Întâlnire pentru agricultori şi fermieri la Beclean
Sâmbătă, 26 septembrie, la sediul Primăriei oraşului Beclean s-a desfăşurat o întâlnire a agricultorilor şi a fermierilor din localitate şi din împrejurimi cu specialişti din instituţiile deconcentrate din domeniul agricol. Întâlnirea de la Beclean a fost programată pentru a asigura o cât mai bună informare a producătorilor agricoli cu privire la ajutoarele prevăzute pentru campania de toamnă 2009, precum şi cu privire la proiectele ce pot fi întocmite pentru accesarea fondurilor europene destinate activităţilor din agricultură. Acţiunea ce s-a derulat la primăria din Beclean a fost organizată sub îndrumarea specialiştilor de la Biroul agricol al Primăriei oraşului, pentru a veni astfel în sprijinul muncii producătorilor agricoli care îşi desfăşoară activitatea în zona Becleanului.
Adaugă comentariu nou