Ion se preface mort, da’ nu-i...

Spre dimineaţă, cum nu putea nicicum să doarmă, bag’sama de truda de la coasă de ieri, omul nostru, glumeţ şi năstruşnic din fire, se gândi să se prefacă mort, să vadă ce va fi, aşa de curiozitate.
Măria se învârti vreme bună pe lângă el, până se convinse de ceva teribil, dar apoi, ceva mai târziu, venindu-şi în fire, se mai calmă şi se gândi cum să-l îmbrace pe Ionul ei pentru tristul eveniment.
-Oare să-i dau pantofii cei lăcuiţi? Dar la ce i-s buni, acum, de ultima oară? O să-i dau adidaşii ăia... Hmmm...dar cu ce să-l îmbrac? Cu costumul cel negru, de tergal? Păcatde aşa costum scump! Treningu nu i-o fi bun? Ba bine că nu! Cu treningu o să-l îmbrac...
După ce-l „echipă” pe Ion, Măria începu iar a se dăoli, ca nu cumva să spună eventualii ce vin pe acolo, că nu-i pasă:
-Ioane,Ioane! Da un’te duci tu acuma, Ioane li mă laşi? Unde?
Pe Ion îl copleşi de tot enervarea şi-şi pierdu toatră răbdarea pe care o avusese până atunci. Se sculă pe jumătate şi începu să certe pe Măria, nervos foarte:
-Da’ unde mama poznii pot să nă duc aşa mândru cum m-ai îmbrăcat? La stadion, numa’ acolo mă pot duce cu trening şi adidaşi, nu?