Ioan Tebieş: Rezultatele la matemetică fac cinste judeţului
- Domnule professor Ioan Tebieş, ce ne puteţi spune despre Concursul Naţional ,,Adolf Haimovici’’, desfăşurat la Iaşi, unde- din ceea ce am aflat-, câţiva elevi au obţinut rezultate foarte bune?
- Sub egida Ministerului Educaţiei, se desfăşoară Concursul Naţional de Matematică Aplicată ,,Adolf Haimovici’’. Acesta a ajuns la a XVII- a ediţie, la care au participat peste 600 de elevi din întreaga ţară. Concursul se adresează elevilor de liceu de la următoarele profile: tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului, real, ştiinţele naturii, umanist, filologie şi stiinţe sociale şi pedagogic. În acest an au fost acordate 18 premii I, 16 premii II, 17 premii III, 178 menţiuni, precum şi 85 de medalii, astfel: 19 de aur, 26 de argint şi 41 de bronz. Un comunicat de presă al ISJ Iaşi menţionează: ,,Noutatea absolută a acestei ediţii a reprezentat-o recompensarea cu medalii de aur, argint şi bronz a elevilor cu cele mai bune rezultate, de către Societatea de Ştiinţe Matematice din România, una dintre cele mai vechi organizaţii profesionale din România şi societăţi de matematică din Europa. Este un pas deosebit de important în recunoaşterea eforturilor elevilor şi a rezultatelor obţinute în cadrul acestui concurs, dar şi a seriozităţii şi importanţei manifestării în promovarea matematicii în rândul liceenilor, care nu studiază această diciplină în mod intensiv.’’
-Care sunt rezultatele pentru judeţul nostru?
- Din judeţul nostru a participat un număr mare de elevi, 16, de la toate profilele anterior enumerate. Unii au obţinut menţiuni, iar o elevă medalie de bronz. Cu siguranţă, Olimpiada Naţională de Matematică este cel mai important concurs, iar rezultatele elevilor din cadrul acesteia sunt demne de laudă. Pe de altă parte, pentru ştiinţa matematicii, Concursul ,,Adolf Haimovici’’ este considerat de către mulţi profesori şi elevi, o reală olimpiadă de matematică a celorlalte profile, excepţie făcând profilul matematică-informatică. Societatea de Ştiinţe Matematice s-a implicat în recompensarea, aşa cum am arătat, cu medalii, a celor mai merituoşi elevi. Tuturor le adresăm felicitările noastre. Doresc să îi evidenţiez pe cei care au obţinut menţiuni, şi anume: Duneş Gabriel Iulian, cls. a XII-a, profilul Ştiinţele naturii- 13.5 pcte- menţiune, Colegiul Naţional ,, Andrei Mureşanu’’ Bistriţa, prof. Liviu Mureşan, Pop Rareş Tudor, cls. a XII-a, profil Tehnic- 14 pcte- menţiune, Colegiul Infoel Bistriţa, prof. Claudia Croitor, Cîtiul Ancuţa Petruţa, cls. a XI-a, profil Tehnic, Liceul Tehnologic Telciu, 16,5 pcte- menţiune, prof. Gheorghe Pleş, Năstuţă Ioana Delia, cls. a X-a, profil Pedagogic, Colegiul Naţional ,,George Coşbuc’’ Năsăud, 21 pcte- menţiune şi medalie de bronz, prof. Ioan Tebieş. Eleva Câtiul Ancuţa Petruţa dovedeşte că prin efort, inteligenţă şi dăruire, se pot obţine rezultate chiar fiind elev la un liceu fără rezultate deosebite în acest domeniu. Eleva Năstuţă Ioana Delia este prima elevă din judeţ care obţine medalia de bronz la acest concurs naţional. Doresc să îi felicit pe toţi cei patru elevi şi în mod special pe cele două eleve. Rezultatele lor fac cinste şcolilor din care provin şi nu în ultimul rând judeţului Bistriţa- Năsăud.
- Vă mulţumesc, felicitări elevilor şi celor care i-au pregătit!
Citiţi şi:
- Matematică de performanţă la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud
- Zeci de elevi olimpici, în acest an şcolar! Vezi lista elevilor premiaţi la olimpiadele naţionale şcolare
- Elevi bistriţeni pe podiumurile competiţiilor naţionale de Electronică –T.I.C.
- Menţiuni la Concursul “Adolf Haimovici”
- Peste 30 de premii la olimpiadele naţionale pentru Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu nou