Ioan Ţintean: ,,Ponta şi-ar dori ca şi PNL B-N să fie pe burtă sau în genunchi în faţa PSD”
-
View the full image
Ioan Ţintean
-
View the full image
Victor Ponta
Eu îi înţeleg nemulţumirea domnului Victor Ponta, pe motiv că nu reuşeşte să ocupe locul întâi din punct de vedere imagistic al opoziţiei şi face declaraţii, ca să îi ia faţa lui Crin Antonescu, care la ora aceasta se situează la diferenţă mare în sondaje, în raport cu Victor Ponta, dar asta nu ne împiedică să credem că printr-o opoziţie unită putem să punem stavilă măsurilor actualului Guvern incompetent, un Guvern fără soluţii de viitor pentru români, a spus deputatul PNL Ioan Ţintean, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.
Declaraţiile deputatului liberal vin ca o replică la afirmaţiile făcute de preşedintele PSD Victor Ponta, săptămâna trecută, la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD B-N.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a cerut social-democraţilor să nu mai facă înţelegeri locale cu PNL, dacă acestea nu sunt în interesul PSD, şi a dat ca exemplu situaţia din Consiliu Judeţean, unde potrivit lui Ponta, unii consilieri liberali nu-şi respectă cuvântul dat, şi fac înţelegeri personale cu PDL sau direct cu preşedintele Consiliului Judeţean.
În opinia deputatul PNL Ioan Ţinten, în acest moment, în opoziţie e o luptă strânsă între PSD şi PNL pentru a ocupa o poziţie cât mai bună în raport cu electoratul.
,,Ponta şi-ar dori ca şi la Bistriţa, cum probabil se întâmplă în unele filiale PSD, ca şi organizaţia judeţeană PNL B-N să devină un fel de partener ascultător şi care atunci când preşedintele PSD B-N ar veni cu o propunere, PNL să fie pe burtă sau în genunchi şi să spună: Da, suntem de acord. (…) Ponta şi-ar dori probabil să facem o alianţă scrisă sau nu ştiu ce şi-ar dori, că nu au venit spre noi cu o asemenea idee, dar eu le-am spus şi preşedintelui Crin Antonescu şi colegilor mei liberali, că la Bistriţa-Năsăud nu există alianţe nici cu PSD, nici cu PDL. La Bistriţa se fac înţelegeri punctuale şi eu fac înţelegeri punctuale cu orice pot să obţin fonduri pentru administraţiile locale PNL”, a spus deputatul PNL Ioan Ţintean.
El a dat şi un exemplu în acest sens şi a povestit jurnaliştilor cum preşedintele PSD B-N, deputatul Radu Moldovan, i-a solicitat prin telefon ca liberalii să nu se prezinte la o şedinţă de Consiliu Judeţean, pentru a nu se întruni cvorumul necesar. (n.r. - şedinţa ordinară CJ din luna mai, când social-democraţii nu s-au prezenta la şedinţă, în semn de solidaritate cu mişcarea sindicală).
,,Eu am refuzat, pentru că nu de fiecare dată, măsurile cu care se preconizează a se intra în CJ trebuie să fie neapărat unitare. Sunt momente în care PSD şi PNL trebuie să facă opoziţie actualei puteri locale şi judeţene, dar sunt şi momente în care fiecare grup de partid trebuie să-şi exprime strategia de partid. Eu am considerat că trebuie să ne prezentăm la şedinţa CJ, pentru că se discuta execuţia bugetară…să mergem să facem opoziţie la ce? Banii s-au consumat deja…era o idee cât se poate de proastă”, a menţionat Ioan Ţintean.
Ţintean a mai spus că organizaţia judeţeană PNL nu face jocul niciunui partid parlamentar.
Citiţi şi:
- Doina Pană (vicepreşedinte PSD): Dacă îşi va face o fundaţie, Victor Ponta nu va concura PSD
- Deputatul Radu Moldovan ar vrea o guvernare PDL-PNL
- Ioan Ţintean: Creşte şansa moţiunii de cenzură. Mizăm pe faptul că o bună parte din interiorul PDL va vota pentru căderea Guvern
- Ţintean despre discursul lui Victor Ponta: Într-o primă fază m-am enervat şi eu. Nu m-am temut că se va rupe USL.
- Victor Ponta:,,Vreau să facem alianţe pentru PSD, nu pentru alţii”
Adaugă comentariu nou