Ioan Turc: Lucrările la Şcoala Gimnazială nr. 1 se vor încheia în primul trimestru din 2023
Lucrările la Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa se vor încheia în primele luni ale acestui an, a declarat primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, în cadrul unei conferinţe de presă. La Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu", execuţia avansează, fiind făcute şi anumite modificări.
"La Generală 1, lucrările vor fi finalizate undeva în primul trimestru al anului 2023. Marea majoritate a lucrărilor prevăzute în contract au fost deja realizate. Asta ar fi vestea bună pentru copilaşi, pentru părinţi, pentru profesori, vor putea intra în şcoală la începutul anului viitor, calendaristic, nu şcolar. La „Liviu Rebreanu”, din ceea ce am constatat la ultima vizită în şantier, lucrările avansează destul de bine, cu ritm destul de bun. Am avut discuţii cu doamna director, nu ni s-a plâns cu privire la modul în care se derulează lucrările la CN „Rebreanu”. Au apărut tot feluri de modificări faţă de proiectul iniţial, pe care le-am agreat ca autoritate locală", a explicat primarul Turc.
În context, edilul a menţionat că au fost făcute modificări la proiect în special pe componenta de IT, asta pentru că evoluţia tehnologică este foarte puternică, iar un proiect de acum patru ani este astăzi primat. Alte modificări vizează reconfigurarea unor spaţii, în acord cu nevoile educaţionale.
Citiţi şi:
- Lucrările de asfaltare de la Ghinda avansează
- Transport dedicat exclusiv elevilor, la Bistriţa, de anul şcolar viitor!
- Lucrările la Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița avansează! Termenul de finalizare- noiembrie 2022!
- Până la finele anului, se vor încheia lucrările pe str. Andrei Mureşanu şi tronsonul dintre str. Crinului şi Zimbrului, inclusiv pasajul subteran din Decebal
- Ce se întâmplă cu Sala Polivalentă și stadionul "Jean Pădureanu"
Adaugă comentariu nou