(Interviu) Dascăl de 10 ! Lucreţia Linuca Ciurcău de la Grădinița Prichindeii Bistrița: Încrede-te în Dumnezeu și învață!

Lucreţia Linuca Ciurcău de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Prichindeii" Bistrița – educatoare a obţinut 10 la examenul de definitivat! Cotidianul Răsunetul o felicită, iar cititorilor le prezintă gândurile unui dascăl de nota 10 !

 

-De ce profesia de dascăl ?

-Profesia de dascăl, deoarece, aceasta pune în valoare omul. Îl înnobilează.

- Cum a fost concursul, care este reţeta succesului ?

-Subiectele au fost accesibile vizând atât cunoștințele teoretice cât și cele practice; acestea au fost concepute astfel încât fiecare candidat să reușească să rezolve din ele. Rețeta succesului (aș evidenția-o printr-un imperativ): ,,Încrede-te în Dumnezeu și învață!"

- Eşti titulară ?

-Da. Sunt titulară la Grădinița cu Program Prelungit ,,Prichindeii" Bistrița.

-Cum ai defini şcoala de azi ?

-Școala de azi: Mediul/ instituția care nu și-a schimbat menirea de a forma și educa oameni.

-Dar generaţiile actuale de copii?

-Consider că fiecare generație de copii la rând a reflectat societatea vremii.

Astfel generația de azi reflectă societatea contemporană cu defectele și calitățile ei.

-O deviză după care te ghidezi în viaţă.

-O deviză personală: ( un verset biblic din Coloseni cap. 3, versetul 12) ,,... ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare

-Un mesaj pentru colegii profesori.

-Continuați-vă munca cu dăruire. Sunteți prețioși!

 

 

Comentarii

23/08/18 15:23
Talos Lia

Mandra de acest om intelept ❤️

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5