Întâlnirea mea de luni cu Marius Chivu

Marius Chivu este motivul principal pentru care am răspuns prezent la cea de a patra rundă a Întâlnirilor de Luni…

Ştiam de Întâlnirile de Luni, datorită mailurilor primite de la Ana Dragu, ştiam că sunt moderate de Dan Coman, ştiam că sunt organizate de Biblioteca Judeţeană şi Uniunea Artiştilor Plastici din Bistriţa, mai ştiam că şi-au propus să îmi deparaziteze creierul, dar am găsit de fiecare dată, trei motive banale, nu magice, de a nu răspunde invitaţiei…

Dar am ajuns în cea de a patra zi de luni…Prima întâlnire a fost chiar la intrare în Galeriile ,,Arcade” cu Dan Coman. În ciuda misterului cu care se înconjoară, Dan Coman e un tip accesibil, sunt sigură că Dan înţelege perfect ce am vrut spun…

Nu am uitat întâlnirea cu Dan, aşa scurtă cum a fost, şi pentru că devoalează o lipsă a vanităţii pe care o au doar oamenii cu adevărat autentici. Mi-a plăcut acest exerciţiu şi pentru că Dan Coman a avut generozitatea să ni-l ofere pe Marius Chivu.

Provocată de Dan, am atacat discuţia cu Marius Chivu în caracteristicul stil tembel pe care îl deţin cu mândrie, existând riscul ca omul să se supere pe alocuri…poate am şi reuşit acest lucru, dar cel mai important e că Marius Chivu a vorbit direct despre lucrurile despre care nu prea se vorbeşte.

Exemplu?

Despre apariţiile sale în revistele glossy, dacă l-au ajutat, sau dimpotrivă, l-au dezavantajat în cariera sa literară. Dacă se consideră un critic literar ,,mai accesibil” decât ceilalţi.

Marius Chivu: Păi nu ştiu, în ce fel m-au ajutat. Pentru că nici nu m-am îmbogăţit, nici nu pozez gol pe coperţile revistelor pentru femei, nu sunt recunoscut pe stradă sau oprit pentru autograf, adică, nu ştiu…Sunt mai cunoscut decât alţii, dar asta pentru că sunt în Bucureşti. Asta e un avantaj pe care ni-l oferă geografia şi biologia (n.r.-zâmbeşte). Asta nu înseamnă că nu pot să fiu şi obscur, să scriu ermetic.

Sunt conştient de faptul că scriu pentru un public care nu este neapărat literar, pentru că Dilema Veche nu este o revistă literară. Are o pagină de literatură din 32 de pagini. Nu e o revistă literară, şi practic trebuie să ofer o recenzie cuiva care este educat, dar care nu are neapărat acces la jargonul critic şi nu face acolo teorie literară sau analiză naratologică, pentru că nu are nici un sens. Trebuie să scrii despre cartea respectivă, de ce e bună, de ce e mai bună decât altele, lucruri până la urmă, normale…

Sunt mai accesibil, pentru că asta îmi oferă revista. Sunt vizibil datorită revistei. Oricine ar fi fost în locul meu ar fi beneficiat de o expunere în 11.000 de exemplare şi ar fi beneficiat de prestigiul pe care îl are ,,Dilema Veche”. E ceva la care eu nu am contribuit, am luat deja de-a gata. Meritele mele nu sunt deloc aşa mari…

De ce e Marius Chivu o voce autoritară în domeniul criticii literare? Pentru că e mai tipicar, mai exigent şi mai imaginativ decât mulţi critici cu faimă… Şi pentru că îi pasă.

Marius Chivu: Până la urmă, un fals şi nedrept reproş care ni se face nouă criticilor din partea scriitorilor nemulţumiţi de anumite cronici, se întâmplă atunci când spun că noi nu le citim cărţile.

Habar nu am, eu cred că vorbesc în numele tuturor, dar aş vrea ca cineva să mă înveţe să scriu despre o carte, fără să ştiu ce înăuntru. Adică, cine poate să îşi asume un astfel de risc şi iresponsabilitate? E imposibil să scrii despre o carte fără să o citeşti. E adevărat că ţi se întâmplă să îţi scape anumite detalii, să nu prinzi anumite nuanţe, dar de citit nu cred că există critici care să nu citească cărţile şi apoi să scrie despre ele. Mie nu mi s-a întâmplat, nici măcar nu mi-a trecut prin cap…

Cât de exigent mai poate fi Marius Chivu în recenziile cărţilor scrise de autori, care între timp, i-au devenit prieteni?Prietenia cu autorii cărţilor e o stare care se dobândeşte pe parcurs. A, sigur, poţi fi sociabil, prieten cu toţi scriitorii şi poeţii, dar adevărata prietenie nu poate fi învăţată la nicio şcoală. E ca talentul, te naşti cu el. Îl ai sau nu.

Marius Chivu: Azi dimineaţă, m-am reîmpăcat cu Dan (n.r - Dan Coman,spune râzând). Da, e destul de greu, dar în acelaşi timp, ţi-e şi mai uşor pe undeva, pentru că ştii că autorul cu care te-ai împrietenit nu te bănuieşte de rea credinţă. Dacă ai scris un text critic, nu ai făcut-o ca să te răzbuni, autorul ştie acest lucru, mai ales că e la mijloc o prietenie. Dar, e destul de dificil să cunoşti un autor, să te apropii de el ca om şi apoi să citeşti o carte despre care nu ai o părere foarte bună, în primul rând, pentru că îţi pare rău, intervine un sentiment de loialitate, cumva. Nu e uşor, dar cu atât mai mult încerci tu să-ţi demonstrezi că poţi fi onest până la capăt, pentru că implică această dificultate…

Pe repede înainte, aceasta a fost întâlnirea mea de luni cu Marius Chivu, un tip cu un fizic fragil… Şcoala de Arte, clasa de Coregrafie e o explicaţie, dar cu toate acestea, Marius nu bâjbâie, nu se clatină, ci are certitudini, chiar şi când merge pe un drum greşit.