Ioan Mircea Paşcu: Uniunea Europeană trebuie să aibă o voce unică în respingerea acţiunilor Rusiei!
Fost ministru al Apărării la momentul aderării României la NATO, europarlamentarul PSD, Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri externe (AFET), vrea o Uniune Europeană capabilă să apere interesele naţiunilor membre şi care să aibă capacitate de reacţie reală în cazul unor agresiuni militare dinafară.
Europarlamentarul român Ioan Mircea Paşcu, candidat din partea PSD pentru un nou mandat în legislativul de la Bruxelles, a propus, în plenul Parlamentului European, o serie de măsuri concrete pe care Uniunea Europeană trebuie să le ia pentru a întări apărarea europeană şi a răspunde agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.
Intervenția europarlamentarului PSD a avut loc în cadrul dezbaterii Aspectele principale şi opţiunile fundamentale din domeniul politicii externe şi de securitate comune şi ale politicii de securitate şi apărare comune, desfăşurată în prezenţa Înaltului Reprezentant al Uniunii, vicepreşedinte al Comisiei Europene, Catherine Ashton.
Europarlamentarul PSD a subliniat în intervenţia sa că “agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei şi ocuparea militară a Crimeii au dat o lovitură puternică actualului sistem de securitate din Europa, sistem care este bazat pe Actul Final de la Helsinki şi pe Tratatul pentru Forţele Convenţionale din Europa (din care Rusia s-a autosuspendat cu aproximativ un an înainte de războiul împotriva Georgiei). Probabilitatea unui atac convenţional pe scară largă în Europa nu mai este una redusă; după ocuparea militară a Crimeii această probabilitate a crescut peste noapte, în mod exponenţial. Occidentul – provocat de Rusia în încercarea acesteia de a recupera aşa numitele “pierderi” suferite după încheierea Războiului Rece – trebuie să demonstreze unitate, să aibă o voce unică în respingerea acţiunilor Rusiei.”
Potrivit europarlamentarului PSD, Ioan Mircea Paşcu, Uniunea Europeană ar trebui să elaboreze o nouă Strategie Europeană de Securitate şi să consolideze cooperarea cu NATO, şi să găsească o soluţie rapidă de deblocare a situaţiei actuale. Totodată, în plenul Parlamentului European, Ioan Mircea Paşcu a arătat că Uniunea trebuie să ia în mod serios în considerare posibilitatea invocării clauzei de apărare reciprocă din Tratatul de la Lisabona (articolul 42) de către acele state membre UE care nu sunt şi membri ai NATO, în cazul în care aceste state ar fi victima unei agresiuni militare împotriva teritoriului lor.
Ioan Mircea Paşcu precizează că Uniunea Europeană trebuie să-şi revizuiască poziţia actuală faţă de domeniul apărării şi să demonstreze, în practică, că “apărarea contează în mod real”. Europarlamentarul român a arătat în plenul Parlamentului European că se impune iniţierea rapidă a unor măsuri strategice de reducere a dependenţei energetice a UE faţă de Rusia şi să nu ezite în a demonstra că este gata să accepte pierderi, pentru a confirma seriozitatea mesajului pe care îl transmite Rusiei. ”Toate aceste măsuri ar creşte credibilitatea politicii externe şi de securitate comune a Uniunii Europene! Din păcate, primul nostru set de eforturi pentru a integra pozitiv Rusia în sistemul internaţional – după disoluţia Uniunii Sovietice şi sfârşitul Războiului Rece – au eşuat. Acest eşec nu ar trebui să descurajeze eforturile Uniunii, în speranţa că, data viitoare, eforturile noastre vor avea succes pentru a transforma Rusia într-un membru responsabil al comunităţii internaţionale!”, a concluzionat vicepreşedintele AFET, europarlamentarul PSD, Ioan Mircea Paşcu.
Citiţi şi:
- Dorin Dobra: România cunoaşte cea mai bună situaţie geopolitică în întreaga ei istorie modernă. Este cel mai important partener al NATO pe flancul estic european
- RUSIA şi SUA au semnat Tratatul de reducere a armamentului nuclear- START II
- Andrei Marga: Geografia și politica externă
- Andrei Marga: Geografia și politica externă
- PLAN DE ACŢIUNE AL EUROPARLAMENTARILOR PMP LEGISLATURA 2019 – 2024
Adaugă comentariu nou