Ioan Moniţa, primarul comunei Romuli: După asfaltări, canalizări şi apă curentă, întocmirea cadastrului general al comunei o să fie o investiţie de amploare
Obiectivele principale pe anul 2015, conform primarului ing. Ioan Moniţa sunt următoarele: finanţare cu fonduri proprii (de la bugetul local) avem în vizor construirea unei case parohiale şi a unei capele mortuare multiconfesională. „Deoarece actuala casă parohială are o vechime de peste 100 ani, şi fiind destul de şubredă, dorim să construim alta în vecinătatea Bisericii Ortodoxe. De asemenea, în premieră pentru o comună a judeţului, vom ridica şi o capelă mortuală multifuncţională, aliniindu-ne astfel la standardele europene”, a precizat primarul.
„În cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, prin Măsura 125 C, vom finaliza lucrările de prevenire a inundaţiilor. Investiţia de 1,5 milioane euro este realizat deja în proporţie de 85%, fiind vorba de cele 11 cursuri de apă de pe raza comunei.
Proiectul „Turist în Ţara Năsăudului” va fi implementat până la sfârşitul anului, ceea ce prevede crearea şi dotarea a trei trasee turistice care să facă legătura cu Parcul Naţional Munţii Rodnei. Acest proiect este finanţat prin GAL Ţara Năsăudului. Tot în acest context, vă informez că până la sfârşitul lunii martie va fi dat în folosinţă Cercul de Informare Turistică.
Prin fonduri guvernamentale dorim să derulăm o investiţie de amploare foarte importantă pentru comunitate: întocmirea cadastrului general al comunei care consider că, după asfaltări, canalizaări şi apă curentă este o realizare vitală pentru comună.
În legătură cu ajutoarele de la Uniunea Europeană, acestea au sosit abia în 1 februarie şi deja am început distribuirea lor”.
Citiţi şi:
- Viața merge mai departe la Ciceu Giurgești: decolmatări și asfaltări, pe rol
- Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin: În noul PNDR 2014-2020, vor exista proiecte distincte pentru asfaltări, reţele de apă şi canalizare
- Ioan Moniţa, primar comuna Romuli: Sperăm să facem din comuna Romuli, o atracţie turistică, chiar o staţiune
- Asfaltări, în cartierul de blocuri din Năsăud! Proiecte majore vor da o nouă față acestei zone a orașului!
- Primarul Ioan Moniţa: Peste 85% din locuitorii comunei sunt racordaţi la apă şi canalizare. 90% din străzi sunt asfaltate, la Romuli
Adaugă comentariu nou