Ioan Pintea a conferințiat despre Nicolae Steinhardt, la Beclean

sursa Radio Renasterea

În sala Centrului Misionar Social Cultural „Sf. Ap. Andrei” din Beclean, a avut loc conferința cu tema „Nicolae Steinhardt. Despre viață, credință și cărți”, susținută de scriitorul Ioan Pintea. Conferința a fost organizată de Centrul Județean pentru cultură Bistrița-Năsăud, Societatea scriitorilor din Bistrița-Năsăud în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România filiala Cluj, Inspectoratul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” și Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean.

În cadrul conferinței, părintele Pintea a vorbit atât despre personalitatea monahului Nicolae Delarohia, despre întâlnirea și colaborarea cu omul de cultură și despre opera vastă a lui Steinhardt. „Nicolae Steinhardt, înainte de anii 90 nu era foarte cunoscut, decât în cercurile culturale. Gloria lui a apărut după revoluție când s-a publicat cartea „Jurnalul fericirii” în care și-a pus tot crezul lui vis a vis de credința la care s-a convertit încă de când era în închisorile comuniste. Steinhardt deschide o cale prin cultură, prin teologie, prin matematică și prin fizică către cunoașterea lui Dumnezeu. Steinhardt a tradus, a scris eseuri, dar a fost foarte preocupat de condiția lui de creștin, de convertit. El venea dintr-o religie care nu-L recunoștea pe Hristos, însă el L-a cunoscut prin intermediul închisorilor comuniste. Astfel, toată opera lui Steinhardt vorbește despre persoana lui, despre momentele esențiale ale vieții, despre cunoașterea lui Dumnezeu. Eu l-am cunoscut când aveam vârsta de 21 de ani, iar el avea 70 de ani. Eram profund haotic, citeam, scriam poezie, însă aveam nevoie de cineva care să mă pună în rânduială. Întâlnirile cu părintele Nicolae au fost pentru mine binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru că datorită lui am ajuns și preot și am ajuns și un cititor de elită. Asta mi-e de-ajuns, să fiu un cititor ideal, după cum spunea Steinhardt.”

La final preşedintele SSBN, Andrei Moldovan, a mulțumit pentru frumoasele cuvinte prin care părintele Ioan Pintea l-a caracterizat pe monahul de la Rohia, Nicolae Steinhardt, adresându-i totodată invitația de a mai poposi la Beclean și pentru alte prelegeri publice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5