Investiţie în infrastructura de sănătate şi cea rutieră, la Negrileşti. Preşedintele CJ: Felicitări primarului Dumitru Costin şi viceprimarului Ioan Pugna
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, vicepreşedintele Vasile Puica, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial în Construcţii BN- ing. Constantin Hada au participat astăzi la recepţia lucrărilor la două obiective de investiţii importante pentru comunitatea din Negrileşti.
Este vorba de cabinete medicale moderne, farmacie, cabinet stomatologic și locuințe pentru medici în comuna Negrilești.
"Investiția de peste 870.000 lei asigurată din bugetul local reprezintă unul dintre cele mai bune lucruri care le poate face administrația unei comune pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate și pentru atragerea medicilor în localitate. Tot astăzi am participat și la recepția lucrărilor de construcție a două poduri de interes local, realizate de asemenea din bugetul local al comunei Negrilești cu peste 400.000 lei. Aceste investiții vin în completarea unei investiții a Consiliului Județean împreună cu Guvernul României de aproape 10 milioane de euro în Drumul Județean 170 (Negrilești - Breaza - limită de județ Maramureș)", a declarat preşedintele Radu Moldovan.
Şeful administraţiei judeţene i-a felicitat pe primarul Dumitru Costin și viceprimarul Ioan Pugna pentru responsabilitatea cu care conduc comunitatea din Negrilești.
Citiţi şi:
- Preşedintele Emil Radu Moldovan, mitropolitul Andrei şi stareţul Mănăstirii Rohia, Cetățeni de Onoare ai comunei Negrilești. Primarul Dumitru Costin, distins cu Ordinul Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin
- Incendiu la o casă din Negrilești. O persoană a făcut atac de panică
- Radu Moldovan, la Negrileşti şi Ciceu Giurgeşti: Cea mai mare satisfacție este să vezi că oamenii sunt mulțumiți!
- De la Târlişua la Agrieş, în curând, pe asfalt
- Radu Moldovan: Campania electorală s-a încheiat. Continuăm munca pe 3 drumuri judeţene vitale!
Adaugă comentariu nou