tribunalului Bucureşti care le-a respins cererea de arestare preventivă a fostului secretar de stat Ioan Andreica, a preşedintelui CJ Bistriţa-Năsăud, Liviu Mihai Rusu, Lazăr Popescu, administrator al mai multor societăţi comerciale, Ioan Claudiu Sabău, Mihai Stănescu, administrator al SC DUO MAT SRL, şi Adrian Palade, fost subordonat al lui Ioan Andreica.
În 24 martie, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor şase inculpaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, Tribunalul Bucureşti dispunând, de Buna Vestire, că aceştia pot fi cercetaţi în libertate. Magistraţii au spus în motivarea deciziei că unele acuzaţii din dosar nu au fost demonstrate, sumele imputate celor şase nefiind probate de actele depuse la dosar. Totodată se mai arată în motivare că anchetatorii au încurcat datele din dosar. Una peste alta, eliberarea celor şase a fost decisă deoarece în redactarea referatului de propunere a arestării s-au comis erori.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5