Instituţia Prefectului a solicitat Guvernului despăgubiri de 20 milioane lei pentru pagubele produse de inundaţii în infrastructura judeţului

          Prefectul Stelian Dolha a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că de la începutul lunii iunie, la nivelul judeţului a fost emisă o succesiune de coduri galbene, portocalii, roşii, care au afectat localităţile din Bistriţa-Năsăud.

          „Aţi văzut gospodării inundate, drumuri agricole, drumuri forestiere, drumuri naţionale afectate de aceste inundaţii. Am încercat să ajung în cât mai multe localităţi din judeţ, fără a-i anunţa pe edili, pentru a discuta cu oamenii, pentru a le vedea neliniştile lor şi temerile legate de ziua de mâine. Prin Ordin al prefectului am trimis Comisia de evaluare a pagubelor. După ce am suplimentat comisiile de evaluare şi am ajuns la patru comisii, am reuşit practic să facem proiectul de hotărâre şi să-l trimitem către Guvern, în care au fost inventariate drumurile judeţene, drumurile comunale, agricole, forestiere, străzi, poduri, podeţe, eroziuni de mal, în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale”, a explicat Stelian Dolha.

          Suma totală solicitată este de 20,289 milioane lei şi însumează pagubele din 40 de oraşe şi comune. Cele mai mari probleme au fost la Rodna – 3,6 milioane lei, urmate de Lunca Ilvei – 2,318 milioane lei, Budacu de Jos – 1,856 milioane lei, Feldru – 1,577 milioane lei, dar şi Consiliul Judeţean cu 1,87 milioane lei.

          Potrivit prefectului, judeţul are şansa de a intra „în primul val al despăgubirilor naţionale”.

Centralizarea pagubelor la nivelul infrastructurii provocate de fenomenele hidrometeorologice din  perioada 09- 30 iunie 2020 în județul Bistrița- Năsăud

 

Nr.crt.

UAT

SUMA ALOCATĂ

(mii lei)

SUMA ALOCATĂ

(milioane lei)

1.

Bistrița

 80

0,08

2.

Sângeorz- Băi

 60

0,06

3.

Bistrița- Bârgăului

452

0,452

4.

Braniștea

436

0,436

5.

Budești

462

0,462

6.

Căianu Mic

183

0,183

7.

Budacu de Jos

1856

1,856

8.

Cetate

156

0,156

9.

Ciceu Giurgești

873

0,873

10.

Dumitra

240

0,240

11.

Dumitrița

303

0,303

12.

Feldru

1577

1,577

13.

Ilva Mare

813

0,813

14.

Ilva Mică

709

0,709

15.

Josenii Bârgăului

195

0,195

16.

Livezile

235

0,235

17.

Lunca ILvei

2318

2,318

18.

Maieru

202

0,202

19.

Matei

100

0,1

20.

Măgura Ilvei

155

0,155

21.

Mărișelu

65

0,065

22.

Miceștii de Câmpie

50

0,05

23.

Monor

169

0,169

24.

Negrilești

912

0,912

25.

Nimigea

68

0,068

26.

Nușeni

116

0,116

27.

Parva

72

0,072

28.

Poiana Ilvei

75

0,075

29.

Rebrișoara

260

0,26

30.

Rodna

3608

3,608

31.

Romuli

119

0,119

32.

Sânmihaiu de Câmpie

202

0,202

33.

Silivașu de  Câmpie

596

0,596

34.

Șanț

56

0,056

35

Șieu Măgheruș

52

0,052

36.

Șieu Odorhei

20

0,02

37.

Teaca

35

0,035

38.

Telciu

321

0,321

39.

Tiha Bârgăului

124

0,124

40.

Zagra

91

0,091

 

 

Consiliul Județean: 1873 mii lei (1,873 milioane lei)

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5